Ea se uită la doamna învățătoare serioasă și răspunde, răsucind capul.

- Nu, nu mi-s mari!

E doar de o palmă de la pământ. Și nu vrea să facă nimic. Nu vrea să scrie, nu vrea să citească. Nu vrea. Doar când vrea ea și dacă vrea.

- Știți, doamnă, de cum aude că vine tatăl ei acasă, nu mă mai pot înțelege cu ea. Dorul de tati al ei o dă gata.

Te privește fix, dând din cap, aprobator:

- Doamna, acolo e... altfel… Știți?

Cu asta te întâmpină, de cum intri în clasă.

Doamna crede acest lucru și încearcă să o înțeleagă. Numai că programul școlar e program! Altfel, nu se va acomoda niciodată. Refuzul său e motivat și de faptul că se plictisește la lecții, că ea lucrează repede și foarte bine. Numai că asta se întâmplă foarte rar sau… deloc.

Aici… nu e ca acolo. Acolo de unde s-a întors, de curând. Acolo nu e ca aici. E altfel, cu totul! Până acum, ea n-a cunoscut o altfel de lume. Ea acolo s-a născut, acolo a crescut, acolo a frecventat grădinița. Acolo. La dictare, acum face greșeli tocmai din neatenție. Multă neatenție! Neatenție, nesupunere și… visare. Visare la tati, la grădi… Toată lumea începe dictarea, ea pictează... Începe târziu și rămâne în urmă. Nu se poate acomoda. Dacă toți au scris câteva rânduri, ea n-a scris deloc. Dacă toată lumea tace, ea cântă.

- Știți, acolo era o doamnă mai bătrână și… graaaasă. Noi îi spuneam altfel, nu doamna învățătoare... Și știu să număr în altă limbă și știu poezii. Vreți să vi le spun?

Pentru ea, limba maternă nu e asta. Normalul e altul și ce-i aici nu înțelege. Deloc. Nu poate… De câteva zile îl așteaptă pe tati. Tati al ei. Tati al lor. El a rămas acolo să lucreze, să facă bani. Să-i câștige din greu, muncind pe șantier. Mama a rămas cu ele, în țară. O mai ajută bunicii, că îi e tare greu. Aici, nu mai trebuie să plătească pe nimeni ca să o ajute.

- De când m-a auzit vorbind la telefon, că se întoarce tati, ea visează, doamnă. Visează mai mult și nu se poate concentra. Ce să mă mai fac cu ea?

Sosește ziua mult așteptată. Toată noaptea, copila a vorbit în somn cu tati și s-a întors în așternut. Era să ajungă… jos. Tati… vine tati! L-au așteptat la aeroport. Cea micuță a plâns mult. De obosită și speriată. L-a întâmpinat și ea…

Sărbătorile și le vor petrece împreună. Toți. În scurt timp, tati a observat că lipsesc regulile și că trebuie impuse altele. Obligatorii. Pentru cine, oare?

- Mă pedepsești tu, tati, dar să știi că eu am să-mi iau bicicleta și într-o bună zi, mă duc cu ea departeee. Și nu mă mai aveți…

Tata rămâne fără cuvinte. I s-au oprit în gât. E „blocat” și speriat. Nu-i vine să creadă ce aude. Oare e prea multă minte sau prea puțină? Într-un copil de șapte ani? Oare ce e în capul ei? Ce pedeapsă să-i aplice? Urmată de o... recompensă? Și când? Concediul e scurt. Trebuie să se întoarcă la serviciul lui din străinătate. Altfel, îl pierde. Sunt atâția la rând… Nu are prea mult timp, la dispoziție.

Se va întoarce acolo, purtând în suflet o durere atât de adâncă, spaimă multă și o mie de întrebări. Ce să facă? Ce se va alege cu copila sa, când va fi mare, dacă nu se corectează, acum? Cine va reuși, însă, să o facă? El e plecat să adune… Oare ce? 

Dar își promite că se va întoarce acasă, repede. Cât de repede poate. Nu va trebui să stea așa mulți ani, precum colegul lui de muncă. Nu, acela are de plătit Banca, care e gata-gata să-i ia apartamentul și să-i arunce în stradă. Pe soție și pe copil. Cum să lase să se întâmple așa ceva? Va munci din greu…

Nu, nu va face nici ca celălalt coleg, care nu s-a întors când îi erau mici copiii și îl așteptau. Nu va privi cum îmbătrânește, pierzându-și dinții, unul câte unul… și-l dor. Și-i cad… Se va întoarce mereu acasă și îi va repara. Și pe ai lui și pe ai lor. Ce rău este să n-ai dinți!!! Câte ți se pot îmbolnăvi? Și, poate, atunci când vei avea bani destui să-i repari, organismul tău nu va mai primi… implantul.

