Ne-am obișnuit să vedem zilnic accidente rutiere. Ne-am obișnuit cu moartea pe șosele și nu ne mai șochează ce vedem în jur. Pare că moartea unui om e o tragedie, iar moartea a milioane - o statistică. 

În România, moare un om la aproximativ 5 ore, dar asta nu impresionează pe nimeni.

Problema pare simplă la prima vedere. Avem trei entități: omul, drumul și mașina, iar dintre acestea, omul e cel care decide. Accidentele rutiere apar atunci când omul alege să încalce regulile jocului.

Desigur, ar fi normal și ideal ca după un sfert de secol de la Revoluție să avem și noi autostrăzi care să lege măcar orașele mari ale țării, dar dacă nu avem ce putem noi, polițiștii, să facem? Să ne retragem de pe străzi? Să lăsăm haosul să pună stăpânire pe drumuri? Nu, cu siguranță! Chiar dacă suntem blamați de multe ori pentru activitatea noastră, vom fi în continuare pe șosele și vom face tot ce ne stă în putință să salvăm vieți, așa cum știm noi cel mai bine. Vom fi în continuare acolo, aproape de cetățeni, încercând să îi facem să înțeleagă că în trafic nu îți asumi riscuri. Poți s-o faci când joci la pariuri, când ești pe playstation, dar nu la volan. Mesajul pe care poliția îl transmite constant prin intermediul campaniilor de prevenire și informare ajung greu la țintă. Puțini îl rețin și mai puțini îl folosesc la nevoie. 

„Mă grăbeam, sunt în criză de timp”

Când opresc câte un șofer care încalcă legea, cel mai des întâlnit argument, deși nimeni nu-i solicită justificări, este: „mă grăbeam, sunt în criză de timp”. Știu. Cu toții ne grăbim, toți avem urgențe, nimănui nu-i mai ajunge timpul. Orice reprezintă o urgență. Totuși, dacă ne oprim o clipă și dacă suntem cinstiți cu noi, știm foarte bine că foarte puține lucruri merită să ne asumăm asemenea riscuri. 

Există multe discuții despre cuantumul amenzilor de circulație, că sunt prea mari, că perioadele de suspendare a permisului de conducere sunt prea lungi, că unii își câștigă pâinea din asta, etc. Unele amenzi, o spun eu ca polițist, sunt, într-adevăr, destul de mari. Dar, faptele care sunt sancționate cu aceste amenzi sunt pe măsură de grave. Pentru mine e de neînțeles de ce s-ar pune cineva în locul celui care încalcă legea și nu se pune în locul celui care ar avea de suferit de pe urma încălcării legii. 

De ce pui viața celorlalți în pericol? De ce îți pui propria viață în pericol?

Nu te pune nimeni să conduci după ce ai băut zece beri în condițiile în care un taxi până acasă te costă cât o bere, la fel cum nu te obligă nimeni să intri într-o depășire riscantă într-un loc nepermis și să pui astfel în pericol viața ta și a celorlalți. Dacă mai aveai răbdare un minut puteai depăși în siguranță. De ce confunzi strada circulată intens de copii, bătrâni, bicicliști, cu o pistă de Formula 1? Da, pentru toate astea și pentru multe altele amenzile sunt mari, dar urmările pot fi infinit mai grave.

Ușurința cu care tratează unii conducători auto încălcarea regulilor de circulație mă uimește. Ideile „mie nu mi se poate întâmpla”, „accidentele nu au loc unde merg eu” sunt profund greșite. Ba da, se poate întâmpla oricui, accidentele pot avea loc oriunde și oricând, mai ales atunci când există persoane atât de inconștiente încât să nu respecte reguli elementare de circulație.

Mi-aș dori să iau cu mine la fața locului, la un accident rutier, un șofer din această categorie și să-i explic cum și cel care zace pe asfalt, acoperit cu staniol și cu o lumânare la cap, a crezut că lui nu i se poate întâmpla și că accidentele au loc în altă parte.

Ca polițiști suntem obișnuiți să vedem des dramele care se petrec pe șosele, dar asta nu înseamnă că pe noi nu ne afectează imaginile desprinse parcă din scene de război. Și noi suntem oameni și imaginea unei fetițe care plânge pe trupurile reci ale părinților, printre rămășițele unei mașini care acum câteva clipe a intrat cu prea mare viteză în curba în care s-a întâmplat să fie un TIR, nu are cum să nu aibă efectul unui pumn în moalele capului, nu are cum să nu rămână în sertarul cu durere al sufletului.

Nu poți să-ți scoți niciodată din cap strigătul copleșit de durere al unei mame care-și vede copilul mort în fața casei și urlă nefiresc și haotic, întrebând pe toată lumea de ce s-au oprit medicii din resuscitare. Întrebând și... sperând.

Suntem și noi de pe planeta asta, empatia funcționează și la noi, dar din păcate nu o putem transmite mai departe. Nu pot transmite experiența, dar, în schimb, stările și senzațiile trăite la asemenea accidente îmi dau ulterior motivația și determinarea de a aplica ferm amenda cea mare despre care vorbeam.

Știu că e o utopie, dar mi-aș dori să se ajungă la un moment dat ca cei care comit acte iresponsabile în trafic să fie obligați să participe la cercetarea unor accidente rutiere grave care au avut loc exact din cauza unor manevre similare cu ale lor. Aș vrea să le văd atunci privirea și să-i mai aud dacă mai pot zice vreodată în viața lor că se grăbesc la volan.

Ține de fiecare dintre noi să ne alegem zona în care vrem să dobândim experiența sau în care vrem să învățăm din greșelile altora să ne ferim de necazuri. Să ne trezim puțin, să dăm un refresh, haideți să rămânem în viață!

Șef Birou Rutier Bistrița, Claudiu Prodan

„Încotro?... Dă șansă vieții!”