Pe sfârşit de secol XIX şi în prima perioadă a secolului XX, bistriţenii considerau activitatea pompierilor foarte importantă şi se implicau activ în susţinerea acestora, incendiile devastatoare care au avut loc în urbe fiind încă vii în memoria colectivă. Gustav Zikeli scrie în memoriile sale că exista un sistem foarte bine pus la punct pentru atenţionarea în caz de incendiu.

“Paznicii turnului (n.r. din Biserica Evanghelică) îşi aveau camera lor şi erau obligaţi să facă la fiecare sfert de oră o tură pe galerie pentru a observa un eventual incendiu. Dacă izbucnea un incendiu, paznicul trebuia să lovească în clopotul mare. O lovitură însemna incendiu în centrul oraşului, două lovituri în partea de sus şi trei lovituri în partea de jos a oraşului”, descrie Zikeli felul în care erau anuntaţe incendiile.

Pompierii erau foarte bine văzuţi în oraş şi pentru a obţine cât mai mulţi bani din partea locuitorilor făceau aproape în fiecare duminică demonstraţii.

“Duminica dimineaţa, pompierii erau deseori chemaţi la exerciţii prin semnale de trompetă. Toamna era exerciţiul final în faţa publicului. La o oarecare clădire înaltă, bărbaţii îşi arătau arta lor. Urcau pe scări înalte, stropeau acoperişul clădirilor, camerele de locuit, “salvau” cu ajutorul plasei persoanele primejduite, răsunau comenzi până când în sfârşit focul era “stins”. Urma o defilare a onoraţilor oraşului, iar seara o masă festivă cu musafiri invitaţi. De obicei se folosea un porc întreg”, scrie Zikeli.