Până nu demult, prin '60 - '70, „berea” era şi numele petrecerii organizate de tinerii din satele aflate în zona superioară a Someşului – un obicei care se păstra până acum treizeci-patruzeci de ani la Feldru şi Nepos, care începea cu joc chiar a doua zi de Crăciun şi se sfârşea de Anul Nou, cu o masă festivă…

Fabrică de bere lângă Năsăud încă din 1765!

O fabrică de bere a şi funcţionat din 1765 până în 1945 la Tradam – sătucul evreiesc de lângă Năsăud, peste pod, pe malul stâng al Someşului. În preajma sărbătorilor – flăcăii din zonă aduceau aici o mierţă sau două de orz, adunat cu grijă încă din postul Crăciunului (frecvent cultivat în trecut pentru că nu era pretenţios şi era ocolit de animalele prădătoare precum urşii sau mistreţii) şi îşi preparau singuri băutura necesară petrecerii de după Crăciun.

Restricţiile cazone ale austro-ungarilor au catalizat obiceiurile şi preferinţele tinerilor, dar a şi cristalizat denumirea petrecerii – chiar şi după ce militarizarea, cu restricţiile ei cu tot, a devenit istorie…

Aşa se face că „berea” a devenit nu doar numele cunoscutei băuturi germane, ci şi numele acţiunii de a bea. „Nu ştiu de unde îi numele de bere pentru obiceiu’ aiesta. Poate tumna de la Berea de astăzi, pe care o bem la halbă. Se zice că a doua zi de Crăciun s-o adus prima bere în sat şi de aici numele…”, povestea Paraschiva Cotuţiu din Dumbrăviţa în volumul Sărbătorile ciclului social şi calendaristic în Bistriţa-Năsăud, scris de Vasile Filip şi Menuţ Maximinian.

Berea bogaţilor, berea săracilor. Bere pentru „suseni" şi pentru „joseni"

Pregătirea berii începea încă din postul Crăciunului, când se alegea „casa berii” – obligatoriu una încăpătoare, podită cu scânduri pe jos. Gazda trebuia să fie om de încredere, dintre fruntaşii satului, de preferinţă fără copii şi, fără îndoială, era o mare cinste pentru cel care era ales de flăcăii satului drept gazdă de bere.

Dacă numărul tinerilor era prea mare, se organizau şi câte două, trei „beri” în acelaşi sat.

La Nepos, de exemplu, „susenii” se adunau la Măriuţa lui Paramon, iar „josenii” la Grigore Lup a Oniţii… Tot în „suseni” şi „joseni” se împărţeau şi flăcăii din Feldru, iar pe Valea Ilvei cele două beri se alcătuiau tot pe criterii sociale: exista „berea bogaţilor” şi „berea săracilor”, iar fruntaşii flăcăilor care se ocupau de organizarea lor erau numiţi morcotani – un nume care sugera superioritatea socială.

Berea specială din a doua zi de Crăciun se termina deseori cu scandaluri şi certuri

Şi în Căian se organizau două beri – una a „gazdelor” şi una a calindrocilor (a săracilor), iar prin „bere” acolo se înţelegea doar jocul din a doua zi de Crăciun, care avea loc pe 26 decembrie, spre deosebire de Chiuza, satul de peste dealul dinspre est – unde „bere” erau numite toate jocurile organizate în perioada sărbătorilor de iarnă.

„Berarii” îi dădeau uneori celui care îşi punea casa la bătaie pentru bere o parte din banii adunaţi din colindat. La Leşu – multă vreme înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, „Casa berii” era cea a unui evreu, precum Nucu Lazăr (care a murit mai târziu gazat la Auschwitz), pentru că tocmai casa lui era foarte spaţioasă şi podită cu scânduri – numai bune „ca să răsune tropotele feciorilor”.

La Tăure, tot un sat mic, se organizau de asemenea două beri: „Berea mare”, a feciorilor şi fetelor mari, de însurat, şi „Berea mică”, a fecioraşilor de 14-17 ani sau a fetelor mai tinere, de 13 – 15 ani.

Tot două beri se organizau şi la Ardan, între a doua zi de Crăciun şi Bobotează, după acelaşi criteriu ca la Tăure – berea din deal, a feciorilor de însurat, şi berea din vale, „a copiilor”.

Cei tineri nu aveau voie la petrecere peste ora 20:00, oră după care continuau organizatorii şi cei însuraţi. Femeile şi fetele priveau de pe margine, iar flăcăii şi bărbaţii jucau şi câteva jocuri bărbăteşti precum Sârba, Brâul, Căţeaua sau Nebuna, iar petrecerile, inevitabil, se mai sfârşeau şi cu scandaluri sau bătăi...

Nu ştim exact cum erau dansurile cu nume atât de pitoreşti, și nici nu avem șanse să mai aflăm, pentru că între timp s-au cam dus pe apa sâmbetei aproape toate străvechile obiceiuri care făceau farmecul sărbătorilor de altă dată. Dacă ai noroc de cete de colindători, printre blocuri, în Bistrița se aud acum doar rămășițele ultimului viral care ne-au colorat zilele – „Măăăăi...! Te-ai spăriet...?!”

Sursa - Sărbătorile ciclului social şi calendaristic. Munci şi zile în Ţinutul Bistriţei şi Năsăudului - autori: Vasile Filip şi Menuţ Maximinian