Iar la nunta copiilor lui, va fi prezent. Nu îi vor pune numai numele pe invitație. E tatăl lor și ei vor fi mândri cu el. Vor fi socri, împreună cu soția, mama copiilor lui. Nu cu o tanti care să dea numai like-uri la pozele copiilor. Nu, își vor petrece împreună vacanțe și concedii și vor fi o familie. Vor locui într-o casă modestă, curată și primitoare, cu curte, flori și cățel, vor merge la picnic și le va scrie o scrisoare, așa cu mâna lui… „Dragii mei..!”

Nu vrea ca ai lui copii să fie triști, precum prietenul lor, care se minte într-una cu gândul că tatăl lor face bani doar pentru ei, să le fie bine. Nu știe că tatăl lor are acolo o tanti, iar aici o are pe mami... Cu toții se prefac că nu știu. Doar mama a aflat prima, atunci când a vrut să-i facă o surpriză soțului, ajungând la el fără veste. S-a făcut că nu înțelege ce se petrece. S-a prefăcut că nu își dă seama de ce el era de negăsit, nici la serviciu, nici acasă. S-a întors plângând. Înghițea noduri și lacrimi, dar le zâmbea copiilor, povestindu-le cât de greu îi este lui tati! Care muncește din greu, pentru ei… E adevărat, ultima dată a uitat bomboanele acolo… Nu le-a adus… Dar, nu-i nimic! A venit tati!

O înțelege acum și pe sora ei, care a divorțat, după șase ani de căsătorie. El era frumos… foc. Ea, e sufletistă. Amândoi s-au întâlnit acolo și și-au găsit echilibrul, fugind de greu și de singurătate. Unul în brațele celuilalt. Au trimis acasă de toate. În cutii sigilate. Să aibă cu ce începe o viața nouă, aici.

I-au ajutat și pe ceilalți, ai lor. Cum să nu o facă? El era tipul frumos, atletic, stilat și cu… bani. Bani câștigați de amândoi. S-a întors în țară, să-și repare dantura, la cea mai bună doctoriță din oraș. Cea mai dotată… la cabinet. Numai că ea l-a vrut, cu totul, pentru ea. Cu bani… chiar și fără dinți. Care-i problema? Oricum era, chiar și fără copii. Nu o deranjase. Decât pe soția lui, cea care a venit acasă, în aceeași zi, bănuind ceva. Ce răspuns să mai aștepte? L-a găsit…

Povești, destine frânte…

Povestea lui va fi altfel. Va avea final fericit. El îi va trimite fetiței, de acolo jucării și haine de firmă. Nu numai păpușa-jucărie. Nu-i trebuie prea multe, pentru că aici e înconjurată de dragostea mamei și a bunicilor și nu trebuie să se apere. Nici de loviturile date cu picioarele, așa cum face ea, cu bunica, atunci când o cheamă la mâncare. Ea nu le primește, ea le dă. Așa că, îi e dor de tati și vrea să mănânce doar ce îi trimite, în pachet…

De aceea, bunicul i-a cumpărat un cățel, unul mic, de rasă. E un fel de Zdreanță. El te cuprinde cu lăbuțele și te linge. Nu te lovește. Și are nevoie de mângâiere.

De mângâiere și vorbe bune are nevoie și Eliza, colega ei de bancă. Ea a rămas cu bunicii. A rămas să umple golul lăsat de plecarea mamei și de ei în urmă cu câțiva ani. Dar ea s-a întors. Tatăl ei a plecat în altă parte. Abia își mai amintește de ea. Din când în când.

Cât și-ar dori-o pe mama ei, să lucreze aici, în sat! Ar fi atât de mândră de mămica! Ar putea să-i privească de sus pe colegii ei, care ar invidia-o! Dar mămica ei, ingineră, a rămas să lucreze acolo… departe. E muncitoare, acum. Și ea îi duce dorul. Are aici tot ceea ce își poate dori un copil: hăinuțe, mobilă, covoare, jucării. Are de unde să dea oricărui copil sărac.

Dar de ce să le dea? Sunt trimise de mămica și de tăticul ei. Nu, nu vrea. Refuză! Le ține! Ceilalți, toți, îi au lângă ei pe mămica și tăticul…. Recunosc. Ea le duce dorul și e mereu singură.

Unde să își afle locul? Unde?

Prietenii ei? Mulți simt ceea ce simte ea. Sunt în aceeași situație.

Poate, de aceea se înțeleg, atât de bine… Își amintește de vorbele doamnei învățătoare:

- Dacă părinții voștri n-ar fi plecaț, voi nu ați avea multe din ceea ce vă doriți și ar trebui să suferiți pentru că vă lipsesc atâtea…

Lucruri…? Oare, la ce se referă doamna învățătoare?

Eliza și colegul ei de bancă cad pe gânduri, visând la părinții lor.

Dar și părinții lor se gândesc. Mult. Încearcă să găsescă o soluție. Aici nu e ca acolo și nici acolo, ca aici. Sigur, vor face tot ce pot ca ai lor să nu sufere! Copiii lor trebuie ajutați să se acomodeze. Fără dragostea și iubirea celor din jur, nu vor reuși… pentru că „Iubirea e aerul de sub aripi! Te ajută să zbori, ca sa poți evita prăbușirea...” 

Foto @ liorisme.com