Toată suflarea orașului, toate privirile și energiile s-au îndreptat ieri – încă de la primele ore ale dimineții – spre cimitir – punctul nevralgic al unei sărbători care, deși nu figurează în calendare cu roșu sau albastru – dă peste cap viața întregului oraș.

Copiii au ieșit mai repede de la școală, autobuzele n-au mai reușit să urce spre Leoni, mașinile au circulat bară la bară, polițiștii au încercat din răsputeri să impună un minim echilibru în traficul năucit de șoferii aflați în căutarea unui loc de parcare, iar intersecțiile și marginile de șosea s-au umplut de crizanteme...

„... cimitirul, celălalt oraș, care doarme în dedesubturi trainice, cimitirul plin de viață, o dată în an, fojgăind de trupuri și suflete, viii și morții împreună, ca odinioară și ca în curând, cimitirul...” – cum atât de frumos scria, parcă mai ieri, preotul Crin Theodorescu din Lușca: „Luminata zi a luminației! Peste mormintele tăvălugite de ploi, siluete îndoite spre trecut înconjoară în căușuri de palme lumânări și amintiri, ferindu-le de uitare si de vânturile reci, bătrâne – depănând tinereți rotunjite idealistic („Ce om o fost, sărmanul, cât de bun o fost...”), într-un colț doi zdrahoni de bărbați se cinstesc loiali cu un pahar, curgând penal de la un „Dumnezeu să-i ierte” la un „Hai noroc și Doamne ajută!”...

„...roată în jurul preotului făpturile rugăciunii, mirosul de tămâie amestecat cu cuvintele dezlegărilor, sunetul de cristal izbit al cădelniței sorbit lacom de întunericul cuibărit în gardul cimitirului, diacul căutându-și glasurile de jale prin cărunta carte a înmormântării și a învierii – iar pe aleile dintre cruci maldăre dezordonate de amintiri pripite, frânturi de cuvinte izbindu-se deasupra mormintelor, teancuri-teancuri de regrete zbârcite de lacrimi, umbrele viilor culcându-se sinistru peste morminte, tremurând în palul lumânării...”

„...o văduvă țipându-și întrebarea, Marea Întrebare, „Ioane, un' te-ai dus, Ioane?”, mormintele transformate în mese de familie, doi frați încruntați peste oasele mamei, despărțiți de pământuri moștenite, mereu pământul, pământul...”

„...Și peste toate și printre morminte, copiii alergând fericiți de la o moarte la alta, de la o cruce la alta, de la o lume la alta, cu traistele pline de dulciuri zemuite și cu ochii mijind desfătarea clipei, ciopârțind solemnul veșnicelor pomeniri cu chiote de angelică bucurie, Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească, hai noroc, la mulți ani...”