- Doamne ferește! Cine? Ce s-o întâmplat? Unde? Iară îi accident? Ori…

- Nu, lele Sâneftă, nu îi accident! N-ai auzât? Nu ț-o spus nime'? 

- D-apăi, nu, dară, că n-am avut vreme să ies în povești, în uliță. În ocol, ce să auzi?

- Păi, zâce că mai zâlile trecute o oprit în stație un autobuz mare și din el o coborât o femeie. O doamnă… faaaină. Faină femeie! Tinerică, cu părul lung, îmbrăcată faaain. O lăsat-o și s-o dus în drumu-i.

Ie s-o apropciet de magazân, că o văzut acolo mulți oameni. N-o salutat, n-o zâs nimica. S-o așăzat pe un scaun, la o masă de-afară. Nu știu de-o mâncat ori de-o băut ceva, bugăt îi că acolo o prins-o noaptea. Șî, acolo și… dimineața. Că, sângură, că nu, asta nu ț-aș putea spune…

Atâta știu că cine trecea pe drum, a doua zî, o vedea când la masă, când în balta de pe marginea drumului, sărind, desculță. Cânta, se ceptăna, vorovea, ca și cum nime' n-o auze' sau o vede'. Lumea se uita la ie, mirată. O întrebă fel de fel, dar ie nu răspunde'. Oare, nu pricepe limba? Poate-i ceva… străină, ori îi de alt neam?

 De unde o picat… aicea? În drum. Gândești că era duuusă, cu gându', într-o altă lume. Nu te puteai înțelege cu dânsa, defel. S-o așăzat pe marginea șanțului, pe râtul verde. Cânta șî să legăna, cân' într-o parte, căn' în alta. Surdă…? Oarbă? La tăt ce era-n jurul ei? Cineva i-o dat oarece să mânce, din ce o cumpărat din magazân. Nu, n-o refuzat, da', nici n-o mulțămit. Ave' la ie numa' o plăsuță mică, cu cie–ce șî… atât.

Daaa, faină femeie! Faină! Foc, de faină! Șî… taaare tânăăărucă, îmbrăcată fain! Nu ca noi, aestea… Cum să nu să uite bărbații după dânsa? Li se scurgeau ocii, nu alta! Treceau, anume s-o vadă. Se uitau, ca la minune! O prețuieu, o judecau… ca bărbații! Unu', de sub Dâmb, de pe ulița din sus, Zorilă…, trebe că-l știi, ce-i vine lui în minte? S-o aducă pe străină acasă, la el. O auzât de ie, o văzut-o… No!

-Cum, nu-i însurat, Zorilă?

-Ba, bine că nu! Îi însurat și cu copcii, vreo trei, de nu patru… O trimete Zorilă pe Sâia, vecina lui, să i-o aducă pe străină la ie acasă, că-i aproape, să o ajute el. Să nu afle lumea din sat că el o trimăs-o… Să i-o aducă, colo, pe-nsărate. Da', nu cumva să i-o fure altu'… Cu motiv că vre' s-o ajute, s-o îngrijască. Că-i tare milos…

-Auzi! Poți crede?

-Da', cu ce, că nici el n-ave' mare ceie. Leneș, foooc! Numa' sfătoșagu', de el! Îl cunoști. Șî, nu mere el după ie, ca să-l vadă oamenii! Șî, să-l judece că are acasă nevastă și copii, mărunțăi, tăți și sărăcie… cu caru'.

Sâiuța, și ea, nu știu ce gândește, ce face și cum face, că o aduce pe femeie la ea acasă, în vecini de Zorilă. Un copil din uliță, unul mai șafăr, aude, pricepe și fuge acasă, la nevasta lui Zorilă, la Lenuța și-i spune. Altfel, Lenuța-i femeie judecată… ai ci zâs. Când aude una ca asta, i se întunecă mintea și unde nu începe a-i lua la bătaie pe copcii, de Doamne ferește! Jup în unu', jup în altu'! Dă, în stânga, dă în dreapta! Ca în saci! Plânsăte, țâpete s-auzau din drum, nu alta! În loc să-și verse supărarea pe bărbat, proasta, sare la copcii.

Cine aude tăte aestea? Lelela Sâie, bun înțăles! Sună la Poliție. Numa' așa o putut să aducă Poliția, pe ulicioara aceea. Că, niciodată n-o fost… Nu-mi aduc aminte. Pe Lenuța o amendat-o că ș-o bătut copciii. Da', de unde bani, de amendă? Tăt de la lelea Sâie. Poliție, declarații, verificări. Străina… Cine-i? De unde o apărut? Telefoane, căutări… Cine să să poată înțelege cu ea? Nu știa nici cum o ceamă, nici de unde vine. O întrebai și nu răspundea. Râdea și era bucuroasă, fără ca cineva să știe de ce. Șî, nici măcar ie… Era în lumea ei…

Până la urmă, Poliția i-o dat de capăt. Nu știu cum s-o înțăles cu ea și nici ce acte ave' în plasă. Era de… departe. Din alt colț de țară. O fost dată dispărută. Familia nu mai ave' nădejde să o mai găsască vreodată. Era plecată în străinătate, cu bărbatu' și copilul ei. Totul era bine. Ce s-a întâmplat acolo? Nimeni nu putea să știe. Decât că, cineva, cu suflet bun, o adus-o înapoi, în țară. Cum? Nu știe nime'… O lăsat-o în drum. În drumul mare, în țara ei. O pcerdut-o, cu voia… Câtă bucurie pe familie! Nu, nu o fost omorâtă decât… într-un anume fel! O știau dusă la lucru… Să facă bani… Restul poveștii, nu-l mai cunoșteau, decât… bucuria neamurilor ei și… supărarea celor din casa lui Zorilă. Da', Zorilă, binevoitorul, cel care a rămas șî el sângur. De a doua zî. Sîngur cuc.

Părinții o venit cu o mașina, de departe și o dus- o pe Lenuța și copiii. Acolo, cu ei, în satul lor. Departe de locul unde opresc autobuzăle, la marginea drumului.

-Da, Poliția, de ce o vinit?

-Păi, să stângă sfada dintre Zorilă, lelea Sâia și… restul. Nevasta și copiii s-o dus și l-o lăsat să facă pomană… multă. Cu cine i-o pica, din cei care or mai coborî din mașini de ocazie.

-Doamne, ce poveste!

-Vezi, ț-am spus-o! Nu știu cât îi de dreaptă ori îi numa' poveste, că n-am văzut. Am auzât o azi, în sat. Ori, poate îi din aceea, ce o vedem prin filme! Ce am auzât, asta ț-am spus și eu! Amu', hai și-ți cumpără ce-ți trebe, că ia, ț-o vinit rându… în cooperativă.

Foto: Maierul de altădată