Cred că sunt aspecte care nu sunt văzute corect din cauza lipsei contextualizării și a analizării exemplelor din alte orașe care abordează altfel acest domeniu. Să le luăm pe rând.

Am văzut în repetate rânduri ideea că sumele alocate pentru cultură de la bugetul local sunt prea mari și ar trebui reduse. Însă comparativ cu alte orașe suma este mică. Într-un fel e normal să fie așa, bugetul total al Bistriței fiind evident mai mic decât cel al Sibiului, Clujului, Timișoarei etc. Dar chiar și calculată ca procent din bugetul local, suma alocată culturii la Bistrița este considerabil mai mică decât în cazul acestor orașe.

Dar nu asta este principala problemă, ci modul în care sunt distribuiți și folosiți banii alocați. Mulți, puțini, aceștia se duc practic în totalitate către Centrul Municipal de Cultură și tot programul, mai mult sau mai puțin cultural al orașului este proiectat și implementat acolo. Aproape fără excepție, peste tot în țară, centrele astea sunt instituții inerte, învechite, anacronice. Între timp, suma alocată pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale este ridicolă, anul trecut s-au locat 80.000 de lei, maxim 15.000 pe proiect.

Cum procedează alte orașe?

În 2015 la Sibiu de exemplu, dintr-un buget total de 486 milioane de lei, 6.5 milioane au fost alocate pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale, banii fiind împărțiți în urma unui concurs public.

La Cluj-Napoca, tot în 2015, dintr-un buget de 1.18 miliarde lei, 7.9 milioane au fost alocate tot pentru finanțarea proiectelor culturale pe bază de concurs. Da, bugetele orașelor respective sunt mult mai mari, deci poate e injust să comparăm cifre brute.

Ca procent din buget însă situația e așa: Sibiu 1.33%, Cluj 0.69%, Bistrița 0.029%. De 46 ori mai puțin decât la Sibiu, de aproape 24 de ori mai puțin decât la Cluj. E adevărat, în urmă cu câțiva ani sumele totale disponibile erau mai mari, ajungând până la 420.000 lei în 2011.

Suma maximă admisă însă era și atunci incomparabil mai mică în comparație cu orașele de care vorbesc. La Bistrița se puteau accesa atunci maxim 30.000 de lei în timp ce la Cluj, Sibiu, Timișoara se alocau fonduri de sute de mii lei pentru proiectele complexe, de amploare. Între timp, la Bistrița plafonul a scăzut la 15.000 lei, în timp ce în alte orașe a crescut.

În 2015 TIFF a fost finanțat cu 1 milion de lei, Fabrica de Pensule cu 300.000 lei, Comedy Cluj 240.000 lei, Jazz in The Park 160.000 lei, Mioritmic 280.000, Zilele Culturale Maghiare 300.000 lei etc. Cum te poți aștepta la proiecte ample, de calitate, vizibile cu 15.000 sau chiar 30.000 de lei?

La Timișoara și Alba Iulia lucrurile se întâmplă mai puțin transparent. Majoritatea banilor pentru cultură trec tot prin Centrul Municipal. Diferența față de Bistrița este că, totuși, o mare parte din proiecte sunt propuse și implementate, ca și la Cluj și Sibiu, de alți organizatori, specializați pe anumite domenii.

E discutabil cât de corect se împart banii, deciziile fiind mai mult sau mai puțin arbitrare, luate, din câte știu, fără un concurs propriu zis. Totuși, nu există termen de comparație între diversitatea, calitatea și impactul proiectelor de acolo (în special din Timișoara) față de Bistrița.

Festivalul Plai – susținut cu aproximativ 200.000 lei anual (unul din cele mai mari festivaluri de world music din Europa), mai noul JazzTM – finanțat cu aproximativ 500.000 lei pe an (inițiat de Primărie dar implementat de organizatorii de la Plai), Revolution (realizat de cei de la Exit din Serbia) sau Festivalul Dilema Veche ar fi câteva dintre exemplele pozitive din aceste două orașe, cel puțin dintre cele pe care le cunosc.

Iași și Brașov sunt două orașe relativ mari, care teoretic au un potențial mult mai mare decât Bistrița atât prin faptul că sunt centre universitare, cu o structură demografică diferită, mai educată și venituri mai mari.

