Și nu există jignire mai mare pentru o casă decât să-i treci pragul de sărbători și să refuzi să „servești ceva”. Nu contează dacă tocmai te-ai ridicat de la masă.  Suntem și vestiți pentru asta, nu de puține ori străinii venind în România strict pentru turismul culinar. Problema este că, în ultimii ani, calitatea ingredientelor care stau la baza preparatelor, fie ele și tradiționale, s-a depreciat alarmant de mult. Că la noi nu contează cât de proastă e mâncarea, important este să fie multă. De această mentalitate profită producătorii de profil. Mă mai apostrofează unii când susțin reducerea consumului de carne, care se pare că stă la baza multor afecțiuni. „Păi tata a mâncat numai carne de porc totă viața și a trăit 90 de ani”.

Se uită însă să se facă precizarea că acel porc era crescut în bătătură, cu cereale cultivate care nu prea știau de stimulenții de creștere, că la prepararea cărnii nu se folosea nici un ingredient aditivat. Îmi amintesc de când eram copil că tăiatul porcului era un adevărat eveniment, mie fiindu-mi rezervată... coada.

Bunicu’ făcea cârnații și cartaboșii în intestinele porcului (nu se cumpărau de la magazin), singurii „intruși” fiind sarea și piperul. Și apoi mai era și problema consumului. Da, era regulă ca dimineața, mai ales vara, să se mănânce cârnații ce fuseseră în prealabil conservați în untură, dar după aceea luam furca în spate și mergeam 5 km pe jos la fân, unde începeam munca propriu-zisă. Așa se alegea praful de micul dejun.

Acum, după ce ne „ospătăm” de cele mai multe ori cu carne de porc din supermarket (nu vă spun ce se pune în ea, că vă stric Sărbătorile), ne deplasăm pe jos până la autoturism și apoi ne instalăm la un birou. Iar dacă reușim totuși să ajungem de 2-3 ori pe săptămână la o sală de sport, ne dăm eroi și considerăm că ducem o viață sănătoasă. Apropo de viață sănătosă, nu de puține ori am auzit expresia „Nu-mi permit să mănânc sănătos. E prea scump”. Da doamnă, așa e.

Mâncarea sănătoasă costă mai mult. Dar revenind la ce am spus mai devreme, dacă mâncăm mai sănătos nu e nevoie să ne îndopăm pănă simțim că explodăm. Că având mai mulți nutrienți, senzația de sațietate se instalează mai repede. Adică ne hrănim, nu numai ne săturăm. Și așa reducem costurile. Știu, teoria sună frumos. Mai este însă și problema obiceiurilor alimentare dobândite în familie. Văd la mine.

Am crescut în tradiția mâncatului tot din farfurie, iar prăjiturile trebuiau musai să aibă cremă și o cantitate considerabilă de zahăr. De multe ori dulciurile pe care le pregătesc nu-mi satisfac nevoia de „ceva dulce”. Creierul meu, obișnuit cu zahărul rafinat, își cere „drogul”. Și uneori cedez. Și încerc în fiecare zi să mă reeduc. Ca să-mi pot educa la rândul meu copiii. Că povestea cu „fă ce zice popa” la ei nu prea funcționează. „Dacă nu e sănătos, tu de ce mănânci?” Poate de aceea unul din „prinții moștenitori” vrea să devină bucătar. Să gătească ce-i place. Datoria mea este însă să-l îndrept pe calea cea bună. Până atunci, vă redau o rețetă pe care am conceput-o la recomandările chef Aless. Nu are nume. O puteți „boteza” voi.
 

Compoziția: 2 linguri zahăr de cocos, circa 200 g silvoiță, 2 linguri pudră de roșcove, o linguriță praf de copt bio (ăsta e adaos de la mine). Maestrul bucătar a ținut morțiș să adauge și două ouă; cred că merge și fără. Am completat cu făină integrală, cât să iasă un aluat molicel. Am folosit făina adusă de bunu Nicu de la moara din Beclean.

Este excepțională și de câteva ori mai ieftină, față de ceea ce se găseşte pe piață. Noi am ornat prăjitura cu bucăți de kaki (este fructul acela care seamănă cu o roșie), ce au rămas de la școală. Am vărsat compoziția într-o tavă de silicon și am dat-o la cuptor circa 40 de minute, la 170 de grade. A ieșit chiar bună. Vom repeta experimentul. Doar nu credeți că am uitat ingredientul secret: MULTĂ IUBIRE!

Dragii mei, gătiți cu zâmbetul pe buze, veselie în suflet și gânduri bune.

Cu drag,

LINA