Unii dintre noi îşi mai amintesc, ca prin vis, anul de graţie 1927 – anul în care (acum celebrul) George Enescu susţinea un concert caritabil la Bistriţa! A făcut-o pentru a susţine construirea primului lăcaş de cult ortodox din Bistriţa – biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”, situată pe Strada Alexandru Odobescu.

Se vorbeşte des în aceste zile despre lipsa medicamentelor, a materialelor sau a personalului medical din spitalele noastre – dar cum se descurcau oare bistriţenii în vremurile de demult...? Ei bine, ar fi trebuit să se simtă ca nişte privilegiaţi pentru Bistriţa figurează ca fiind printre cetăţile cu cel mai vechi spital din România.

Cine ar fi bănuit că unica locomotivă cu aburi din oraş a avut parte la Bistriţa de o viaţă palpitantă şi plină de mister...? Plimbată de la o instituţie la alta, ignorată sau lăsată în paragină, locomotiva cu aburi a fost, la un moment dat – caz probabil unic în România – cumpărată de un şef de manevră de la CFR...

V-aţi întrebat vreodată, în plimbările voastre prin fostele Hrube – ce-o fi însemnând “C. R Vivu”, cine a fost acest bărbat sau ce importanţă a avut în istoria Bistriţei...? Ei bine, puţini ştiu că el a fost unul dintre eroii românilor de pe Valea Bistriţei, Şieului şi Mureşului şi că a sfârşit snopit în bătaie, cu trupul aruncat într-un şanţ...

Probabil că viaţa unui preot în cetatea Bistriţei medievale nu era tocmai uşoară: cronicarii povestesc despre moravurile decăzute ale feţelor bisericeşti şi despre apucăturile lor îndoielnice. Aflaţi probabil sub presiunea unor vremuri tulburi, violente şi mizerabile – călugării obişnuiau să cam înjure. „Plata” era însă pe măsură...

Dotat cu o inteligenţă extraordinară, autor de asasinate politice şi “bucurându-se” de o reputaţie pătată de escapandele sale amoroase, prinţul Carol (viitorul rege Carol al II-lea al României), personalitate controversată a perioadei interbelice – şi-a petrecut o perioadă din viaţa sa la Bistriţa. Exilat în garnizoana de aici, ce-i drept....

Demult, în vremuri îndepărtate, pe când nu se inventaseră diplome de licenţă falsificate – cei mai bogaţi oameni ai cetăţii plăteau studiile celor mai săraci stundenţi bistriţeni în universităţi de prestigiu ale Europei. Dar, după absolvire, ei erau obligaţi să muncească în cetate şi să restituie banii cheltuiţi pe studii...

Dacă vă exasperează ploile din aceste zile, aflaţi că ele sunt nimic în comparaţie cu cele care le dădeau bătăi de cap bistriţenilor acum mai bine de 500 de ani. Cronicarii au consemnat ploile abundente care au căzut în anul 1508 şi care nu doar că au transformat toată valea Bistriţei într-un lac – dar s-au soldat chiar şi cu victime omeneşti…

„Onoraţilor şi aleşilor bărbaţi, prieteni şi fraţi ce vă cinstim mereu. Domniilor Voastre vă încredinţăm a şti că în număr mare Moldovenii au sosit în localităţile noastre pentru a le devasta. Rugăm domniile voastre să ne scrie o scrisoare de mângâiere să putem îmbărbăta comunitatea. Din Bistriţa, în ziua lui Ioan Botezătorul, anul Domnului 1529”.

Farmaciştii erau printre cei mai înstăriţi cetăţeni ai Bistriţei – dacă nu în zilele noastre măcar în istoria veche a oraşului. Prima şi cea mai veche farmacie din Bistriţa – având un nume misterios şi aproape conspirativ („Vulturul Negru”!) a fost înfiinţată în 1516 în imobilul cu numărul 37 din Piaţa Centrală.

Într-un supermarket, un copil de 6-7 ani încearcă să-şi convingă tatăl să-i cumpere ceva, dar tatăl nu vrea, aşa că băieţelul începe să urle ca descreieratul şi să se trântească pe jos. Morala? Folosiţi prezervative. Cam aşa arată o reclamă nonconformistă în 2012. Dar cum îşi făceau reclamă bistriţenii în anii 1930?

Nu era deloc distractiv să fii hoţ în Bistriţa medievală: într-o noapte, prin 1562, un hoţ a pătruns în locuinţa primarului şi i-a spintecat un picior. Pentru această faptă el a plătit cu viaţa: a fost executat prin decapitare, în piaţa centrală a oraşului. De pedepse îngrozitoare aveau parte şi fetele care rămâneau gravide fără a fi căsătorite.

Însoţită de un alai numeros, cu surle şi trâmbiţe – regina Izabella a trecut ca un vârtej prin Bistriţa. Se întâmpla în 1549, iar mai marii cetăţii bistriţene au resimţit din plin vizita regală. Pentru că au avut de scos din buzunar – pentru cazarea şi cadourile oferite suitei regale – aproape 600 de florini. O sumă enormă, în acele vremuri.

„Nu daţi pe datorie lui Babă Toader alui Vasile din comuna Chintelnic, deoarece mătuşa lui nu va plăti nici o datorie făcută de dânsul!!!” Cam aşa suna un anunţ apărut la „mica publicitate” într-o ediţie a ziarului local Săptămâna, prin martie 1930, în timp ce văduva poetului George Coşbuc se zbătea în ghearele mizeriei.

