Zi de vară. Înainte de amiază. În curte, numai găinile cotcodăceau, furioase, spărgînd liniștea de pe uliță. De pe târnațul nu prea înalt, lelea Zenovie își striga bărbatul, aplecată peste brăul de lemn, nervoasă oarecum:

– Mă, Onisâme, mă, încă mai stai? Du-te la doctor, că nu se ştie ce-i păţi! Nu vezi că şi-aşa nu auzi bine?

– Bine, tu femeie, bine! Lasă-mă numa' cinci minute, că vin mintenaaaș…, îi răspunde omul nevestei grijulii.

– Da' ce, vrei să surzeşti? Dacă ţ-o intrat borza ceea în ureche, du-te la doctor să ţi-o scoată, că şi aşa auzi ca… şi cu cealaltă! Vrei să n-auzi deloc, năucule? Ce tot îţi cauţi de lucru? Ori vrei să nu poți răspunde deloc cân' te-oi strâga?!

– Amu gat, tu femeie şi te-oi asculta! Te-oi asculta… Mă îmbrac şi mă duc, aşa cum zici tu!

Se grăbea omul să termine de curățat cătrețul găinilor. Aveau multe, că mai vindeau ouă să-şi facă un ban de pâine. La cât mălai aveau în pod ar fi fost o jignire să-i întrebe cineva de concentrate, hrană la animalele din curte. Harnici și neobosiți, amândoi. Numai că, azi nu era o zi cu noroc… Vară, prin iunie. Cald, bine… Bărbatul femeii se apucase de lucru gâfâind. Deodată, simţi că i se coboară ceva de pe bască, pe păr şi de pe păr, direct în ureche… „O ureeetelniiiţa, bat-o norocu'!”. ,,No, ce-oi face, amu’’? Numai că spaima nu i-a fost destul de mare, să se lase de lucru şi să pornească la doctor. Într-un târziu, iese în drum și întreabă pe cineva:

– Oare, unde mă învăţaţi să pornesc, la doctorul nostru sau la cela din oraș?

– Du-te la oraș, bade, la specialist, să-ţi facă spălătură rapidă, să-ţi scoată din ureche gângania!

Zis şi făcut... Porneşte, om la 68 de ani cu bicicleta spre oraş, la câțiva kilometri distanţă, după ce și-a terminat treaba şi și-a spălat liniștit urmele lucrului. Ajunge la spital:

– Auzi, doamnă, unde-i „Urgenţa”?

– Aici. Dar trebuie să aştepţi la rând, bade!

Stă omul, aşteptând pe băncuţa din hol vreo oră şi jumătate bună, liniştit, să-i vină rândul. Noroc că mai povestea, așa cum mai putea el să audă cu cineva din dreapta lui.

– Domnul doctor e aici? întrebă unul şi intră grăbit.

Nu, nu-i nimic... Bolnavul are răbdare! Liniștea din suflet nu-i scade. După ce i-au intrat în faţă toţi, îi vine şi lui rândul.

– Să trăiţi, domnule doctor! Îs din sat, de aproape, şi am păţât o poznă. Am lucrat ceva şi mi-a intrat o gânganie în ureche. Ce să fac?

Doctorul îl întâmpină rece şi distant:

– Dar ai trimitere? De cînd stai aici, liniștit? De ce n-ai intrat să-mi spui?

– Ce trimitere? Eu am venit la „Urgenţă”. Şi-aici îmi trebe trimitere? N-am ştiut!

– Fără trimitere nu pot să te văd. Te duci la dispensar şi vii cu trimitere! Așa-i regula, nu eu am făcut-o! Trebuia să intri și să mă întrebi. Stai în povești…

– Păi, eu, domnu', am uretelniţa în ureche. Cum să...?

– Cum ai şi venit! Eu sunt aici până la ora 16. Dacă nu, vii mâine...

– Vin înapoi, domnu'... Să trăiţi!

Iese omul, coboară scările şi încalecă bicicleta. Ce sunt câțiva kilometri înainte și alții… înapoi? Ajunge pic de apă, transpirând, gâfâind, în faţa uşii. Rezolvase. Avea biletul în mână, pregătit să-l dea doctorului.

– Bună ziua, am adus biletul! Poftiţi!

Se uită doctorul la hârtie, se uită la om.

– E bun, dar mai trebuie să plătiţi 15 lei. Astea sunt taxele. N-avem ce face...

– Bine, dar dacă vă dau banii, mi-o scoateţi din ureche?

– Ce? Ce să-ţi scot?

