Astăzi a avut loc o ceremonie de comemorare a victimelor Holocaustului, în faţa monumentului din faţa Sinagogii. La eveniment au participat mai multe personalităţi locale.
Ziua Naţională de Comemorare a Holocaustului se marchează în România în fiecare an, începând cu 2004, în data de 9 octombrie. În această zi, în toată ţara au loc ceremonii de comemorare, dedicate evreilor şi romilor decedaţi în Holocaust. Această zi a fost aleasă, deoarece în data de 9 octombrie 1941, a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria.
În 1944, în jur de 6.000 de evrei din zona Bistriţei au fost înghesuiţi într-un gheton improvizat pe Dealul Dumitrei, înainte de a fi trimişi spre lagărele morţii din Germania.
Ziua Naţională de Comemorare a Holocaustului a fost marcată la Bistriţa astăzi, o zi mai târziu decât în mod normal, datorită agendei încărcate. La ceremonie au asistat mai multe personalităţi locale şi a fost rostită o rugăgiune de către Peter Gered, protopopul romano-catolic de Bistriţa.
Printre personalităţile prezente s-au numărat primarul Ovidiu Creţu, prefectul Ioan Ţintean, Dorin Popescu – vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, senatorul Dorin Dobra şi Freddy Deac, reprezentant al comunităţii evreieşti. La finalul ceremoniei, aceştia au depus coroane cu flori, în memoria celor decedaţi în urma Holocaustului.