Totuși, rezultatele notabile lipsesc, cele două orașe găzduiesc puține evenimente mari, relevante la nivel național. Nici nu cred că e de mirare, primăriile de aici procedează asemănător cu Bistrița, alocând foarte puțini bani pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale raportat la bugetul pe care îl au la dispoziție, mărimea orașelor și potențialul lor. La Iași vorbim de 75.000 de lei la nivelul anului 2014, iar la Brașov de 350.000 lei în același an. Se remarcă la Iași FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere), un eveniment amplu, apreciat din câte știu de iubitorii de literatură. Acesta beneficia de o finanțare anuală de aproximativ 500.000 de Euro, dar nu de la Primăria Iași ci de la Consiliul Județean Iași. Finanțarea nu se face în baza unui concurs anual, ci netransparent, așa că anul trecut a fost un scandal între organizatori și CJ Iași. Organizatorii acuzau imixtiuni și presiuni politice, în timp ce opoziția din CJ acuza modul arbitrar prin care s-a făcut finanțarea, lipsa de transparență decizională.

Nu vreau să spun că la Cluj și Sibiu lucrurile sunt perfecte, că toți banii respectivi sunt folosiți extraordinar, că toate proiectele respective sunt necesare sau de succes. Întotdeauna vor exista controverse (cazul Untold de exemplu), probleme și eșecuri. Nici eu nu agreez toată lista de proiecte finanțate la Cluj de exemplu, ține și de gusturi. Dar pe ansamblu este un sistem mult mai corect și performant.

Rezultatele se văd, modul acesta de distribuire a bugetului pentru cultură a făcut posibile și susține în continuare majoritatea evenimentelor și proiectelor culturale importante din aceste orașe, vizibile la nivel internațional. Alocarea acestor bani prin concurs încurajează concurența, performanța și diversitatea.

TIFF, Jazz In The Park, Fabrica de Pensule, Comedy Cluj, Zilele Maghiare, Artmania, Sibiu Jazz Festival, Temps D’Images, târguri și festivaluri de carte etc. sunt doar câteva exemple de evenimente și proiecte susținute astfel. Acestea au impact major asupra orașului și în unele cazuri chiar a țării, fiind deja brand-uri cunoscute internațional, care contribuie la dezvoltare, atrag sponsori și turiști și cred că nu exagerez dacă spun că, treptat, schimbă mentalități. În plus, sistemul acesta a facilitat dezvoltarea unei meserii, cea de manager cultural, care nu se studiază nicăieri în țară, se învață pe parcurs.

Hai să nu mai umblăm cu cioara vopsită

La Bistrița, cel puțin din banii de la bugetul local, nu se întâmplă nimic notabil, nu se văd rezultate. Nu vreau să spun că nici un proiect nu e OK ca idee sau realizare, nu le cunosc pe toate. Cert e că nici unul nu se apropie măcar de exemplele de mai sus (și multe altele) ca vizibilitate, evoluție, impact.

Câți dintre prietenii voștri din Brașov, București, Oradea, Iași, Craiova sau Deva au auzit de „Pfingstfest” sau „Rădăcinile Eternității”? Câți turiști vin pentru „Nunta Zamfirei”, în afara persoanelor invitate de organizatori? La ambele întrebări cred că răspunsul e zero sau pe aproape. Și nu e de mirare că se întâmplă așa, motivele sunt numeroase și destul de evidente. Sunt câteva zeci de evenimente și proiecte în calendar, marea majoritate coordonate de Centrul Municipal de Cultură.

Oricât de performantă și bine intenționată ar fi echipa de acolo nu are cum să acorde timpul și atenția necesare tuturor. E pur și simplu imposibil să gestionezi atâtea proiecte în mod profesionist. Dau exemplu TIFF pentru că din 2013 lucrez în cadrul festivalului și cunosc situația de acolo. Se lucrează cam jumătate de an și echipa crește pe parcurs, în apropierea fiecărei ediții ajungând la câteva sute de oameni. Cu toate astea, apar lucruri neprevăzute.

Nu știu cât se lucrează la Bistrița la evenimentele astea finanțate de la buget, cert e că nu se prea vede, majoritatea proiectelor fiind fușăreli anacronice. Exponentul „culturii urbane” la Bistrița e CRBL, iar vârful rockului în 2015 e Cargo. Nunta Zamfirei se promovează atât de bine și stârnește atâta interes încât are sub 100 de like-uri pe Facebook și un site care nici măcar nu e pe prima pagina Google dacă cauți „nunta zamfirei” sau "festivalul nunta zamfirei".

