Cuvintele-ţi lipsesc. Nu ai ce spune. Înghiţi în sec, abia oprindu-ţi lacrimile... E prea mult. E imposibil! Cum s-a abătut aşa o ruşine asupra lui? Cine, cine să-l ajute? De ce s-a abătut asemenea nenorocire asupra familiei lui? Asupra familiei şi a neamului lui...? Nu, nu se poate! Cine e de vină...?

Bătaie de batjocură, nu alta! Toată România miștocărește Bistrița! Niciodată n-am văzut o mediatizare mai mare despre ce s-a petrecut vreodată aici! De la Busu cu Meteo, până la Nația lui Pătraru, râde țara în hohote de primar și veverițele lui.

Te duci la bancă, să vezi dacă ți-au intrat banii. Te gândești cum să-i împarți. Gaz, curent, asociație, telefon, cablu, teoretic ți-ar ajunge. Sau mai bine să-ți plătești datoria aia mare, să te scapi? Hmm, nu-i bine, că așa nu rămâne nimic de Kaufland. Și tot vorbind cu tine ca la nebuni, ajungi în fața bancomatului.

Îmi place uneori să mă răsfăț cu cel mai bun cappuccino din oraș și, chiar și singură dacă nu găsesc o prietenă să-mi țină companie, îmi iau câte o pauză fix când am chef să mă răsfăț ...”pe mine însămi” :)) Ieri, am repetat figura. Am mers la Amaretto și m-am așezat la o masă, în încăperea din spate. Cafeneaua era plină.

Voci de copii ţi-e dor să auzi. Să mai boteze popa unul?! Mai degrabă zece parastase într-o duminică! Casele-s pustii. Pământul e gol. Gol, dar bun ! Însă cine să-l mai lucreze? Cei tineri şi în putere au luat drumul străinătăţii. Sunt fericiţi bătrânii care mai au copii în ţară, cu serviciul pe la oraş. În sat din ce să trăiască?

Vreau să fiu urs. Să mă ascund într-o vizuină și să mai ies la primăvară. Când apar ghioceii și înverzesc copacii și crește temperatura... și ce-o mai fi. Eu iarna, amorțesc, îmi îngheață mintea, iar chestia aia cu zăpada, cu fulgii, cu bulgăreala mă lasă rece. Necazul e că...

Undeva, nu departe de şoseaua ce leagă cele două oraşe mari, pe o uliţă lăturalnică, în plină zi, întorci capul la auzul unui huruit de roţi ce străbat o uliţă largă. Largă şi pustie. Nu mică ţi-e mirarea...Te cutremuri puţin dar încerci să-ţi revii. Nu, nu e vis, e realitate...

Odată cu venirea sezonului rece și a zăpezii, chiar și timidă așa cum a fost până acum, putem urmări pe drumurile și trecerile de pietoni din tot orașul un nou act teatral care are toate elementele specifice: are o intrigă, un motiv, personaje colorate, are o doză suficientă de umor și bineînțeles un final incert. Să le luăm pe rând:

Dragii mei bistrițeni, de undeva de departe din inima Dobrogei, vă scrie câteva rânduri şi vă urează Sărbători pline de fericire, un fiu de-al vostru. Întâi de toate, să vedem ce este pentru noi Crăciunul…?!

Frumos oraș avem în acestă lună. Mii de luminițe de toate felurile, un Moș Crăciun cam adormit, dar la locul lui, nu una, ci două aranjamente cu scene de Crăciun. Era cât pe ce să zic că te-ai întrecut pe tine însuți, iubit oraș și că luna asta nu ai dat-o în bară (trec cu vederea circul cu fasolea și ciolanul), pentru că au mai păţit şi alţii.

Vin sărbătorile, cu bucurie, petreceri, cadouri și toxiinfecții alimentare. Am o presimțire că nici anul acesta medicii de la urgențe nu vor șoma, în ziele de după mesele de Crăciun. Că, dacă știe cu adevărat ceva românul, este să gătească și să mănânce.

Vine Zurli la Bistrița! Am auzit în școli, am auzit în grădinițe, am auzit în parcuri, pe la colțuri de bloc și în timp ce așteptam la casă la supermarket. Și m-am bucurat de ce am auzit. Indiferent de contextul în care ei au ajuns aici, m-am bucurat pentru copiii acestui oraș.

Mirosul de cozonac aburind este unul din mirosurile copilăriei. Îmi plăcea să-l mizdresc (a se citi rup) imediat ce era scos din cuptor, spre disperarea bunicii. Cozonacul pufos, plin de nucă și cacao, este însă doar o amintire plăcută; acum îl savurez doar din priviri. Ideea însă a rămas, așa că mă străduiesc să găsesc alternative.

Plăcinte, gogoși, cozonaci, sarmale, cârnați, cartaboși, must, linguri din lemn, ulcioare de lut, suveniruri, conserve de toate felurile, costume populare, cântece patriotice și lumeeee... cât a putut să cuprindă curtea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Bistrița.

Bistrița, te iubesc de nu mai pot. Ești orașul meu de baștină, în care m-am întors spășită, deși îmi jurasem că n-o să mai calc pe aici decât în vizită. Pentru că nu simțeam că această iubire îmi este împărtășită.

