Exact acum 97 de ani, pe 1 decembrie 1918, la Alba Iulia avea loc o impresionantă demonstraţie de solidaritate naţională: peste 100.000 de români din întreaga ţară au ascultat probabil cu sufletul la gură şi ochii în lacrimi proclamaţia citită de Vasile Goldiş, actul care confirma unirea Transilvaniei cu România…
Acum 97 de ani, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia adopta proclamaţia prin care se pecetluia unirea Transilvaniei cu România - momentul istoric care a întregit, în fond, teritoriul naţional, după ce, tot în 1918, pe 27 martie Barasabia se unea cu ţara, iar Bucovina traversa acelaşi eveniment pe 28 noiembrie.
Transilvania a fost ultimul teritoriu al ţării pentru care românii au luptat în Primul Război Mondial şi au profitat strategic de destrămarea marilor imperii Ţarist şi Austro-Ungar, scrie Adevărul.ro.
În prezenţa a 1.228 de delegaţi şi a peste 100.000 de români veniţi de pretudindeni, s-a citit proclamaţia care a împlinit visul românilor, dar a încununat şi lupta pe care poporul a dus-o pentru unitate ani întregi, explica istoricul Victor Onofraş.
După impresionanta manifestare de la Alba Iulia, Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, la 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand şi votată de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919.
Prima zi naţională a României a fost data de 10 mai, care a fost sărbătorită în perioada 1866-1947. În data de 10 mai 1866 prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. Un an mai târziu, tot în 10 mai, a proclamat Independenţa României.
În perioada comunistă, Ziua Naţională a fost pe 23 august, în perioada 1948-1989. A fost ziua în care, în 1944, România a întors armele împotriva Germaniei naziste.
Dacă ziua de 23 august a fost deja uitată şi (poate pe nedrept asociată comuniştilor), în unele cercuri există şi acum dispute aprinse între data de 10 mai şi 1 decembrie – unii fiind de părere că Ziua Independenţei ar trebui să fie Ziua Naţională.
Dacă pentru românii de atunci, pentru participanţii la manifestările de la Alba Iulia - patriotismul şi naţionalismul erau sentimente fireşti şi natural exprimate - pentru românii de azi, asemenea sentimente sunt demult diluate, contorsionate şi tulburi...
Dar dacă ne imaginăm România întruchipată în oamenii dragi care ne înconjoară şi ne ocrotesc, în prietenii fără de care viaţa pare imposibilă, în copiii care ne depăşesc şi care vor locui atât de frumos în Bistriţa şi vor avea grijă de ea peste o sută de ani - multe se limpezesc în suflet şi minte...
LA MULŢI ANI ROMÂNIA, La mulţi ani Bistriţa - la mulţi ani români şi bistriţeni - care pe unde sunteţi...!