Mirosul de cozonac aburind este unul din mirosurile copilăriei. Îmi plăcea să-l mizdresc (a se citi rup) imediat ce era scos din cuptor, spre disperarea bunicii. Cozonacul pufos, plin de nucă și cacao, este însă doar o amintire plăcută; acum îl savurez doar din priviri. Ideea însă a rămas, așa că mă străduiesc să găsesc alternative.
Acesta de azi nu este producție proprie (deși nu m-am abținut de la improvizații), găsind rețeta de bază pe internet. Mi l-a comandat prietena mea, Mariana, care este unul dintre cei mai mari fani, dar și cel mai aspru critic al meu. M-am străduit să-l fac cu simț de răspundere. Și am anexat și niște pantofi care sper că-i sunt pe plac. „Ai atâția pantofi frumoși și tu postezi numai urâțenii” (Mariana).
Blatul: 2 căni fulgi de ovăz râșnit, 2 căni fulgi de cocos, sucul de la 2 portocale, 2 linguri miere, o lingură melasă bio (este pasta din care apoi se obține zahărul - mult mai sănătoasă) și 2 linguri ulei de cocos.
Am amestecat ingredientele, aluatul obținut l-am întins pe o folie de aluminiu pe care am presărat pudră de roșcove (că doar ne trebuie și ceva „coajă”). L-am lăsat să se întărească, la temperatura camerei, pentru a nu deveni foarte rigid.
Crema: 0 cană nuci românești înmuiate și mărunțite, nu foarte fin, 2 linguri miere, o lingură stafide, o lingură goji, o lingură semințe de chia măcinate (pentru valoare nutrițională), o lingură ulei de cocos.
Crema obținută am întins-o peste aluat, după care l-am rulat. Produsul final a luat drumul frigiderului, timp de o oră. A ieșit destul de bun.
Cel puțin nu am avut reclamații. Pentru că nu am uitat ingredientul secret: MULTĂ IUBIRE
Dragii mei, gătiți cu zâmbetul pe buze, veselie în suflet și gânduri bune.
Cu drag, LINA