De cum sună în pauză, băiețelul cu ochii verzi iese primul și aleargă prin curte, transpirat. E ultimul care intră în clasă și primul care iese, în pauză. Nu-i place cartea, deloc. Mai mult, desenul…
Îi place să deseneze animale. Animale domestice.
- Io, doamnă, cân’ îs mare, mă fac cioban, ca unceșu’! Îhîîî…!
- Bine, bine, dar trebuie să înveți, mai întâi! Trebuie să știi să-ți numeri oile, nu? Și să citești, să scrii, să vorbești frumos!
- Îhîîî!
- Nu „Îhîî”, ci „Da”! Uite, nici tabla înmulțirii n-ai învățat-o, nici la ora de engleză n-ai fost atent. Deranjezi lecția. Am s-o chem pe mama la școală, să stăm de vorbă aici, de față cu colegii tăi!
Doamna îl privește atent. Ar mai spune ceva. Tace… Cum să uite? Cum? În clasa întâi l-a vizitat pe Nucu, acasă. L-a găsit încălțat cu niște cizme de cauciuc, încărcate de noroi – „moloase”, cum zice el, în tricou și în capul gol.
I-a ieșit înainte, la portiță și în loc de „Bună ziua!”, a luat-o de mână, a privit-o cu drag pe doamnă și i-a spus:
- Hai, doamnă, hai să-ți arăt mneluța me! A dus-o apoi prin curtea plină de noroi, spre saivanul unde mieii și oițele lui alergau speriate, adunându-se toate, într-un colț.
Nucu a recunoscut mneluța, a prins-o în brațe și gâfâind, i-a arătat-o, ca pe cea mai de preț jucărie:
- O vezi? Îi mneluța me!
Avea în privire o sclipire de fericire ce nu semăna cu nicio alta! Așa a crescut copilul. Alergând cu căruța, cu tatăl, cu mama, cu unceșu’ spre saivanul din câmp, vara, printre bidoane de lapte, vase, strecurători de brânză, bulgări de sare sau fân.
- Auziți, le spunea el femeilor de pe lăițuca din drum, vara, eu vă aduc tăt ce vă trebe – lapte, brânză, janciță… orice, numa’ să-mi spuneți!
Lucrează de mic alături de frații lui, la fân, la hrănit și adăpat animalele, la tuns oile, la dat în strungă… Fratele cel mare le hrănea, le adăpa dimineața, venea din câmp, într-un suflet, se pregătea și mergea la școală.
Era vânjos, harnic și mereu vesel. Sclipirea din priviri nu i-o lua nimeni. Se simțea admirat de mulți cei care abia se trezeau și o porneau spre școală.
Mai târziu, s-a angajat și el cioban, la un patron mare. Îl plătea bine, că el știa singur ce are de făcut. Era de neînlocuit...
- Auzi, fratele tău s-o angajat cioban? Am auzât că îi dă 15 milioane pe lună, are rulotă unde doarme, telefon, cartelă, radio, mâncare, tăt… îl întreba Valer, prietenul și vecinul său.
- Şî eu mă duc să dorm acolo cu el! Are câini, porci, măgar… îmi place! Am stat la el trei zâle… Am fost șî la unceșu’, în munte…
- Da? De aceea nu ți-ai scris temele, Nucu? Nici măcar nu ți-ai adus cărțile azi, în ghiozdan. Se poate? O chem pe mama, la școală!
Cu telefonul la ureche, femeia intră pe coridor, vorbind tare:
- Da, Ilie, am venit că m-o cemat doamna la fecioru-tău, la școală! Nu ascultă! Nu învață...
Intră în clasă, vorbind, cu telefonul la ureche, uită să salute și ajunge direct la banca copilului:
- D-apoi, mă măgarule, mă mai ceamă mult doamna la școală, păntru tine? De ce nu înveți, ha? Cioban la oi, te-oi face! Da, cioban!
- Ca unceșuuu’?
- Da, și te-oi lăsa sângur, la stână, noaptea! Să vezi! Nimica nu înveți…! Îhîîî!
- Vedeți, nu scrie, nu citește, nu socotește…Nu vrea! N-are caiete, cărți... I-ați verificat ghiozdanul? L-ați ascultat la lecții?
- Vai, doamnă, da’ acasă așa de bine știe! Șî la engleză știe tăăăt! Ia, la matematică, minten calculează. Vreți să vă arăt?
- Da!
- Spune, Nucule, cât fac 4 plus 5?
- 7!
- Pune, mă, 4 degete la o mână și încă 5. Nu 3, că 4. Mai numără, hai!
Copilul pune 4 degete la o mână și încă 5. Numără. De la stânga la dreapta și de la dreapta, la stânga.
- 8!
- Cum 8, mă măgarule? Acasă le știi și aicea le-ai uitat?
- Dar, nu-i spuneți așa, între copii… Se poate?
Dar Nucu nu o aude. Îi întoarce spatele și se duce în banca lui. Scoate din ghiozdan niște jucărioare din plastic – animăluțele de pus pe machetă și începe să se joace cu ele.
- Asta-i Joiana, doamnă! O fătat șî are gițălucă. Îi fetiță. O țânem, că ne-a da lapte. Atâta-i de faină...!!!
- Dar ăsta cine-i?
- Ăsta-i motanu’, doamnă! L-o dus tata și l-o lăsat între sate, că mâncă puii de la cloșcă, da’ o venit înapoi, că taaare mi-i drag, doamnă… Atâta m-am cântat după el! Îl hrănesc cu lapte de la Joiana!
Foto @ GazetaRomaneasca.com