Stăm la rând, noi femeile, întră bătrâna sângură... Acolo, un domn înalt, blond, nervos, le arată unde să se dezbrace și să-și lase hainele, după o perdea. Le face sămn scurt, fără prea multă poveste. De spaimă, ori ce, bătrâna odată o fost goală, până la brâu. Domnu’, tăt nervos, îi face semn cu mâna să pășească spre aparat...
Pe ulița care ducea spre moară, pășesc grăbite, una spre cealaltă, două femei. Fiecare are în cărucior câte un săcuieț de grăunțe. Nu mare…
- Bună zâua, lele Măriuță! Aduci și dumneata, la măcinat?
- Aduc dară, da’ numa o mnerță-două de mălai, așa, de-o mămăligă… Ca făina măcinată pe pceatră la moară, nu-i nimica!
- Da’ te văd tare amărâtă amu’, de-o vreme! Ce-ai pățât?
- D-apăi, cum n-oi ci! Să-ți povestesc! Femeile lasă cărucioarele din mână pe marginea drumului și se așază pe râtul cu iarbă moale, de la buza șanțului.
- Ia, ce întâmplare pe mine, lele Măriuță! Mă duc în târg, cu bărbatu’ meu, cu căruța, de câteva săptămâni, să cumpăr un porc, unul de tăiet, să facem botez, la nepoțăl. O las pe soacra, femeie la 70 și de ani… pe picioare, sănătoasă, umblând prin casă. Mai băga câte un lemn pe foc și mai căta de copilașul din legănuț. Ce mai poate să facă o femeie, la anii ei? Te bucuri că nu-i în pat…! Mergem noi la târg, cumpărăm, venim bucuroși acasă și pe când intrăm pe poartă, numa’ ce auzim tot un Ioi! și-un Vai!
- Ce-ați pățit? Ce s-o întâmplat? Care…?
Adică soacra me, s-o suit pe un scăuneș să coboare blidele de pe cuie, să le spele. Da’ cât am fost la târg… Cine o pus-o? Necuratu’! Auzi, ce-i trece ei, prin cap! Numa’ bine, scăuneșul s-o îmburdat și mi-o picat soacra, gramadă. Cine o pus-o să se suie? Năcazu’ șî amarul!
- Șî și-o rupt ceva? Doamne ferește!
- Ba nu! Un deget… Nu și l-o rupt, da’ i s-o dat pe spate, că o picat pe mână, oarecum. De lovit, s-o lovit, nu zice nime’! Bine că n-o dat cu capu’… No, ce să facem? Botez-botez, lume la casă, pregăteală… Numa’ soacra zbiera, ca din gură de șarpe, că nu-i răbdătoare deloc. Când vedea că intrăm între oalele ei, la sobă, o apuca și mai rău durerea.
Era învățată să comande și să se amestece, în tăte! Șî când ne vedea că mai și râdem, că era veselie, atunci se zguduia casa de vaietele ei! Numa’ de veselie să nu-ți ardă… Se scuturau păreții de zbierătele ei. Nu ne-o tihnit deloc! Așa botegiune cu zbierăte…! Doamne ferește! No, trec tăte, o luăm și o ducem la doftor. Că stătea cu degetul legat, ca o păpușă și strâga, fără oprire… Ne-am săturat!
Ne dă doamnu’ doftor o hârtie, o trimetere și ne spune să mergem cu bunica la oraș, la rază. Să vadă ce-i cu degetul.
Ne suim în tren, pornim spre oraș. Din gară, ajungem la spital, găsîm coridoru’, etaju’… La o ușă, vedem un domn și îl întrebăm unde să fac rază.
- Pe acolo, la ușa aceea!
La ușă, un rând mare… Stăm la rând, noi femeile, întră bătrâna sângură, că pe mine, cine m-o lăsat? Nu te lasă… Acolo, un domn înalt, blond, nervos, le arată unde să se dezbrace și să-și lase hainele, după o perdea. Le face sămn scurt, fără pre multă poveste. Bătrâna, iute se dezbrăcă, sângură, batăr zâcea că o doare degetu'. N-o mai durea…
De spaimă, ori ce, o dată o fost goală, până la brâu. Domnu’, tăt nervos, îi face semn cu mâna să pășească spre aparatul de făcut raze, să rădice barba cât de sus și să nu sufle. De deget, nime' n-o întreabă nimic. Atunci, baba me își aduce aminte de ceva. Stă pe loc, spărietă și începe a spune:
- Domnuuu, io nu… io îs cu… degetu’!
- Ce?
- Io îs cu degetu’! N-am…!
Încerca să-i întindă hârtia, s-o vadă doctorul. El se întoarce încruntat, se uită la babă șî strîgă:
- Ce deget? Niciun deget! Treci la raze! Sus!
Ce să mai comenteze baba? De unde să știe ea că hârtia o trebuit dată la alt domn, la alta ușă? Nici eu n-am știut. De unde…?
Baba se uită spărietă la domnu’, se uită la ușă, la femeile care așteptau în spatele ei, se duce la aparat, rădică barba, lipește umerii de aparat și-i face rază. La plămâni, dară! Doară, nu la deget!
- Da’ dumneata ce-ai făcut?
- Ce puteam să fac? Atâta că am înțăles tăt, după ce mi-o povestit femeile care o fost de față. O înțăles întâmplarea.
- Șî ce ați făcut?
- Păi ce să facem? Am venit înapoi, la doctoru’ care ne-o trimăs. Alte raze, unde…?
- Lele Savetă, zice doctorul către soacra me, la raze nu mai pot să te trimit! Încă ceva, dacă ti-i duce și ț-a fi rupt degetul, n-au ce să-ți facă, numa să țî-l rupă și să țî-l pună la loc, ca înainte. Ia, acuma îi aproape vindecat! Că nu stă el tare drept, nu stă, da’ nici oasele nu-s drepte, la anii dumitale!
- Ia, domnu’ doctor, mai am șî niște pete, pe mână!
- Îs pete de bătrânețe, lele Saveta! Cu tății le-om avea când om fi de anii dumitale! De om mai apuca… Ia, și eu le am, da’ n-am să dau mâna la nime, să mi-o pupe! Da’ cu degetul, îi putea răbda altă durere, mai mare? Dacă v-a trebui să ți-l rupă? Nu cred că te mai doare acum. Și, nu te mai poate durea așa de tare, ca atunci când ai căzut! Fă bine și nu mai striga atâta! Ia, se aude afară! Bine?
- Vai, domnu’, Doamne ferește! Nici nu vreu să aud să mi-l rupă!
- Așa-i că nu te doare așa de rău?
- Nu, domnu’, nu mă doare!
- Atunci îl lăsăm așa. Te duci acasă, da’ nu mai zbieri! Ia, poți să-l miști! Îi drept?
- Da, domnu’! Pot!
- Da’ să nu te mai sui pe sus! La anii dumitale! Te pune cineva?
- Nu! Nu mă mai sui!
- Îi bine de atunci lelea Saveta, tu Mariuță?
- Daaa! Să-i deie Dumnezeu sănătate la domnu’ doctor și la domnu’ de la raze că, de atunci, nu mai îmi zbiară bătrâna prin casă. O auzeai din uliță! Dacă se lovea la cap?
- Vai, bată-te norocu’ să te bată, tu, Mariuță! Du-te repede la moară şi întoarce-te fuga, că cine ști ce-i mai găsî acasă, cân’ îi ajunge!
Foto @ Cronica de Găeşti