– Uretelniţaaa, domnu' doctor! Că scociorăşte acolo, o simt...

Plăteşte omul şi se aşază pe scaun, îşi ţine tăviţa la ureche, umple doctorul seringa din plastic cu apă călduţă şi o împinge în canal, adânc. Când trage, o scoate de acolo şi pe ameţita care n-avusese ce lucra şi îi intrase omului în ureche. Putea acum să vadă nu doar lumina zilei, ci şi… TRIMITEREA.

– Mulţam, dom' doctor!

– Altădată să fii mai atent, să nu mai laşi să-ţi intre în ureche...!

– Da' ce, eu am lăsat-o să intre, dom' doctor?! O intrat ea sângură. Nici nu ştiu ce i-o plăcut acolo. Noroc cu femeia că m-o tot trimis, că eu nu veneam…!

- Se vede ca ai deranjat- o cu ceva că, uite, a lasat urme acolo!

- Cu ce s-o deranjez, domnu' doctor, că eu o lăsam acolo dacă nu mă bătea la cap femeia mea! Să vin, să vin…! Și ia, am venit...! O avut dreptate femeia.

Ajunge omul afară, pe coridor. Se așază pe băncuță. Vecinul de bancă începe să-i spună ceva cu glas răstit, ca înainte cu o jumătate de oră:

- No, știi ce, poți vorovi mai încet, că amu aud!

- Auzi, ce-am pățât eu cu soacra mea? O luat-o rău, odată, de câțiva ani, în seara de Anu' Nou. O durere maaare, dintr-odată… tumna când să vină colindătorii. Nu știu, apucat-o să tragă ceva la măsea cum mai avea năravu', bugăt că cine moare, că ea moare. N-avem ce face și cemăm Salvarea. Mă sui și eu și femeia cu ea în Salvare că atunci, demult, te lăsa. Nu era ca amu și… pornim spre spital. Măi, durere, durere, nu zice nime, nimica, da' circ de ăla ce face femeia asta, minune! Oricum, era gingașă ea de felul ei și exagera din orice, da', amu, le-o întrecut pe tăte. Da, numa' că o fost bată… mă gândesc. Mai să nu poată conduce șoferul Salvarea de urletele ei. Se tot uita șoferul la ea, lung… Nu i se părea ceva… C-o doare… spatele. De fapt, și când era sănătoasă dacă o întrebai înainte ce boală are, ea îți spunea că are boala porcului.

- Adică?

- Adecă, mănâncă și doarme. Atâta. Ce altceva? Nepoții o enervau, lucru' o supăra, da' se tăt văita întruna.

- Poate, pe femeie o durea. Cine știe?  

- Auzi, eu nu zâc că nu, da' gândești că mergeam la nuntă cu atâta… horit. Se întoarnă șoferul, se uită, o molcomește, îi face asistentul o injecție de calmare… Ea, nimica. Urla mai tare. Mai să coborâm tăți din salvare. S-o apucat să facă ca lupii. Dintr-odată, se întoarce asistentul din față, îmi trage cu ochiul, se uită la șofer și mă întreabă tare, să audă soacra:

- Vrei să-i fac o injecție ca să te scap de ea? Într-atâta, nu mai zice nimica. Eu fac ocii mari și nu mai pot zâce nimica. Rămân mut. Batăr că mi-o tras cu ochiul, să înțăleg că-i glumă. Da, omule bun, din clipa aceea, soacra-mea atâta de bine o știut răbda că mai-mai nu o mai durut-o nimica. I-o trecut dintr-odată boala de mai să nu mai trebuiască s-o duc la spital. Să-i dea Dumnezeu sănătate la omu acela că altfel nu mai știam ce să fac cu ea. Batăr că leșină la comandă și acasă și face jvenguri cu noi de cîte ori o apucă… Nice de spital nu mai vrea să mai audă… O lecuit-o!

-Da' atunci n-ai zâs nimica?

-Când am coborat i-am mulțumit asistentului că altfel, era să fac eu… infarct, că ea n-are nimica cu bolile de inimă. Îi mai sănătoasă decât mine!

- Da' aici ce cauți, pentru ce ai venit la doctorul de urechi?

-Păi să-l întreb unde-i doctorul de inimă.

- Bine, bine, da' BILET DE TIMITERE ai?

Asta a fost povestea pe care am auzit-o, că cei doi vorbeau atât de tare fără să aibă vreo Amețită prin urechi. Nici ei, nici cei care ascultau povestea lor…

Sursă foto: Facebook Maieru Ca Altădată