- Bună ziua, d-na profesoară! Azi am facut curat în pod. Acolo, într-o ladă, am găsit o cărțulie mică, de o palmă numa și am vrut să o bag în sobă. M-am oprit că mi-am amintit că poate că vă trebe la muzeul școlii, acolo, la dumneavoastră. V-o trimăt printr-o copilă din vecini, la școală.

- Bine, mulțumesc, lele Florică! Bine ai făcut că n-ai aruncat–o. Poate fi un lucru de preț. N-am să uit gestul dumitale. Ești o femeie înțeleaptă! Focul le-ar arde repede și niciunde nu mai găsești ceea ce o fost cândva. Îți mulțumesc mult! Sărut-mâna!

A doua zi, o fetiță aduce cărticica  la școală. Una mică, grosuță, în care literele sunt scrise cu litere mari. Era povestea „Întemeierii Sucevei” pe care nicăieri nu a mai găsit-o profesoara, în altă carte …

„Se zice că, în vechime, pe locurile unde se află astăzi orașul Suceava, erau numai păduri, cât vedeai cu ochii. Puteai merge cu săptămânile încotro ai fi voit, că nu mai dădeai de niciun oraș, nici sat, ci numai unde și unde câte un păstor care-și păștea turma prin cele poieni. 

Tuturor păstorilor, câți erau, le mergea bine, căci aveau tot ce le trebuia pentru ei și pentru turmă. Într-o vară însă, a fost  o secetă mare.

Toate apele secară și toată pășunea se uscă. De frică să nu piară turmele, păstorii lăsară șesul și porniră cu ele spre codru. Când să intre în el, steteră pe gânduri: dacă nu vor găsi în el destule poieni pentru oile lor?

 Unul mai bătrân zise :

- Să mergem vreo câțiva inși dintre noi, cari îs mai tineri și mai voinici, să caute prin toate părțile, doară or da peste niște câmpuri ori poieni nedogorite de arșița soarelui și cum or afla destule pășuni, să se întoarcă înapoi și să ne dee de știre.

Cum rosti bătrânul cuvintele acestea, cinci dintre dânșii, mai voinici și mai inimoși cari se jucau cu lupii ca și cu cățeii și se trânteau cu urșii pe întrecute, nu steteră mult pe gânduri și își luară botele cele ciobănești și porniră la drum. O apucară unii în dreapta, alții în stânga și merseră încotro îi duseră picioarele.

Iată că într-un târziu, unul dintr–înșii se treziră deodată că pădurea se rărește și înaintea ochilor se deschid poieni pline de iarbă verde și înaltă până la brâu și presărate cu tot felul de flori.

Păstorul, cum dete cu ochii de poienile acelea, bucuria lui! Îndată prinse a căuta în dreapta și în stânga, doar de a afla și apă printr-însele. Și umblând așa încolo și încoace, cât va fi umblat, dă deodată peste o apă mare care curgea alene la vale.

Era râul Suceava. Merge el ce merge pe malul râului, dă de o pădure mare și deasă de arini care se întindea pe malul drept al Sucevei, iar de cealaltă parte de apă, vede o poiană, de-ți era mai mare dragul să te uiți la dânsa.

Vrea să se ducă spre ea. Iată însă că tocmai atunci ies patru oameni din pădurea cea de arini și pornesc spre dânsul. Erau chiar tovarășii lui de care se despărțise la intrarea în codru. Ei îi spuseră că pe deal, în mijlocul pădurii, trăiește un sihastru. El i-a miruit pe tuspatru cu mir în frunte. Soțul lor îi ruga să-l ducă la sihastrul acela, ca să-l miruiască și pe dânsul. Porniră deci cu toții spre sihastru. 

Sihastrul trăia într-un arbore gros și scorburos, pe vârful dealului. Cum îi văzu, le ieși înainte, îi duse la arbore, mirui pe noul venit și apoi mai stând de vorbă cu dânșii și învățându-i încă vreo câteva rugăciuni, îi îndemnă să vie în toate zilele la dânsul. Păstorii, sărutăndu-i mâna și luându-și rămas bun de la dânsul, se întoarseră îndărăt.

Ajungând la tovarășii lor, le istorisiră din fir în păr toate câte le-au aflat și le-au văzut. Aceștia nu mai steteră mult pe gânduri, ci porniră cu turmele la drum spre locuința sihastului: și cum ajunseră, se așezară pentru totdeauna în apropierea acestuia.

După el mai veniră și alți păstori din alte părți și-și făcură colibe tot lângă locuința sihastrului. În urmă veniră și muntenii, adică oamenii de la munte cu căpitanul lor în frunte și se așezară tot acolo. Ei făcură pe un alt deal, care se întindea în partea dinspre miazăzi și care se desparte de cel dintâiu numai printr-o vale, o cetate de piatră. Peste câtăva vreme, sihastrul a murit și pe locul unde trăise el, păstorii au ridicat o biserică din lemn. Și așa, pe încetul, pădurea se rărea și casele se înmulțeau. Astfel s-a întemeiat orașul de astăzi, Suceava.

La câteva zeci ori sute de ani după aceasta, nu vă pot spune, destul atât că venind Căpcăunii, cari aveau numai câte un ochi în frunte, asupra Sucevei, nu numai că bătură și prădară pe locuitorii ei, ci-i deteră foc de arseră toate casele dintr-însa, dimpreună cu biserica cea din lemn, iar cetatea o dărâmară.

Mai târziu, și anume după ce și-au ales moldovenii pe Iuga-Vodă ca domnitor, puse acesta să se ridice pe locul unde a fost mai înainte biserica cea de lemn, o altă biserică, mult mai mare și mult mai frumoasă și nu de lemn, ca cea dintâi, ci de piatră și cărămidă. După ce o sfârși de zidit, puse să o sfințească în numele marelui mucenic Gheorghe. Și de atunci și până în ziua de astăzi, biserica aceasta se numește Biserica Mirăuțului sau Mirăuț. Tot pe vremea lui Iuga-Vodă zice că s-a făcut la loc și cetatea dărâmată de Căpcăuni.

Fiind însă cetatea despărțită de biserica Mirăuțului printr-un pârâu și din pricina aceasta neputând nimenea trece, când ar fi voit, de la biserică la cetate și de la cetate la biserică, Iuga-Vodă le-a legat pe amândouă cu un pod din piei de bivol.  

Și acuma, ori de câte voia Iuga-Vodă, ori urmașii să se ducă la biserică, întindeau podul: iar după ce închideau și veneau  acasă, trăgeau podul.

Un alt pod, făcut de asemenea din piei de bivol, lega cetatea cu bisericuța de astăzi a Sfântului Ioan Botezătorul, care s-a zidit mai târziu în Grădina Curții Domnești. Podul acesta se întindea numai când avea să iasă ori să intre cineva în cetate.

Astfel sta într-una ridicat, mai ales noaptea, ca să nu intre dușmanii în cetate.

Și așa s-a întemeiat orașul Suceava, care multă vreme a fost scaunul Domnilor Moldovei, fala și podoaba acestei țări.

Doamna profesoară îi mulțumește lelii Florica că n-a ars cărțulia pentru că prea ușor s-ar fi distrus ceea ce nicăieri, în altă parte, n-a mai găsit!

Dânsa le citește povestea elevilor, care n-au uitat cum s-a întemeiat orașul Suceava, şi încă mai speră să primească în continuare asemenea cărţulii - pentru „muzeul sufletului” oricărui elev...!

Foto Wikimedia Commons