Pe nesimţite şi fără să ne dăm seama, zilele trecute au fost strânse din faţa Prefecturii şi ultimele ghirlande care mai aminteau de sărbătorile de iarnă. A dispărut şi sania lui Moş Crăciun, şi renii şi beculeţele care ne-au luminat feeric atâtea nopţi în decembrie şi ianuarie. Din vârf de macara, viaţa la Bistriţa este de-a dreptul...

După ce ani de zile elevii din clasele V – VIII au studiat conform unor planuri-cadru aprobate în urmă cu aproape 15 ani, la orizont se arată în sfârşit o schimbare în orar: se renunţă la limba latină, se micşorează numărul de ore şi apar materii noi prin cuplarea unora care există deja. Cât încape în mintea unui copil...?

Am trecut cu chiu cu vai peste o săptămână agitată la Bistriţa, începută sub auspiciile nevinovatelor veveriţe, am avut parte şi de hoţii, şi de miştocăreli, şi de percheziţii şi de concerte, şi de bârfe şi de accidente şi constatăm doar că, vorba unui apostol, în parte cunoaştem, în parte scriem (proorocim) şi totul se vede ca printr-o oglindă…

S-au prevăzut în bugetul acestui an peste 360.000 de lei cu care să fie cumpărat un patinoar artificial demontabil, dar până atunci, bistriţenii pot patina liniştiţi pe Ice Arena, tradiţionalul patinoar din spatele Spitalului Judeţean. Mai scump, mai liber, mai pustiu...

A nins splendid azi-noapte la Bistriţa, străzile au fost din nou învăluite într-un alb optimist, dar asta nu-i împiedică pe şoferii vigilenţi ai oraşului să se declare uşor stresaţi de mărul cel galben plasat prea aproape de trecerea de pietoni. „Îmi vine să-i dau un şut, ca unei mingi de fotbal!”, a exclamat unul dintre ei, azi-dimineaţă...

A făcut înconjurul lumii cazul celor 5 copii ai familiei de români stabiliţi în Norvegia, luaţi cu forţa de lângă părinţi, pe motiv că ar fi fost bătuţi. Inclusiv episcopul bistriţean Macarie Drăgoi al Europei de Nord a transmis un mesaj pe acest subiect, cam neglijat printre părinţii din ţară, obişnuiţi să-şi altoiască odraslele chiar şi preventiv

Vine o vreme în viaţa oricărui bistriţean care se respectă – mai ales într-o asemenea duminică nostalgică şi ploioasă cum este cea care tocmai începe – vine o vreme a marilor întrebări, întrebări „ruseşti”, cum le numea Pleşu, întrebări care te pocnesc în moalele capului chiar şi pe străzile plouate ale oraşului… De răspunsuri, ce să mai vorbim…?!

Undeva departe de Bistriţa europeană preocupată de pârtii, Wonderland sau accidente provocate de cei care muncesc în occident, se discută pasional o problemă suficient de delicată încât să genereze discuţii înfierbântate care, culmea, au efecte chiar şi în magazinele de jucării din Bistriţa.

Povestea lui este simplă: a fost elev la Colegiul Național „Petru Rareș”, a făcut Facultatea de Fizică la Cluj-Napoca, a câştigat o bursă Erasmus la Strasbourg, în timpul masteratului în Fizica materialelor, iar la doar 35 de ani este conferenţiar la Universitatea Lyon, în cadrul Institutului Național de Științe Aplicate.

Dus e pe apa sâmbetei încă un obicei strămoşesc atât de frumos, precum colindatul... În vremurile noastre, colindătorii se împuţinează parcă de la an la an (poate şi de la interfoanele montate preventiv pe la scările blocurilor) şi nici nu-şi mai pregătesc cu grijă colindele. De peste tot se aude doar „Dom, dom, să-nălţăm...”

