Sute de bistriteni au luat astazi parte la manifestarile prilejuite de Ziua Unirii. La finalul acestora, o parte dintre cei prezenti au dat mana cu mana si s-au prins in hora, in jurul statuii domnitorului Cuza.
Ziua Unirii nu a putut trece oricum la Bistrita. Autoritatile locale au pregatit pentru bistriteni un program specific acestei zile, cu depuneri de coroane, defilari militare si nu numai.
Spiritul patriot se pare ca este la mare cinste printre bistriteni. Acestia s-au adunat intr-un numar foarte mare in Piata Unirii, pentru a petrece impreuna ziua de 24 ianuarie.
Manifestarile au inceput cu un ceremonial religios, a continuat cu o scurta prezentare a semnificatie zilei de 24 ianuarie si cu discursul primarului Ovidiu Cretu care a vorbit despre aceasta zi si despre faptul ca bistritenii gasesc in Piata Unirii statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
“Am vrut sa aducem statuia aici pentru ca Alexandu Ioan Cuza isi merita locul”, a precizat acesta in cadrul ceremoniei.
Evenimentul a continuat cu depunere de coroane, iar defilarea cadrelor militare a fost unul dintre cele mai frumoase momente ale manifestarii. Bistritenii s-au aratat foarte incantati de solemnitatea pe care aceasta defilare a dat-o sarbatorii.
Cativa artisti de la Centrul Cultural Municipal “George Cosbuc” Bistrita au incalzit atmosfera cu cantece specifice acestei zile, iar o parte dintre cei prezenti au cantat cu acestia.
Manifestarea s-a incheiat cu mult asteptata hora a unirii, la care s-au prins mai multi bistriteni in frunte cu prefectul judetului, Cristian Florian, si primarul Ovidiu Cretu.