Cum se face că s-au adunat în văgăuna asta atâtea minți geniale, indivizi capabili de trip mistic, inși cu probleme psihice, genii și semigenii, semizei sau yoghini ardenți....? Știm că întrebarea nu vă lasă să dormiți, știm că vă macină de ani de zile, și de aceea ne-am interesat, iar acum suntem în măsură să venim cu explicația științifică:

Le simți de departe, încă de la primii pași prin Piața Unirii se înfățișează în toată splendoarea, iar felul în care Cuza se înalță victorios, cu priviri îngândurate, printre ele, felul în care privește mut în zare îți provoacă din nou, ca și anul trecut, retorica întrebare: care dintre ele să fie Oul – oul dogmatic, palat de nuntă și cavou...?

Infracțiune să fie, dacă o cer interesele partidului și ale Centenarului... Poate că autoritățile vor închide puțin ochii în fața acestei mici scăpări, gândind că dacă oamenii de astăzi nu sunt capabili să pună la punct o unire, cum au făcut înaintașii noștri acum 100 de ani – măcar la afișe despre unire să ne pricepem...!

Pe bulevardul Decebal, până spre Lamă și chiar mai sus, ieri după-amiază, cam pe când salvamontiștii anunțau riscuri mari de producerea avalanșelor, peste oraș pluteau nori negri și vag amenințători. Un bătrânel i-a studiat cu atenție, preț de câteva minute, după care a dat verdictul:

Pare aproape imposibil, pare greu de crezut să poți pluti din Bistrița friguroasă și seacă, pe alocuri, spre însorita Japonie, cu escală în Marea Britanie, cu un popas în Turcia sau Spania și înapoi spre Armenia – țara melodiilor cutremurătoare, ca să te răsucești apoi din nou spre America, pentru o cafea alături de Dave Brubeck...

O veste extraordinară - mai ales pentru strămoșii noștri: s-a aprobat includerea în patrimoniul imaterial cultural al UNESCO a Mărţişorului - obicei tradiţional pre-creștin anterior marilor migrații...! Azi, deși isteria de a cumpăra și oferi mărțișoare pe 1 martie nu pare să se potolească – nimeni nu le mai poartă la reverul hainei...

Ce să și faci într-o zi aprigă de duminică așa cum a fost cea de ieri, dacă nu să ieși la protest? Îmbrăcați tradițional în costumul popular, cu șubă, năframă și cămeși autentice, câteva zeci de persone au protestat în fața Ministerului Culturii. Regizorul fotograf Vlad Petri, din Bistrița a fost martorul unor scene și mesaje uimitoare...

Chiar și atunci când coboară din mașină, trântind ușa în lături cu piciorul în aer pornind pe străzi într-un marș absurd, chiar și atunci își dă aere, deși nu este nici măcar frumos, dar nici urât. În realitate nici măcar nu are maniere, trece în goană pe lângă atâția oameni care se feresc neputincioși, ba poate chiar înspăimântați din calea lui...

Se prea poate să aibă 70 de ani și cum îți răsar așa brusc în vizor, în viteză, în Feldru, ai putea să juri că nu și-au spus în viața lor „te iubesc” – nici de Dragobete, nici pe 14 februarie, că nu s-au sărutat niciodată de noapte bună, că nu și-au făcut cadouri în viața lor...

Dacă ieri soarele și-a făcut apariția printre nori, iar cerul a sclipit pe alocuri albastru, în această dimineață ne-am trezit cu o ninsoare anemică și măruntă la Bistrița. Se prea poate să fie ultima ninsoare a iernii, pentru că mâine s-au anunțat ploi mocănești... Oricum ar fi – vă vedem de peste tot...!

„Peste zece ani, Telciu se va uni cu Salva, Bichigiu și Coșbuc, formând un oraș. Se va construi un post de radio pe nume Sunetul Telciului și unul TV pe nume Telciu TV. Parcul se va mări, se vor face mai multe școli și o facultate și un mall. Se vor asfalta drumurile. Se vor face mai multe blocuri cu parcări și se vor construi două spitale noi.”

„Ne cam plouă, ne cam ninge, dar măcar arată frumos!”, a admis un bătrânel, așteptând autobuzul, în stația de la Lamă, în timp ce un altul, mai cârcotaș din fire, a remarcat că doar în stația de pe Republicii a văzut copertină. „La restul, mă tem că au uitat să pună acoperișul! Dar și când or veni să completeze lucrarea, atunci să te ții...!”

„Mare e grădina Domnului...! Am ajuns s-o văd și pe asta, pe străzile din orașul nostru ajuns vedetă... Nici nu știu dacă e de râs sau de plâns...?”, a comentat ieri, pe Facebook, bistrițeanul care l-a surprins și filmat ieri pe Beni plimbându-se tacticos, în pielea goală, prin oraș...

...ne veghează și ne urmărește cu ochi tulburi, aproape invizibili, de vreo trei săptămâni deja. De la prima ninsoare adevărată, practic. De atunci de când Darius, un tânăr de 34 de ani care muncește într-o cafenea de pe Bulevardul Independenței a decis să-i dea o șansă...

S-a întâmplat chiar zilele trecute, pe o străduță ascunsă din Bistrița, care putea să fie strada Rotundă sau oricare altă stradă care are în preajma vreunui bloc altfel gri – câteva tufe de gard viu capabile să genereze un sentiment mai puternic sau să resimtă o durere ascuțită și pătrunzătoare...

