Îl faultăm şi îl fentăm atunci când intrăm în faţă la medic, pentru că-l cunoaştem, când muncim pe şustache, când strecurăm bani doctorului în spital fericiţi că ne-a acordat atenţia cuvenită, când circulăm cu rabla de maşină şi nu o reparăm din diverse motive întotdeauna obiective, când acceptăm bani de la cine ştim că n-ar trebui să acceptăm, când ne învârtim de-o amendă mai mică, când facem rost de facturi pentru decont, când circulăm cu naşul, când pescuim unde nu e voie în speranţa că n-or veni ăştia în control tocmai azi, când ne bazăm pe scutiri la orele la care am chiulit, când ne dăm peste cap „să fie bine pentru toată lumea”, când apelăm la cunoştinţe pentru diverse mici servicii nevinovate, când oferim copilului meditaţii şi nu aşteptăm chitanţă, când nu mai cumpărăm bilet pe autobuz căci la ora asta şi controlorii dorm, dă-i încolo, când nu mai eliberăm chitanţă pentru orice nimic – fentăm sistemul şi îl alimentăm şi îi sedimentăm conştiincios cărămizile, aceste rotiţe esenţiale ale corupţiei generale care suntem – stupoare! – chiar noi...

Ceva-ceva parcă ne scapă în toată vânzoleala din strada ultimelor zile... Şi din nou, nedefinita senzaţie a unui deja-vu întâmplat şi în 96, când zdrăngăneam îmbătaţi de victorie cheile în Piaţa Universităţii, la fel şi în alte situaţii în care eroii s-au transformat peste noapte în altceva...

Toţi tinerii vor un nou şi revigorant sistem politic, dar niciunul nu vrea să facă efectiv politică. Pentru că, nu-i aşa, politica e o târfă bătrână, iar când se găseşte câte unul mai breaz care face primii paşi în politică şi se agită cum ştie el mai bine – imediat sar ceilalţi şi-l iau la mişto sau îl toacă mărunt în comentarii agresive şi dezarmante...

Să ne-nţelegem: corupţia ucide – dar abia atunci când o observăm, hidoasă, la ceilalţi. La noi înşine – niciodată nu...

Demonstrăm pentru schimbare în stradă când, în fond – vorba lui Gandhi, ar trebui să fim noi înşine schimbarea pe care vrem s-o vedem în jurul nostru, când ar fi suficient să luăm marea decizie a schimbării acasă, în pat, la masă, la fereastră, când nu ne vede nimeni...

Dar las’ că vine el Iohannis să dea cu toţi de pământ şi să-i radă pe toţi politicienii corupţi, să pună lucrurile la loc în matcă, să iasă la lumină, în final, cel mai curat, cel mai onest, cel mai limpede la suflet, cel mai cinstit, cel mai... cel mai... cel mai...?