Omul devine rău în momentul când nu mai face, nu mai doreşte binele. Răul este lipsa binelui, aşa cum întunericul este lipsa luminii. Oamenii au slăbit în credință, au slăbit în practicarea binelui şi atunci au devenit răi, încrâncenați şi insuportabili.

Am cunoscut-o pe Patricia la sală. Tânără, frumoasă, subţirică şi foarte muncitoare. Vegetariană de ceva vreme, derutată într-ale preparatelor de profil. Eu, big mama, dar specialistă în diete, reţete vegane şi, mai ales, în dat sfaturi. I-am povestit eu câte în lună şi stele despre ce, cum, cât să mănâce.

Originea noastră latină o fi considerată de unii incertă, dar pasiunea românului contemporan pentru pizza și paste sigur nu o moștenim de la daci. Că nu e copil pe lumea asta care să fi gustat o dată paste și pizza și să nu le fi devenit parte din viață.

Pentru o radiere auto trebuie să stau la o coadă de bătrâni, unde, culmea, o tanti mai în vârstă lucrează. Poate să se înțeleagă mai bine cu clienții. Aici se dau abonamentele pensionarilor pentru transportul în comun și cineva s-a gândit că tot aici să se dea și adeverințele ce atestă că mașina radiată nu stă pe spațiul verde.

Pentru că suntem o familie mare sărbătorim orice eveniment de două ori, să nu-l rateze nimeni. În consecință, petrecerea mezinului familiei s-a repetat într-un cerc mai larg. Alt tort, altă rețetă. Un pic mai festivă că acum a participat și un personaj cheie: tati. Și ce mi-am zis?! Hai să fie ceva nou că am destui cobai la dispoziție.

O fi reclama sufletul comerțului, dar mie mi-a mâncat sufletul. Am obosit să le tot explic copiilor mei că iaurtul X, sănătos și plin de vitamine e, de fapt, plin de chimicale (apoi explică-le ce sunt acelea chimicale), că ciocolata are de toate numai cacao și lapte nu, că mezelul acela special pentru copii este „asezonat” cu monoglutamat de sodiu

Niciodată, în orice loc veți fi, să nu vă uitați satul, casa şi părinții. Să fim fericiți că ne-am născut într-o zonă aşa frumoasă ca Bistrița-Năsăud. O zonă mirifică, curată prin însăşi natura, dar şi prin oameni. Am umblat prin lumea asta în lung şi-n lat, dar oameni ca în Bistrița-Năsăud nu am aflat.

E bine ca omul să-şi găsească singur persoana care să îi devină soț sau soție. Să nu se lase căsătorit de părinți sau bunici sau să aibă presiuni cu cine să se căsătorească. De ce spun asta? Pentru că omul trebuie să se căsătorească din iubire şi dragoste, iar acea persoană pe care o iubeşti nu o poți găsi decât tu, cu ajutorul lui Dumnnezeu.

Suntem o familie de mâncăcioși, de la cățel... la broască țestoasă. Startul îl dă mezinul familiei pe la 6 dimineața, care dacă nu-și găsește sticla cu lapte între perne, trezește toată casa. Buimacă de somn, îi încălzesc porția, în timp ce pisica se strecoară printre picioarele mele, mieunând cu disperare.

Ca orice om gospodar, sâmbătă am profitat şi eu de vremea bună şi m-am gândit că ar fi momentul perfect să merg la cumpărături de legume, să pun câte ceva la borcan pentru iarnă. Ştiam că e Toamna Bistriţeană în Viişoara, dar nu ştiam că pieţele din oraş o să fie închise din cauza asta. Ajung în piată din Decebal... e închisă.

Copil de la munte, crescut la coada vacii, oii și a altor animale domesticite de către om, până anul trecut nu am știut ce sunt acelea merișoare. Deși le-am mai întâlnit în timpul campaniilor de recoltare de fructe de pădure (campanii foarte bine organizate pe vremuri în satul bunicilor). Bobițele mici și roșii nu-mi inspirau absolut nimic.

Zilele trecute am share-uit pe facebook, de pe un blog, un articol intitulat „Nu ai un copil genial". În acel articol este vorba de faptul că, pentru copii, este importantă joaca, copilăria fiind singura perioadă a vieţii omului când acesta nu are griji, aşa că nu ar trebui forţat să înveţe peste măsură, sau chiar deloc prea devreme.

Când vorbim despre iubire, imediat trebuie să ne gândim dacă mai avem pe cineva de iertat. Nu poți spune că iubeşti dacă tu nu suferi să vezi pe cineva în fața ochilor. Iubirea vine de la Dumnezeu, de aceea trebuie să fie curată, fără patimă şi păcat.

Mă apropii vertiginos de 40, deci aș putea spune că mă pregătesc să intru în criză. Și cu toate școlile, cursurile, seminariile și alte mijloace de pregătire, mai mult sau mai puțin profesională, încă nu m-am decis ce vreau să devin când voi fi mare. Așa că, deocamdată pendulez în patrulaterul: ...

A vorbi din postura de tânăr despre respectul de părinți înseamnă a-ți pune în cap alți tineri ai zilelor noastre. Expresia majorității: - Ești înapoiat! Eu şi acum, ca preot, când îmi întâlnesc mama sau plec de lângă ea, îi sărut mâna. Da, sunt „înapoiat" - dacă aşa cred unii tineri, dar fericit...