Cică se dorește atragerea turiștilor, dar toate evenimentele sunt promovate doar în oraș și presa locală. Sincretismul e reprezentat de candelabre și alte elemente baroc și lasere pe scena festivalului de tradiții populare. Tot legat de Nunta Zamfirei, poate unii nu știu, festivalul nici nu este al Primăriei, al orașului, ci marcă înregistrată a directorului Centrului Municipal de Cultură.

Practic, prin banii publici pe care el îi împarte Centrului Municipal își organizează propriul festival. Mie îmi sună a conflict de interese, dar nu sunt jurist, așa că îi invit pe alții să se pronunțe. Modul de finanțare, acest monopol de facto al Centrului Municipal de Cultură, descurajează orice inițiativă pe plan local și duce în derizoriu ideea de cultură, valoarea actului sau al produsului cultural.

Când aproape în fiecare săptămână ai evenimente gratuite, în marea majoritate de duzină, publicul înțelege că asta e cultura, că atât se poate și așa trebuie să fie. Și da, mentalitatea se extinde în timp la cam tot ce înseamnă cultură sau artă, la cărți, filme etc.

Degeaba se zbat managerii culturali să educe publicul, să încurajeze lumea să susțină artiștii plătind bilete (chiar și modice). Centrul Municipal de Cultură ar trebui să se ocupe de administrarea sălilor și celorlalte proprietăți pe care le are în subordine și de un calendar minimal de evenimente. Am înțeles că anul acesta sunt undeva la 3.4 milioane de lei alocați de la bugetul orașului pentru evenimente culturale. 2 milioane, poate chiar mai mult, ar trebui atribuite prin concurs de proiecte. Criteriile de atribuire ar trebui să fie clare și jurizarea făcută de o comisie formată din membri cu experiență, preferabil un grup de oameni din toată țara, divers ca vârstă și domenii de specializare. Mai mult, pentru a spori transparența, punctajul detaliat și evaluarea comisiei ar trebui publicată în cazul tuturor proiectelor și ar trebui să existe posibilitatea depunerii contestațiilor în baza evaluărilor. Totodată, pentru a justifica finanțarea, la finalul proiectului ar trebui publicate rapoarte de activitate, publice, care să dovedească nu numai modul de utilizare al banilor (există și acum niște formulare și proceduri pentru asta), dar și atingerea obiectivelor asumate.

Nu îmi place să critic fără să vin cu nimic constructiv așa că propun concret câteva idei/sfaturi pentru Nunta Zamfirei, considerat cel mai important eveniment din programul organizat de autoritățile locale din Bistrița.

• Deși folclorul nu e tocmai pe primul loc în rândul preferințelor mele și cred că nu e genul cu cel mai mare cârlig la publicul dispus să călătorească pentru un eveniment, dacă festivalul are potențial și dacă e regândit și reorganizat poate deveni o atracție turistică.
• Colaborați de exemplu cu etnomuzicologul Speranța Rădulescu, cea care a descoperit Fanfara 10 Prăjini, cercetător principal la Muzeul Țăranului Român, „un intermediar de comori, un arheolog al ritmului şi al armoniei românești.”, după cum spun cei de la Adevărul.
• Nu te poți aștepta la rezultate notabile cu trupe anonime, de amatori. Indiferent cât ar fi de talentate, acestea nu vor atrage atenția presei, a marilor sponsori, a turiștilor. Poate e nedrept, dar numele contează Uitați-vă la festivalurile de world music care atrag public plătitor.
• Uitați-vă la scena de world music de la Sziget sau la festivalul Plai din Timișoara de care spuneam mai sus. Sunt mulți artiști cunoscuți la nivel internațional, valoroși, care pot fi aduși cu costuri rezonabile.
• Aduceți și artiști români cunoscuți, apreciați și de alte categorii de public. Încercați să creați un dialog între diferite abordări și interpretări ale folclorului. Aduceți-l pe Tudor Gheorghe și aduceți și Subcarpați.
• Motivele populare românești sunt tot mai apreciate și utilizate de designerii contemporani, reinterpretate și valorificate prin produse cu valoare adăugată mare. Încercați să aduceți o selecție de produse cu influențe și motive tradiționale de la Romanian Design Week. Ceramică, textile, lemn, metal, decorațiuni, mobilă, fel și fel de produse cu reinterpretări mai mult sau mai puțin moderne ale elementelor folclorice românești pot fi vândute mult mai scump decât o fac majoritatea meșteșugarilor în momentul de față. Un contact direct între unii dintre cei mai apreciați designeri și meșteșugarii locali poate da naștere la colaborări productive pentru ambele părți.
• Creați o imagine atractivă de prezentare a festivalului. Așa, la prima strigare, v-o recomand pe Mădălina Andronic, care a făcut de exemplu ilustrația din titlu și care are în portofoliu multe lucrări în care folosește elemente de inspirație folclorică, dar sunt și alți artiști potriviți.
• Faceți un site atractiv, care să poată fi găsit ușor, angajați sau contractați pe cineva care să se ocupe de comunicare și promovare. De fapt găsiți pe toate departamentele oameni cu experiență acumulată la evenimente mai mari, de succes.
• Introduceți treptat biletul, măcar la o parte din evenimente.
• Pentru toate astea e nevoie într-adevăr de un buget mai mare. Renunțați la jumate din evenimentele de duzină din calendar și concentrați-vă pe brand-ul cu cel mai mare potențial. Pentru JazzTM de exemplu se alocă aproximativ 500.000 de lei din bugetul local. Ar fi un început.

