- Veniţi până la intersecţie, doamnă? - întreabă un şofer tânăr dintr-o maşină luxoasă, oprită în staţie.

- Mulţumesc frumos! Eu mă duc mai departe...

Gândindu-se să evite alte opriri, spune un mulțumesc, iar şoferul porneşte şi pleacă.

- Vai, doamnă, zice colega de drum, am păţit ieri una de pomină, că n-o uit degrabă!

Nici nu cred că am sosit bine în drum, nu fac bine cu mâna, când opreşte o maşină  cu un tânăr chipeş, voios, cam de vârsta copilului meu.

- Mulţumesc că aţi oprit! - îi zic eu, văzându-l că stă, cu cotul rezemat în geamul maşinii, privindu-mă, dus...

Urc, îmi pun centura şi aştept. El stă şi priveşte. Aveam impresia că nu aude.

În sfârşit porneşte, dar nu înainte de a da drumul muzicii la maxim. Îţi spărgea timpanele efectiv. Mă gândeam în sinea mea:

-Măi, dacă mă vede careva în maşina asta, zgomotoasă, zice că mă duc după nuntaşi... miercurea.

- Auziţi, vă rog să daţi muzica asta mai încet, dacă vreţi, că aici e multă poliţie. Să nu vă oprească! De altfel, e zona în care se întâmplă cele mai multe accidente.

- Accidente, doamnă? - mă întreabă băiatul

Privea acum, în faţă. Se conformase cu muzica, dar începe:

- Doamnă, accidente nu există. Şi nici zonă expusă accidentelor. Înţelegeţi?

Ţinea strâns volanul, apoi îl lăsa, gesticula nervos, cu ambele mâini şi continua:

- Ce există, de fapt, înţelegeţi, sunt structurile piramidale, subpământene, clădite, uite aşa!

Se oprea, lua mâinile de pe volan şi îmi arăta.

- Ele te atrag în punctul acela şi faci accident. De ce credeţi că e un singur copac pe marginea  drumului şi intri în el?

Poliţia, nu are nici un rost să controleze. N-are ce! Vedeţi acolo, ceva, ce pare a fi ceaţă? Nu e ceaţă! Nu. E ceea ce te atrage şi care, împreună cu structurile acelea, de care vă spuneam, te atrag, te aruncă şi... faci accident. Tu, ca şofer, nu poţi face nimic! Întelegeţi, nu? Oare cum să vă mai explic?

De frică să nu-şi mai ia mâinile de pe volan să-l arunce undeva... structurile piramidale... mă grăbesc să-l aprob, cu toată fiinţa mea, numai să mă văd ajunsă cu bine la destinaţie.

- Bineînţeles, înţeleg! Oare, cum nu m-am gândit până acum la una ca asta?

- Vedeţi câtă dreptate am?! Oare cum să mai explic?

- Nu-i nevoie! M-ai convins!

- Eşti din zona aceasta?

- Nu, doamnă, sunt de departe, dar, am lucrat mult ca şofer de TIR.

- Acum nu mai lucrezi?

- Nu, doamnă! Dar le-am înţeles când le-am văzut. Am lucrat mult în străinătate. N-are rost, doamnă! N-are rost! Ăştia cu radarul lor n-au cum să înregistreze undele care vin de sub pământ, de la magneţii piramidelor. De fapt, în zona aceea, radarul se opreşte. Nu mai înregistrează. Înţelegeţi?

- Bineînţeles!

- Am venit în ţară şi nu mă mai duc, dincolo. E plin de structuri de astea, e plin de droguri, de mafie... nu e ca aici! E plin! Dar... ştiţi de PIŞTA, nu? Ştiţi cine e, nu-i aşa?

Habar nu aveam. Am făcut ochii mari, dar n-am zis nimic. N-auzisem niciodată de Pişta, decât ca persoană. Altceva, nimic.

- PIŞTA, doamnă, nu există! Nu există Pişta! Punct! Degeaba îl inventează ei, nu e-xis-tă!

Iar ridică mâinile până în tavanul maşinii şi gesticulează.

- Ai dreptate, că nu există! Am auzit şi eu... Nici nu m-am gândit până acum! Extraordinar! Câtă dreptate ai!

Nu mai ştiam cum să-l aprob, să-i dau dreptate, să nu-l contrazic, rugându-mă, în gând, să ajung mai repede şi în siguranţă, la destinaţie...

- Acum, lucrez acasă la mine, nu pentru mafie, doamnă! Şi, ca forţele să nu mă poată atinge, mi-am cumpărat un jeep, unul puternic şi mi-am zis:

- Loviţi-mă, unde vreţi, că mie nici nu-mi pasă! Ori din faţă, ori din spate!... să văd ce-mi puteţi face? Forţele, doamnă, forţele... şi... Pişta.

Noroc că am ajuns în oraş.

- Îţi mulţumesc mult, să ai drum bun şi... drumuri bune! Uite, aici ai banii!

- La revedere, doamnă! Înţelegeţi...?

- Bineînţeles!

Nu l-am lăsat să-şi termine fraza și i-am trântit uşa maşinii, făcându-i semn să-l observe pe poliţistul ce stătea în mijlocul drumului.

Nu ştiu dacă l-a oprit, nu ştiu dacă el era Pişta şi dacă există Pişta sau doar amenda lui. Cine o fi Pişta?

La asta mă gândeam a doua zi, când, la serviciu, nimeni n-a ştiut să mă lămurească cine-i Pişta. Oricum, mai întreb... Poate cineva mă lămureşte...