A fost zărit chiar ieri, în partea de sus a orașului, aproape lipit de un gard, între câțiva copaci, zgribulit, parcă aproape stând să cadă... Un fular prea subțire pentru frigul de-afară era atârnat neglijent la gât, iar pe cap, în loc de pălărie, cineva îi pusese un făraș galben...!

De ani de zile nu s-au mai pomenit asemenea troieni de zăpadă la Bistrița, copleșită – peste noapte, de o ninsoare care i-a lăsat cu gura căscată pe mulți dintre bistrițenii convinși că vom avea parte de un ianuarie primăvăratic. „Dezastru...!”, a exclamat un șofer privindu-și mașina ascunsă sub zăpadă. „Nu e dezastru nenea, e iarnăăă...!”

Situația este mai dramatică decât v-ați putea imagina, iar încleștarea este pe viață și pe moarte. O spun cât se poate de răspicat și limpede doi dintre Boierii Nordului. Într-un context care se anunță periculos: sosește mâine la Bistrița – în vizită de lucru? – însuși ministrul Educației!

Măcar din haști în Paști, dacă sistematic nu se poate, merită să ne îmbrăcăm frumos, să ne începem ziua cu o cafea adevărată și tare, să ne facem planuri mărețe de viitor cu ochii în zare, cu privirea strecurându-se tandru printre blocurile gri, pentru a sfârși meditând, pentru câteva clipe la metodele și regulile care ne transformă în imbecili...

Deși pare greu de crezut, în Bistrița există o mână de oameni care refuză să hiberneze și care nu se lasă nicidecum îngenuncheați de momentele festive. La ora la care unii abia se dezmeticeau după dezmățul generat de Revelion, pe când mulți dormeau duși, osteniți sau (în)frânți de chefuri – ei și-au petrcut prima zi din 2018 în Schullerwald:

La volan, zgâlțâiți de mișcările bruște, strecurându-se printre alte mașini, străduindu-se să-i evite pe ceilalți „șoferi” de ocazie și amuzându-se copios la fiecare bușitură mai zdravănă – bistrițenii au redescoperit iar farmecul unei distracții care funcționa perfect și acum 20-30 de ani, când mașinuțele se instalau undeva în piața Decebal...

Până nu demult, prin satele din Bistriţa-Năsăud se practica intens mersul la bere, chiar în a doua zi de Crăciun… Era bere pentru săraci, bere pentru bogaţi, ba chiar şi bere pentru copilandri şi fete de 13-15 ani! Uneori se lăsa cu scandal şi cu bătăi între flăcăii care încingeau jocuri bărbăteşti precum „Căţeaua" sau „Nebuna".

A profitat de căderea nopții și de ninsorile care au căzut în ultimele seri, și – pe furiș – fără să fie vorba despre un hoț, un bistrițean a scrijelit în zăpadă un emoționant mesaj. Cine să fie misterioasa domnișoară căreia i se adresează cele câteva cuvinte și cum a reacționat...?

Este casa în care ai învățat să cerșești, să te milogești, să-ți pară rău, să trădezi, să repari, să distrugi, să refuzi, să minți, să gândești singur, să muncești, să te înalți, să visezi, să asculți, să taci, să iubești fără să mai pui condiții, să ceri iertare... Casa pe care ai înțeles-o greșit, ai scuipat-o, ai furat-o și apoi ai părăsit-o.

S-au trezit cu noaptea-n cap, au mers pe jos câțiva kilometri până la gară, era încă beznă peste tot, sala de așteptare – pustie. Au așteptat cuminți pe o bancă să se deschidă ghișeul. De-acum nu aveau decât să-și cumpere bilete... Visau să ajungă la Salva. Însă destinul le-a jucat o dureroasă farsă...

Nu aveau de unde să știe copiii, în joaca lor zburdalnică și nepăsătoare, deseori traversată de mici accese de cruzime, cât de mult l-ar putea răni. Sau câtă spaimă, groază și nesiguranță s-ar putea naște în sufletul lui, din cauza unui joc – în aparență nevinovat. În realitate, atacat din toate părțile de copii, s-a făcut ghem mic și ascuțit...

Cimitirul și-a căscat din nou porțile ieri, pentru mii de bistrițeni care i-au trecut pragul încărcați de flori, candele sau lumânări, pregătiți să-și amintească de cei plecați într-o altă lume, hotărâți să le cinstească memoria cu câte un „Dumnezeu să-i ierte”, „Ce om bun era...!” sau „Să fie de sufletul morților...”

S-a făcut palid, subțire și prelung, s-a îngălbenit la față, în ultimele zile, iar în ochii obosiți cu care ne pipăie uneori, fără măcar să ne dăm seama, privirile lucesc și ele a boală, a slăbiciune gălbuie, a sfârșeală care nu face decât să-i ia prin surprindere pe cei mai apropiați. S-a îngălbenit brusc la față, gata să leșine...

Trei bocitoare din Romuli se află, încă de ieri, în Hamburg, unde participă la un spectacol de teatru și film care se anunță cel puțin fantastic. Le însoțește Valer Simion Cosma, din Telciu, care a și aflat, cu un drum, că dacă muncești fericit și mănânci ca lumea – ai toate șansele să mori repejor, adunat de pe drumuri de Dumnezeu...

Vor „asalta” câteva hornuri aflate pe Galeria de Înaintare și vor profita de nivelul scăzut al apei pentru a reechipa de viitură cascadele de pe acest traseu. Vor „ataca” și hornul din Sala Oaselor Ursului de Cavernă - încercând să scoată la lumină noi miracole din adâncurile misterioasei ființe. Să ne rugăm pentru buna întocmire a văzduhului...