Petru Rareş este voievodul care apelează curând după urcarea pe tron la meşterii bistriţeni – scria Gheorghe Mândrescu în „Arhitectură în stil Renaştere la Bistriţa”. „Aceşti meşteri ofereau domnitorului posibilitatea de a-şi pune în practică năzuinţele de ctitor pe care Nicolae Iorga le aprecia ca fiind ale unui om – ambiţios şi cu gust rafinat...”

Bistriţa a întreţinut de-a lungul vremii legături comerciale strânse cu Moldova: mărfurile produse de bresle în Bistriţa aveau mare trecere şi căutare la curţile domnitorilor moldoveni iar meşterii din oraş au fost solicitaţi deseori pentru a contribui la ridicarea cetăţilor şi bisericilor cu care moldovenii se mândresc până azi.

Vămile de la Rodna şi Bistriţa erau tot timpul asaltate de negustori, oameni cu mărfuri, produse sau bunuri necesare atelierelor meşteşugăreşti din cetatea Bistriţei. Ştefan cel Mare a primit din partea lui Matei Corvin cetatea şi domeniul Ciceului, drept loc de adăpost şi sursă de venit. Ştefan şi-a întărit cetatea, a instalat oşteni moldoveni în cetate şi s-a dovedit suficient de precaut pentru a construi o biserică la Vad ca să-şi mărească stăpânirea.

Urcat pe tronul Moldovei în 1527, Petru Rareş (fiul lui Ştefan) s-a străduit şi el din răsputeri să-şi întărească influenţa în Transilvania. Aşa se face că s-a implicat în luptele pentru tronul Ungariei - dintre Ferdinand de Habsburg şi Ioan Zapolya: la început Petru Rareş a luptat de partea lui Ferdinand dar, când turcii l-au recunoscut pe Zapolya drept , voievodul moldovean a trecut de partea lui. Mai ales că acesta i-a promis o răsplată pe măsură: cetatea Bistriţei în schimbul ajutorului său.

Petru Rareş n-a stat pe gânduri, a trecut de partea lui Zapolya, a intrat în Transilvania şi l-a zdrobit pe Ferdinand la Feldioara, în 22 iunie 1529. Zapolya i-a mai cedat în acel moment şi cetatea Unguraşul, dar când Petru Rareş a încercat să-şi ia în primire cetatea, n-a reuşit: în ciuda eforturilor depuse, nu a putut ocupa Bistriţa.

Pe 24 iunie 1529, bistriţenii scriau autorităţilor din Sibiu o scrisoare în care îi informau pe aceştia despre sosirea intruşilor: „Onoraţilor şi aleşilor bărbaţi, prieteni şi fraţi ce vă cinstim mereu. Pentru viitor respectul nostru şi al slujbelor noastre. Domniilor Voastre vă încredinţăm a şti căror pericole suntem expuşi căci în număr mare şi pe multe căi Moldovenii au pornit şi au sosit în localităţile noastre pentru a le devasta pe ele şi locurile din împrejurimi. Aceştia se află aşadar la poalele Ciceului unde sunt localizaţi şi oştenii noştri conduşi de domnul vicevoievod (...) Drept aceea cu supuşenie rugăm domniile voastre ca pe domni vrednici de cinste să binevoiţi în astfel de mari încercări să ne fiţi de ajutor cu sfat şi faptă (...) Prin urmare, rugăm domniile voastre să ne scrie o scrisoare de mângâiere să putem îmbărbăta comunitatea. Dorim ca domniile voastre să trăiască cu sănătate. Din Bistriţa, în ziua lui Ioan Botezătorul, anul Domnului 1529.”

Bistriţenii au acceptat greu stăpânirea lui Petru Rareş şi doar sub ameninţarea armelor însă – mai târziu, atunci când a fost trădat de boierii din Moldova şi învins de turci, în 1538, Petru Rareş s-a refugiat în cetatea Ciceului iar bistriţenii i-au trimis hrană, îmbrăcăminte şi bani pentru el şi pentru familia sa, adăpostită în cetate. Era perioada în care la Bistriţa se construia balconul şi turnul Bisericii Evanghelice din Piaţa Centrală iar unul dintre cei mai apropiaţi prieteni şi aliaţi ai domnitorului moldovean a fost chiar Andreas Beuchel – proprietarul casei din Piaţa Centrală numărul 30 – cunoscută azi sub numele de Casa Ion Zidaru. După ce şi-a recucerit tronul şi a început a doua domnie, Petru Rareş i-a scris judelui Bistriţei ca să-i mulţumească pentru ajutorul acordat şi ca să-l asigure că „vor fi ce au fost şi chiar mai mult decât atât”.

Surse: „Cultură şi civilizaţie la Bistriţa” - Vasile Duda, Corneliu Gaiu, Guenter Klein, Nicoleta Toma

„Ciceul între spadă şi tron – documente şi studii istorice”, editori Valentin Mureşan, Corneliu Gaiu

SURSĂ FOTO istoria.md