„Săptămâna trecută, pantofarul Kaiser Carol, trecând spre atelier la orele 2 după masă, a fost atacat în plină stradă de fraţii Frank Pius şi Frank Alfons, de origine saşi din Bistriţa. Victima a fost lovită cu ciomagul în cap şi peste gură atât de nenorocit, încât ambele maxilare i-au fost sdrobite, rămânând astfel mutilat în chip îngrozitor!”

În vremurile demult apuse, când internetul sau mobilul nu existau nici în cele mai fanteziste vise şi când informaţiile circulau cu viteza unui melc – una din cele mai singure metode de a afla ceva despre infractori era să oferi oamenilor anumite recompense. Pentru prinderea bandiţilor, Ministerul de Interne oferea regulat sute de mii de lei!

A existat o vreme când drumul de la Bistriţa la Prundul Bârgăului se făcea într-o oră şi jumătate. Sau când, din oraşul nostru până la Cluj, bistriţenii aveau de parcurs un drum de aproape 8 ore. Era vremea poştalioanelor, a căruţelor trase de cai care transportau scrisori sau bunuri între oraşe – vremea în care timpul era incredibil de lung.

În 1982, casa memorială Andrei Mureşanu a fost la un pas de a fi demolată. O simplă telegramă trimisă de poetul bistriţean A.C. Miloş şi citită de un alt poet Adrian Păunescu a salvat „viaţa” imobilului. Miloş şi-l aminteşte şi acum pe Păunescu, mâncând un biftec de 4 kilograme cu 20 de ouă crude deasupra şi bând apoi o găleată de vin...

Cei ce se plimbau odinioară pe promenada din Parcul Mare, trecând podeţul peste Canalul Morii, spre cartierele din sus ale oraşului, cunoscute cu numele de Hrube sau Gribgil, se trezeau dintr-o dată într-un peisaj aparte – povesteşte Oscar Skrabel, în cartea “Bistriţa, nostalgii citadine”.

Lucrările de modernizare din zona centrală a Bistriţei au scos la suprafaţă mai multe obiective istorice îngropate sub asfalt. Printre ele, porţiuni din vechiul zid al cetăţii medievale. Deşi nu vor putea fi valorificate niciodată, aceste vestigii arheologice sunt extrem de importante pentru istoria Bistriţei.

Timp de aproape patru secole, Gimnaziul Evanghelic a funcţionat într-o clădire situată în Piaţa Centrală, în locul actualei statui Andrei Mureşanu. Georg Fischer, al 99-lea director al Gimnaziului, a propus mutarea şcolii pe Aleea Măcelarilor (Republicii de azi) şi a reuşit să strângă pentru construirea noului sediu aproape 500.000 de coroane.

Pompierii au jucat, încă dela înfiinţare, un rol important în viaţa socială a oraşelor, activitatea lor fiind considerată extrem de importantă.Oamenii cotizau anual pentru întreţinerea şi dotarea acestora. Pentru că nu existau telefoane, pompierii erau anuntaţi prin bătai ale clopotelor.

Schulerwald-ul a fost de sute de ani locul în care bistriţenii ieşeau la iară verde pentru a lua aer curat, a se relaxa şi a scăpa de stresul cotidian. Chiar dacă nu sfârâiau grătarele ca şi acum, saşii bistriţeni ieşeau să mănânce în pădurea de la nord de Bistriţa.

În Bistriţa sfârşitului de secol XIX existau trei bresle diferite de cizmari, diferenţa dintre ele era dată de calitatea produselor, dar mai ales de clientela pentru care lucrau aceştia.

La capitolul presă scrisă, Bistriţa a stat bine încă de la începuturile epocii moderne. Profesorii, clericii, meşteşugarii, comercianţii bogaţi şi ofiţerii armatei austriece (elita oraşului în acele vremuri) au favorizat apariţia unor publicaţii periodice în oraş.

Intr-o perioada in care cluburile, discotecile sau puburile nu existau, tinerii bistriteni simteau nevoia sa se distreze sau sa se intalneasca fetele cu baietii. Cea mai buna metoda erau balurile tinute aproape in fiecare weekend si conta mai putin ocazia cu care a fost organizat.

Obiceiul udatului este unul dintre cele mai vechi pastrate in Transilvania si implicit in Bistrita. Pentru ca orasul nu avea parfumerii, baietii isi cumparau parfum de la farmaciile din oras, mai ales ca la Bistrita exista una dintre cele mai vechi drogherii din Transilvania.

Sasoaicele din Bistrita erau recunoscute ca fiind printre cele mai bune gospodine din Transilvania, dar specialitatea lor era, fara indoiala, sa pregateasca dulciuri.Genica Stanciu, proprietara cofetariei Perla din Bistrita are norocul de a fi una dintre putinele bistritence care detine un retetar vechi de la 1864 si pregateste dupa el prajiturile.

In 1928, Pastele ortodox a cazut la fel ca si anul acesta, pe 15 aprilie. In plina epoca interbelica, la Bistrita se sarbatorea Pastele intr-o maniera asemanatoare cu cea de acum. Bistriteanul.ro iti prezinta cum arata un ziar publicat in Bistrita in ajunul Pastelui.

In secolul XIX si inceputul secolului XX, romanii erau in minoritate in Bistrita. Cand era vorba de Paste, orasul era in sarbatoare mai ales daca celebrau sasii si maghiarii Invierea si nu ortodocsii care erau atat de putini incat aproape ca nu contau.