Ah, unde-s doamnele de altădată, răpitor de frumoase şi generoase, unde-s oamenii de demult care îşi respectau cuvântul dat, care credeau în principii şi luptau pentru idei, nu pentru interese personale...? Unde-s zăpezile de altădată care acopereau atât de împăciuitor toate gropile din asfalt şi mizeriile aruncate de bistriţeni nesimţitori...?

Ce să şi facă un bistriţean normal la cap şi poate suficient giftuit cu sarmale, plăcinte, prăjituri şi alte bucate de-ale porcului, în a doua zi de Crăciun? Să iasă pe pietonal, la o plimbare de seară care să-i agite şi să-i pună în mişcare oasele înţepenite, evident. Coadă, urlete şi nervi la maşinile electrice de tamponat...!

Fără îndoială, Crăciunul din acest an va rămâne în memoria multora ca fiind unul dintre cele mai călduroase din istoria măsurătorilor meteo. La New York oamenii au ieşit pe stradă doar în tricouri, la Moscova ruşii au renunţat la tradiţionalele căciuli, iar românii surâd ironic când aud în colinde - „iarna-i grea, omătul mare…”

Ne pocneşte spiritul Crăciunului din toate părţile, în moalele capului, în aceste zile, de pretutindeni. Spaţiul public, cu precădere, a fost invadat, parcă mai mult decât în alţi ani, de calupul de colinde strămoşeşti de trei ore disponibil pe Youtube şi în toate marile magazine ale Bistriţei, în interpretarea inegalabilă a lui Ştefan Hruşcă.

Mai mare dragul – vorba lui Frank Sinatra – să te trezeşti într-o zi de joi dimineaţa într-un oraş ca Bistriţa, în care spiritul sărbătorilor care ne bat la uşă (cu ciocanul) se împleteşte atât de armonios cu frenezia de pe şantierele cetăţii. Se munceşte cu spor şi elan pionieresc, iar fântâna din Piaţa Mică nu se sfieşte să curgă colorat...

(Aproape) toată lumea s-a luat cu mâinile de cap ascultându-l pe primarul Ovidiu Creţu vorbind în engleză preţ de şapte minute, la agenţia de ştiri Bloomberg, într-un interviu în care a avut şi tupeul să afirme că Bistriţa este mai iubită decât Parisul însuşi. Mulţi au făcut mişto, uitând că nici Putin nu vorbeşte decât o singură limbă...

Exact acum 97 de ani, pe 1 decembrie 1918, la Alba Iulia avea loc o impresionantă demonstraţie de solidaritate naţională: peste 100.000 de români din întreaga ţară au ascultat probabil cu sufletul la gură şi ochii în lacrimi proclamaţia citită de Vasile Goldiş, actul care confirma unirea Transilvaniei cu România…

Peste 200 de oameni au asistat la decernarea titlului de Profesor Honoris Causa lui Vasile Sebastian Dâncu. Nu evenimentul în sine a fost important, ci incredibilul discurs susţinut de Vasile Sebastian Dâncu- urmărit cu lacrimi în ochi… „Un discurs în timpul căruia mi-au dat lacrimile şi mi s-a ridicat părul de pe mâini în acelaşi timp” Liviu Alexa

Ce poate fi mai frumos decât să-ţi începi ziua admirând un peisaj rutiero-bucolic în Salva – patria tuturor posibilităţilor – la volanul unei maşini decente care să traverseze satul şi să-ţi permită, totodată, să admiri, în goană, inclusiv copacul cu „năframă” în vârf…?

Părea o zi ca oricare alta, plouase înainte, erau ude trotuarele şi pe alocuri se formaseră bălţi în care copiii săreau, împroşcând totul în jur, atenţi să-i nu vadă profesorul de serviciu şi să-i certe. Părea o recreaţie ca oricare alta cu o curte plină de copii ţipând şi zburătăcind de colo-colo... Dacă nu era fetiţa în scaun cu rotile care...