Atât în cazul festivalului Nunta Zamfirei cât și în ceea ce privește calendarul, modul de organizare și finanțare a domeniului cultural în ansamblu există multe exemple de bune practici și performanță, la îndemâna oricui. Nu e nevoie neapărat de mai mulți bani, dar nici nu e cazul să se reducă fondurile alocate pentru cultură.

Este un domeniu care poate contribui în mod pozitiv la dezvoltarea orașului din toate punctele de vedere. Sigur, e puțin probabil să se lanseze din primul an proiecte de amploarea și consistența celor pe care le-am enumerat mai devreme. Echipele, brand-urile și experiența se construiesc în timp. Important e să se vrea, să se schimbe radical abordarea acestui domeniu la nivel local. Să se încurajeze concurența, performanța și diversitatea. Să se stabilească și urmărească clar obiectivele pe termen mediu și lung, în baza unor indici de performanță. Să nu mai umblăm cu cioara vopsită.

Notă: Nu sunt jurnalist, sper totuși că textul e suficient de bine structurat și ușor de parcurs. Am considerat că e necesar să avem o imagine mai clară, contextualizată, asupra unui domeniu despre care se vorbește destul de mult în presa locală. Un domeniu pe care îl consider foarte important, cu mult potențial de dezvoltare, dar totodată dus în derizoriu prin practicile autorităților locale, prin lipsa de viziune și transparență, prin incapacitatea de înțelegere a nevoilor reale și de adaptare la secolul în care trăim.

Nu am făcut referire la evenimentele de la Sinagogă, organizate în cea mai mare parte de Gavril Țărmure sub egida Centrului Județean de Cultură și a Societății de Concerte. Cred că se poate îmbunătăți și acolo strategia, dar, momentan, este cu totul altceva decât ce se întâmplă la Centrul Municipal (altceva dar prea puțin). Totuși, principiile de mai sus și modul de organizare pe care îl propun ar trebui aplicat și la nivel județean.

De bine, de rău, directorii instituțiilor sunt temporari și întotdeauna e de preferat să ai un sistem funcțional, competitiv, astfel încât performanța să nu depindă aproape în întregime de viziunea și profesionalismul unui om. Totodată, cred că ideea de bază e valabilă și în ceea ce privește sportul, proiectele sociale etc. și nu e limitată la Bistrița.

Foarte multe orașe și mai mici și mai mari trebuie să își regândească complet abordarea în aceste domenii pentru a avea măcar o șansă să recupereze din decalajul tot mai mare dintre ele și cei câțiva poli de dezvoltare din țară; să devină un pic mai competitive și să limiteze exodul vizibil al tinerilor, în special al celor educați.

Până una alta, sumele minuscule alocate anual de Primărie pentru finanațarea nerambursabilă a proiectelor culturale ne arată practic cât valorează ideile bistrițenilor pentru autoritățile locale. De 46 de ori mai puțin decât la Sibiu și de 24 de ori mai puțin decât la Cluj.