Constantin Roman Vivu s-a născut în Pinticu Tecii, în 1821, dar a rămas orfan de mic copil, aşa că de educaţia şi creşterea lui s-a ocupat unchiul său, Ştefan Moldovan, preot în aceeaşi localitate şi Grigore Moldovan – profesor la Seminarul din Blaj.

A fost foarte silitor la învăţătură, astfel încât prin 1842 tânărul Constantin era student la prestigiosul Seminar greco-catolic din Blaj, însă după doar un an, în 1843, a protestat împreună cu alţi unsprezece colegi faţă de decizia episcopului Ioan Lemeni de a-l exmatricula din şcoala confesională pe Simion Bărnuţiu.

Protestul i-a adus lui Constantin exmatricularea din Seminar, iar unchilor săi – răzbunarea episcopului Lemeni: Ştefan Moldovan a fost pedepsit disciplinar, iar Grigore Moldovan, a fost dezbrăcat de haina preoţească şi forţat să se mute la Braşov. Ambii susţinuseră cauza lui Simion Bărnuţiu şi protestaseră faţă de eliminarea acestuia din şcoală.

Toamna anului 1847 îl găseşte pe Constantin Roman Vivu stabilit la Bucureşti, unde va funcţiona ca şi profesor la pensionul Schewitz şi unde se împrieteneşte cu Nicolae Bălcescu. Fiind la curent cu evenimentele din Ardeal de la începutul anului 1848, s-a întors în Transilvania şi a participat la Marea Adunare de la Blaj.

A fost ales ca membru în Comitetul Naţional Român, cu sediul la Sibiu şi a coordonat acţiunile revoluţionare ale românilor ardeleni.

La Sibiu a început să promoveze pentru prima oară idei extrem de îndrăzneţe pentru acele vremuri – precum unirea tuturor românilor într-un singur stat al lor. Pentru însufleţirea oamenilor, au fost elaborate două manifeste în română şi în germană prin care se cerea unitate şi egalitate pentru toţi locuitorii Transilvaniei.

Constantin Roman Vivu a preluat atunci comanda gărzilor naţionale româneşti, organizate în Legiunea a XII-a şi, în calitate de prefect, supraveghează zona Teaca – Reghin – Mureş. În cursul lunii noiembrie 1948, şi-a stabilit cartierul general la Teaca, unde a recrutat 6.000 de soldaţi, alcătuind o armată care urma să elibereze această zonă a Transilvaniei.

Drapelul armatei sale este păstrat şi acum la Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud, având inscripţionată deviza “Acum ori niciodată!” peste tricolor. Trupele lui au fost sprijinite şi de trupelen Regimentului II de graniţă de la Năsăud, mult mai bine dotate şi mai experimentate din punct de vedere militar.

În ajunul Crăciunului din 1848 Constantin Roman Vivu a intrat victorios în Târgu Mureş – arborând totuşi o atitudine înţelegătoare faţă de prizonierii maghiari. Un colonel militar din acea vreme nota într-o scrisoare: “Constantin Roman Vivu s-a purtat frăţeşte cu prizonierii unguri pe care i-a îngrijit, ocrotit şi vindecat...”

Dar asta nu i-a îndulcit cu nimic soarta, căci la începutul anului 1849 raportul de forţe s-a schimbat dramatic, Constantin Roman Vivu s-a retras spre Topliţa, unde a fost surprins şi arestat de forţele maghiare, trimis la Târgu Mureş şi judecat de un tribunal unguresc, care însă nu a dat nici o sentinţă în cazul lui, ci a dispus trimiterea sa şi a altor revoluţionari la tribunalul din Debreţin, în Ungaria.

Spre finalul lunii ianuarie, 1849, Constantin Romanu Vivu (pe atunci în vârstă de doar 28 de ani) şi viceprefectul Ştefan Moldovan au fost urcaţi într-un car tras de vaci spre a fi duşi la Debreţin.

Abia ieşiţi din Târgu Mureş, în comuna Sângeorzul de Mureş, au fost atacaţi de civilii unguri şi ucişi în bătaie. Cadavrele celor doi au fost aruncate apoi într-un şanţ, unde au fost lăsate să zacă trei zile...

Abia într-un târziu cele două trupuri au fost ridicate din şanţ de către cetăţeni din Târgu Mureş şi înmormântate.

Nu se cunoaşte nici până în ziua de azi unde este mormântul prefectului Legiunii XII Mureş, Constantin Romanu Vivu, şi al viceprefectului său, Ştefan Moldovan.

Sursa: "Cultură şi civilizaţie la Bistriţa" - autori: Vasile Duda, Corneliu Gaiu, Guenter Klein, Nicoleta Toma.