Ceilalți, câți vor încăpea în ea, se vor îngriji cu toții de benzină. Da, benzina era mai greu de procurat decât multe altele, căci nevoi erau multe și n-aveai de unde să o găsești. Aveai dreptul să cumperi puțină și să circuli doar cum ți se dădea voie. Cu numere cu soț sau fără, după planificarea făcută, pentru zilele de duminică. De aceea, benzina era la fel de prețioasă ca mașina.

Planul plecării trebuia făcut cu aproape un an înainte. Eheeei! Multe puteai dori, dar… Uite că până la urmă, se poate…! Încet-încet, până în momentul plecării, toate sunt pregătite. Toate. Ca la carte.

Cu mici, cu mari... zece la număr. Câți? Zece. Da. Cinci mari și restul… mici. Să-i ții în brațe și… unul, între scaune, în picioare.

- Mamiii, unde plecăm? întreabă Raluca.

- În excursie, tu copilă! În excursie!

Cu sacoșe, mâncare, butelie mică, pentru încălzit lăpticul, haine, scutece, oliță etc. Prima oprire era pentru aprovizionare, la o Alimentară unde lucra o verișoară, în primul mare oraș. Cine ar fi zis că nu se mai găsea câte puțin, din ce era necesar? Câte puțin!

Opriți în parcare, traversează, rezolvă una–alta, se întorc, urcă în mașină și... dau să plece..

- Doamne, copila! Unde-i copila? Unde a rămas?

Sar cu toții, o strigă, se uită, o caută. Unde a rămas? Era cu ei… O caută. Traversează… Uite-o! Da! Fetița stătea lângă semaforul din colțul străzii, cu brațul înțepenit pe bară metalică a acestuia, legănându-se, privind mirată și nicidecum speriată.

Atâta lume! Grăbită! Așteptă, liniștită. Ce?

- Tu, copilă, tu! Ce faci? Mă omori, cu zile!

Fetița de nici patru ani, cu ochii migdalați și buzele strânse, se desprinde liniștită de bară și vine spre mama ei.

- Maaami! Unde-ai fooost?

Excursia continuă. Soarele-i sus. Căldură. Sete. Foame. Oboseală. Trebuie să oprescă. Nici cei mari nu mai rezistă. Foamea îi anunță că trebuie să caute prin sacoșe. Dar cei mici? Se coboară butelia, se încălzește lăpticul. Mănâncă. Da, e pace, pentru toată lumea, acum.

Drumul se poate continua. Nu foarte mult, căci seara se apropie. Bucuria îi cuprindea, doar privind prin fereastra mașinii și admirând. Printre atâtea capete…

Seara se lăsa și trebuia căutat loc de popas. Unde? Au auzit ei că pe aici… Da, aici se poate înnopta. Coboară șoferul. Nu uită să ia și o mică atenție, pentru doamna de la Hotel… Nu, nu-i mare lucru, dar ajută. Așa e lumea!

Se interesează. Da, se poate. Da, doar cazarea. Restul, e problema fiecăruia.

- Câte camere, doriți? Două, nu? Patru, cinci, câți sunteți?

- Nu, doamnă! Trei camere! Zece suntem!

- Cum, zece, măi oameni? Da' unde ați încăput atâția, Doamne iartă-mă?

Unde nu încep să coboare din Dacie, zece oameni. Unul câte unul. Pe rând…

- Mai sunteți? Unde ați încăput atâția, oameni buni? Așa ceva n-am mai văzut!

A doua zi, traseul continuă.

- Se termină laptele, la copii. Ce facem? Li-i foame!

- Ne descurcăm, n-avea frică!

Coboară unul dintre tăticii copiilor. Undeva, la marginea drumului zăresc un cioban care-și păștea văcuțele și câteva capre. Tărguiesc ei laptele, înainte de a începe să-l mulgă omul, îl plătesc și mai merg o vreme, până ajung într-un loc larg, deschis, numai bun de instalat… tabăra.

Tabăra de gospodărire. Cu pături, cu vase, cu loc de joacă pentru copii, cu... Primul gând al mămicilor a fost să pună la fiert laptele, pentru cei mici și să le schimbe scutecele. Urma apoi spălarea lor în apa luată în lighean, din pârâul din apropiere. Întinse la soare, scutecele se zvăntă repede. Pe gardul de lângă drum, puțin dosite… Totuși, se vedeau. Ce să facă? Circulație, nu multă, dar pe cine încurcă?

- Domnu', ce vindeți? Brânză?

- Nuuuu! De ce?

- Văd întinse pânzele, strecurătoare…[din tifon].

La așa cevaaa, nimeni nu se putea aștepta! Pleacă mai departe. În orașul vecin, vizitează tot ce se poate și fac pauză de un suc, la o Cofetărie.

- Cine-i cuminte, primește suc! Ia să văd! Cui îi place? Uite, hai, gustă, Raluca! Gustă!, îi zice mama.

Fetița bea o gură, încă una, se uită la paharele celorlalți și cere mamei, întinzând paharul:

- Mami, eu mai vreau Gustă! Mai vreau!

Se plimbă apoi cu bărcuțele, pe apele lacului din parcul orașului. Frumos! Când vor mai vedea ei asta? Cei mici înțeleg, atât cât pot! Ce frumos! Numai că acum e momentul întoarcerii acasă. Pe alt traseu, mai scurt. Cu bagajul în mâini și în… suflet. Un copil plânge, altul cere, altul strigă.

- Stați măi, să plătesc parcarea și plecăm!, strigă mămica fetiței. Plecăm îndată!

Femeia plătește și toată lumea e împăcată. Mulțumită. Încărcată cu bucurie și mulțumire. Drumul continuă. Mult, puțin… cu dor de o pauză de o… țigară.

- Femeie, eu trebuie să cobor, să-mi iau un pachet de țigări! Nu mai am!

- Bineee! În clipa aceea, femeia își dă seama că gentuța cu banii nu e nicăieri.

- Banii! Nu-i găsesc! Unde mi-i gentuța? Toata lumea caută paguba. Niciunde…

- Oooof! Cred că știu! Am lăsat-o…!

Da, pe capota mașinii din parcare. Mașina parcată lângă a noastră… Vai!!! Toți banii sunt acolo! În cea mai mare grabă, cei zece se întorc să găsescă… Cum? Fără bani? Să călătorescă? N-au nici bani de drum, de întoarcere… Culmeaaa! Mașina parcată e tot acolo! N-a plecat. Se mai plimbă cu bărcuțele și ei…! Iar gentuța, la locul ei…, acolo unde o lăsase femeia.

- Așa cevaaa! Cum să poți crede? Chiar! Ia și numără-i! Banii, toți, neatinși!

- Măi, și nu a fost niciun…Țepeș! Extraordinar!

Trag cu toții aer în piept și continuă drumul spre casă. A fost ceva obositor, a fost ceva, altceva, ce nu mulți din sat pot să-și permită. O excursie? Ajung acasă, împachetați în spațiul strâmt al mașinii, dar cu bucuria că au făcut ceva ce alții n-au reușit… O excursie de neuitat!

- V-ați întors din excursie? Cum a fost? Ați făcut poze? Să ne arătați și nouă!

De undeva, din spatele lor, se aude vocea Ralucăi, fetița de nici patru ani, curioasă și ea să afle răspunsul la întrebarea ei:

- Mamă, unde-i excursia, mami? Eu vreau excursie!

Foto @ Ziare.com