Le simți de departe, încă de la primii pași prin Piața Unirii se înfățișează în toată splendoarea, iar felul în care Cuza se înalță victorios, cu priviri îngândurate, printre ele, felul în care privește mut în zare îți provoacă din nou, ca și anul trecut, retorica întrebare: care dintre ele să fie Oul – oul dogmatic, palat de nuntă și cavou...?
Ca în fiecare an, înainte de Paști și până hăt, spre Rusalii, în punctele strategice din oraș au apărut ouăle gigant simbol al sărbătorii care ne paște peste câteva zile...
La fel de frumos colorate și parcă la fel de proaspete, mereu dispuse să se lase admirate și invitând privirea către noi sensuri ascunse în simbolurile pictate pe polistirenul-piele, ouăle ne vor colora și în acest an zilele de Paști, iar unii dintre noi, măcar, își vor șopti poate din nou în barbă – mefistofelic – nostalgic sau de-a dreptul amenințător: E dat acestui trist norod și oul sterp ca de mâncare, Dar viul ou, la vârf cu plod, Făcut e să-l privim la soare..!
Din trei atlazuri e culcușul
În care doarme nins albușul
Atât de galeș, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.
Dar plodul...?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Și masculin
Albușului în hialin: Sărutul plin.
Om uitător, ireversibil, vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, și azi - întocma:
Mărunte lumi păstrează dogma...
Și mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Și ou și lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar...
(Ion Barbu - Oul dogmatic...)
.jpg)
0728-237 215
