Cu toate acestea, romanii care traiau in acea vreme in Bistrita, nu au lasat niciodata sa treaca cea mai mare sarbatoare a crestinatatii fara sa o celebreze asa cum cerea traditia.

In mica biserica romaneasca din afara zidurilor orasului, romanii se adunau pentru a sarbatori Pastele, conform propriilor obiceiuri.

“Abia dupa zece ani, la 17 septembrie 1783 se decide senatul cetatii sa dea “valahilor” loc de biserica in parte catre targul de vite, de-a lungul drumului ce duce la Dumitra, - un loc de 16 stanjeni in latime si 34 de stanjeni in lungime -, dar numai dupa alti trei ani preda magistratul acest loc preotului si credinciosilor din suburbie in prezenta protopopului Tohati din Magherus. Aici, pe acest loc, si-au cladit bistritenii bisericuta de lemn”, povesteste avocatul Victor Moldovan, in Memoriile sale.

Primul deputat al Bistritei dupa unirea Transilvaniei cu Romania, avocatul Victor Moldovan isi aminteste si obiceiurile de Paste ale romanilor.

“Am cunoscut aceasta bisericuta ca si copil. Era mica, scunda. La sarbatori credinciosii nu isi gaseau loc in ea, dar evlavia era nemarginita. In semiobscuritatea ei, luminata de lumanari, serviciul divin era impresionant. In vremea aceea domnea cea mai desavarsita armonie intre ostezeni, maiereni si intelectuali”, isi aminteste Moldovan.

Potrivit avocatului bistritean, la Paste bistritencele obisnuiau sa puna mancarea pe jos in fata bisericii. “La Pasti, imi amintesc, femeile asterneau pe prosoape curate si frumoase cozonacii, suncile, ouale si alte bunatati pe doua randuri a drumului in fata bisericii ca sa fie sfintite dupa slujba de catre iubitul lor protopop Silasi, iar noi, copiii, ciocneam oua rosii sau tinteam cu creitarul in oul pe care il tinea strans un alt copil. Treascurile bubuiau, iar credinciosii isi urau sarbatori fericite cu Cristos a-nviat! si Adevarat a-nviat!”, mai scrie Victor Moldovan in memoriile sale.