Lupta asta o duc zilnic, că ele (reclamele) sunt multe, iar eu... Și atunci, cum copilul vrea și vrea iaurtul de la televizor, mami se dă de ceasul morții să gasească alternativa sănătosă a produsului. Şi dacă s-a întâmplat să mai fi și apucat să-l guste... Că am destui binevoitori prin preajmă care vor binele copilului meu „- Lasă-l maică să guste, nu-i fura copilăria” „- Tanti, eu vreau să nu-i fur sănătatea” (dar asta e altă poveste).

Recunosc, uneori am mai cedat și eu, obosită să tot duc muncă de lămurire. Deci, revenind la ...iaurtul  nostru, mi-am amintit de propria copilărie, când nu erau reclame, și bunica îmi făcea „lapte acru” în oală de lut, din lapte adevărat de la Joiana din bătătură.

Oală de lut am moștenit de la Mama Mare (fie-i țărâna ușoară), iar lapte adevărat am găsit în ograda unchilor mei, la altă Joiană. Problema e că iaurtul de la magazin e frumos ambalat, are  fructe, zahăr și toate cele. Dar s-a descurcat fata, după cum veți vedea.

MOD DE PREPARARE

Fierb un litru de lapte, după care îl las să se răcească. Îl torn în oala de lut, care a fost unsă în prealabil  cu iaurt mai vechi. Îi place să se „prindă” la loc călduț, pe vatra sobei. Cum nu am vatră, se mulțumește cu o sursă de căldură alternativă, caloriferul. După circa 24 de ore, este gata. Pe cel de față l-am amestecat cu două banane și câteva piersici de vie (v-am mai povestit despre ele) pe care le-am pasat.

Nu uit doza corespunzătoare de IUBIRE. Se poate face cu orice fruct, iar dacă este unul mai acrișor se poate adăuga și miere de albine. Îl servesc juniorilor mei, musai în pahar înalt de sticlă și cu pai albastru (că și ambalajul contează).

„- Este genial”- după cum declară fii-meu. Fără conservanți, fără coloranți, fără aditivi (na, că m-am molipsit). Îl păstrez la frigider și se consumă în câteva zile. Dragii mei, gătiți cu zâmbetul pe buze, veselie în suflet și gânduri bune!

Cu drag,

LINA