Ca în fiecare an, pe data de 29 iulie se marchează şi la Bistriţa ziua imnului naţional. Instituţia Prefectului împreună cu Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului Bistriţa şi Garnizoana Bistriţa organizează cu această ocazie un ceremonial religios.
Bistriţa va fi miercuri în sărbătoare. Programul zilei de 29 iulie începe de la ora 09:00 în Piaţa Centrală. Aici vor avea loc mai mule manifestări. Ziua începe cu acordarea onorului militar urmat de o binecuvântare şi o ceremonie religioasă. Urmează apoi intonarea imnului naţional şi defilarea gărzii de onoare.
Bistriţenii, mai mult decât oricine altcineva, ar trebui să se bucure de ziua de 29 iulie şi să fie mândri că sunt bistriţeni deoarece Bistriţa este „Oraş al imnului naţional”.
Poetul Andrei Mureşanu, autorul poeziei „Un Răsunet” (“Deşteaptă-te române!”) s-a născut la Bistrişa în 1816. Poezia acestuia a fost publicată în 1848 în timpul Revoluţiei. Deşi autorul liniei melodice este necunoscut, versurile şi melodia au fost îndragite de poporul român.
Începând de atunci, „Deşteaptă-te române!” a rămas un cântec iubit de români, insuflându-le curaj în momentele cruciale din istoria poporului. Mai ales în timpul crizei de după lovitura de stat din 23 august 1944, când România s-a detaşat de alianţa cu Germania, acest imn a fost cantat în mod spontan de toţi românii şi a fost emis pe toate staţiile radio de atunci.
Imediat după instaurarea dictaturii comuniste, la 30 decembrie 1947, “Deşteaptă-te române!”, ca şi alte cântece patriotice a fost interzis. La momentul acela, chiar şi numai fredonarea unor versuri din cântecele interzise puteau trimite romanii după gratii sau chiar mai rău.
Odată cu anul 1970, melodia putut fi cantată, dar fără versurile originale.
Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul răsuna din gurile oamenilor ieşiti pe străzi. Versurile risipeau frica de moarte, risc la care se expuneau mulţi români în acea merioadă. Totodată motiva atingerea scopului din acea perioadă. „Deşteaptp-te române!” a reuşit în acea perioadă să unească întregul popor în sentimentele nobile ale momentului.
Aşadar, miercuri, 29 iulie poporul român celebrează ziua imnului naţional. Bistriţenii sunt aşteptaţi să se adune şi să sărbătorească împreună, mândrii că sunt români şi bistriţeni, în Piaţa Centrală începând cu ora 9:00.