Ţara fierbe la foc mocnit de câteva zile, iar ministrul de interne Gabriel Oprea se piaptănă fără jenă, fără grabă... Un poliţist de 28 de ani a murit încercând să deschidă calea ministrului de la crâşmă spre casă, iar drept răsplată, i s-au oferit onoruri militare. S-a modificat, cu această ocazie, de pe o zi pe alta, şi legea coloanelor oficiale…
„Marţi, 20 octombrie, un poliţist motociclist din coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea a murit după ce a intrat într-o groapă. Coloana oficială era ilegal constituită pentru că Oprea mergea de la propria-i crâşmă spre casă. Individul nici măcar nu a oprit, continuând drumul cu sirenă şi girofar, motiv pentru care trebuie să facă puşcărie. Pentru săvârşirea infracţiunii de «lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate», prevăzută la art. 203 din Noul Cod Penal al României…” comentează pe Digi24 unul dintre miile de români revoltaţi şi dezamăgiţi de muşamalizarea care se coace - încet dar sigur - în jurul morţii unui poliţist de la Rutieră care a căzut într-o groapă pe strada Ştirbei Vodă din Bucureşti.
„Miercuri, 21 octombrie, printr-o ordonanţă de urgenţă publicată în Monitorul Oficial, nr. 785, guvernul Ponta modifică legea SPP şi dă dreptul la protecţie şi pentru preşedinţii partidelor parlamentare, adică fix pentru preşedintele UNPR Gabriel Oprea, cel care până acum beneficia ilegal de coloană oficială. Pentru cei care nu ştiu, SPP este instituţia care decide constituirea coloanelor oficiale şi solicită acest lucru Poliţiei Rutiere…"
De câteva zile ţara fierbe la foc mocnit iar între timp, societatea civilă cere insistent demisia ministrului de Interne Gabriel Oprea, care – după trei zile de la accident – nu a catadicsit să explice public de ce a avut nevoie de o coloană oficială: „În virtutea transparenţei, cred că putem şti ce treabă avea un ministru al României la acea oră şi de unde venea şi încotro se ducea, dacă folosea maşini oficiale şi escorte de Poliţie. Credem că nu este un secret. Cerem demisia pentru faptul că au trecut trei zile şi dumnealui practic a dispărut din peisaj şi nu a dat până acum aceste clarificări în condiţiile în care a murit un om”, a afirmat Sorin Ioniţă, preşedintele Expert Forum.
S-a deschis chiar şi o petiţie online (Demisia, Oprea! Încetați abuzul de coloane oficiale!) pentru cei care au impresia că pot să determine demisia ministrului Oprea...
Petiţia a fost semnată, în doar câteva ore, de aproape 10.000 de persoane şi a generat peste 790 de comentarii. Însă nimic din toate acestea nu l-au convins pe vicepremierul Gabriel Oprea să iasă din bârlog…
Şi pentru ca ziua de ieri să fie deprimantă până la capăt – a pus umărul şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a clasat cât se poate de sec Dosarul Revoluţiei. Motivaţia pare halucinantă: Din cauza oboselii şi a stresului, la revoluţia din 1989 s-au tras focuri de armă între militari, iar oameni din dispozitive militare, civile sau mixte au deschis „cu uşurinţă" focul spre imobile sau maşini care nu opreau la filtre...!
Foto: gândul.info