În Sibiu a fost pusă temelia primului spital din ţară, în iunie 1292 iar trei ani mai târziu şi cetatea Bistriţei se alătură oraşelor care au dat tonul în asistenţa medicală românească.

Pe actuala stradă Gheorghe Şincai, în locul parohiei catolice, în anul 1295 în Bistriţa funcţiona un spital medieval cu capelă de care se îngrijeau călugării din oraş. Aşa se face că şi strada purta în vechime numele de „Strada Spitalului” (Spitalgasse).

Dar ceea ce numim noi astăzi spital nu este echivalent cu ceea ce exista pe atunci în acea zonă, pentru că în clădirea respectivă funcţiona mai degrabă un aşezământ medico-social, având un pronunţat caracter de azil, găzduind şi infirmi, şi săraci, şi bolnavi, ba chiar şi călători aflaţi doar în trecere prin cetate.

Cei care apelau la serviciile călugărilor hospitalieri (îngrijitorii sau asistenţii de demult) erau nevoiţi însă să obţină aprobarea „priorului” mănăstirii pe lângă care funcţiona spitalul, iar mai târziu inclusiv judele oraşului trebuia să-şi dea acordul asupra unui bolnav, după ce verifica starea lui de sărăcie sau bogăţie.

Într-un articol despre farmaciile bistriţene (publicat în volumul 5 al lui Ernst Wagner, "Contribuţii la istoria oraşului Bistriţa"), Gustav Graef presupune că spitalul călugărilor dominicani – "capellanus magistri hospitalis de Bysterce" – era dotat – şi cu o farmacie de spital. 

Din nefericire, spitalul a fost distrus de un teribil incendiu în aprilie 1758 iar în locul său a fost ridicată actuala biserică romano-catolică „Sf. Treime”, precum şi un gimnaziu catolic.

Lucrările au fost realizate cu sprijinul bănesc al Curţii Imperiale de la Viena, care urmărea întărirea catolicismului în Transilvania. Însăşi împărăteasa Maria Tereza a donat pentru acest edificiu suma de 7.000 de florentini.

Proiectul, un elegant baroc vienez, aparţinea arhitectului inginer Paul Schmidt din cadrul Biroului Imperial al Fortificaţiilor. Execuţia lucrărilor şi-a asumat-o tânărul arhitect Turk Antal, care a finalizat lucrările în primăvara anului 1787, după cum arată şi o inscripţie de pe faţada clădirii.

Chirurgii şi medicii din oraş erau la curent pe atunci cu ultimele reţete medicale preluate de la colegii lor din Europa Occidentală, fiind foarte renumiţi. Ba mai mult, au fost multe ocazii în care medicii bistriţeni au fost solicitaţi de domnitorii Moldovei ca să-i tămăduiască de diverse afecţiuni.

Puţină lume ştie, totodată, că în 1891 a fost construit la Bistriţa un spital districtual, dotat cu 100 de paturi sau că – în timpul celor două războaie mondiale – actuala Casă de Cultură a Sindicatelor a fost amenajată pentru a corespunde unui spital de campanie.

Sursa: Manualul de Cultură şi Civilizaţie la Bistriţa, autori: Vasile Duda, Corneliu Gaiu, Guenter Klein şi Nicoleta Toma.

Foto:  Colecţia @ Laurenţiu Grec