O plimbare melancolică şi matinală prin cimitirul de pe Tărpiului nu poate să facă rău nimănui. Dimpotrivă, poate să dezvăluie câteva senzaţii tari, româno-sovietice, atunci când privirile se izbesc de monumentul ridicat în memoria ostaşilor căzuţi la datorie pe aceste meleaguri, după ce ar fi băut formol din laboratorul de știnţe al CNLR...

Nu trebuie să fi făcut neapărat Logică cu Mihai Cazacu în liceu, ca să realizezi că tinerii din stradă (unii agitând pancarte cu mesaje dezamăgitoare de genul „Dacă vrei să faci ceva pentru mine – fă infarct”) demonstrează şi luptă împotriva unui sistem împuţit compus din ei înşişi – din noi toţi, care fentăm şi faultăm sistemul la fiecare pas...

Despre schimbările planetare iminente, despre religia care încă nu vorbeşte convingător de fericirea noastră, despre cum să gândim elegant, cum să ne vindecăm singuri sau cum se transformă unele gânduri în realitate şi despre multe, multe altele a vorbit zilele trecute un profesor din Bistriţa, cercetător Universitatea Pontificală din Roma…

Nici nu şi-au revenit bine după tragediile întâmplate zilele trecute, nici nu se terminase bine Vocea României când, în căutarea unui film potrivit pentru seara de vineri - bistriţenii au aflat cu stupoare de tragedia petrecută într-un club bucureştean mistuit de un incendiu... Bilanţul provizoriu: 27 de morţi şi 162 de răniţi...

A venit vremea s-o recunoaştem cinstit: nu e puţin lucru să construieşti, de-a lungul vieţii, o avere. Nu chiar oricine este capabil să strângă din dinţi, să facă economii, să se sacrifice sau să se umilească corespunzător atunci când este nevoie. Dar să fii şi modest şi plin de bun-simţ pe deasupra... !?!

Ţara fierbe la foc mocnit de câteva zile, iar ministrul de interne Gabriel Oprea se piaptănă fără jenă, fără grabă... Un poliţist de 28 de ani a murit încercând să deschidă calea ministrului de la crâşmă spre casă, iar drept răsplată, i s-au oferit onoruri militare. S-a modificat, cu această ocazie, de pe o zi pe alta, şi legea coloanelor oficiale…

Taman acum, când americanii au publicat un suspect (şi anual, de altfel;) raport asupra libertăţii religioase din lume, taman acum când alături de alte nume sonore ale universului apar, în premieră, şi detalii picante despre Spermezeu sau Căianu Mic, bistriţenii îşi petrec nevinovat serile între fripuri şi cârnaţi sau îşi scot Drapelul la aerisit..

Din păcate sau din fericire – nici nu mai ştim cum e corect din punct de vedere politic – nu ne mai stă în fire să privim prea des în sus. Nu mai avem obiceiul să ridicăm, să înălţăm privirile dincolo de statura unui om obişnuit, spre înălţimi, spre bolta cerească. Dar şi dacă am îndrăzni una ca asta – am da cu ochii de tone de cabluri…

Este o adevărată aventură urbană să traversezi, în aceste zile, strada Năsăudului. Nu de alta dar e burduşită, pe colţuri, cu baloţi uriaşi de polistiren, cu stive de schele metalice şi saci uriaşi de gunoaie. Reabilitarea termică a blocurilor este în plină desfăşurare dar bistriţenii din zonă şi-au pierdut răbdarea...

De câteva zile încoace, pe străzile plumburii ale Bistriţei – în punctele esenţiale ale oraşului – au apărut zeci de mesaje mici, cu sclipici – care încearcă (aşa cum şi altele au încercat, fără sorţi de izbândă, din nefericire) să-i trezească la viaţă pe locuitorii urbei noastre. Bucăţele de hârtie au culoarea boltei înstelate şi vorbesc despre...