Dacă vă exasperează ploile din aceste zile, aflaţi că ele sunt nimic în comparaţie cu cele care le dădeau bătăi de cap bistriţenilor acum mai bine de 500 de ani. Cronicarii au consemnat ploile abundente care au căzut în anul 1508 şi care nu doar că au transformat toată valea Bistriţei într-un lac – dar s-au soldat chiar şi cu victime omeneşti…
Nenorocirile de ordin meteorologic s-au ţinut lanţ pentru bistriţenii începutului de secol XVI. Anul 1506 a rămas în istorie drept unul îmbelşugat, la început, când oraşul şi-a permis să cumpere proprietăţile grofului Bethlen din Bîrgăul de Sus şi de Jos, cu 600 de florini aur. Dar vremea le-a fost potrivnică afacerilor, pentru că “în anul acesta şi în următorii 2 ani ce au urmat, oraşul şi comunele din district sunt încercate de numeroase incendii…” scrie Emil Csallner în cartea „Fapte memorabile din ţinutul Nösen [o contribuţie la istoria oraşului, capitlului şi districtului Nösen, Bistritz, 1941]”.
Se pare că localităţile Dipşa, Crainimăt, Dumitra şi Pietriş au fost atât de serios avariate, încât “regele scuteşte pe cetăţenii cărora le-au ars casele – timp de 2 ani a mai plăti impozitele…”
“Dar mai mare nenorocire în întreg districtul veni în 1508, când inundările apelor de la Paşti, apoi cele din 10 şi 24 Iunie au prefăcut toată valea Bistriţei într-un lac…” Autorul volumului menţionează faptul că în acel an prăpădul a fost cumplit: poduri şi case întregi au fost luate pe sus de ape, fiind înregistrate chiar şi “pagube în oameni şi animale”.
“La aceste nenorociri mai contribuie şi năvălirile turceşti asupra Transilvaniei, în care timp saşii sunt supuşi la fel de fel de impozite de război. Aşa spre exemplu, ţinutul Bistriţei, într-un singur an (1514) fu obligat a da impozit de război 2000 de florini de aur...!” mai povesteşte cronicarul.
Doi ani mai târziu, pe 13 martie 1516, când regele Wladislau a murit, “finanţele ţării erau atât de sleite, încît Ludovic al II-ea află ţara într-o totală desmembrare...” scrie Emil Csallner în cartea „Fapte memorabile din ţinutul Nösen”.