Ca în fiecare an, la 29 iulie sărbătorim ZIUA IMNULUI NAŢIONAL. Alături de drapelul de stat, imnul este simbolul suveranităţii poporului, al independenţei tării, al unităţii şi entităţii naţionale.
Cu acest prilej, Brigada 81 Mecanizată “General GRIGORE BĂLAN” va organiza, în garnizoana Bistriţa, ceremonia publică prilejuită de sărbătorirea ,, Zilei Imnului Naţional al României”, după următorul program:
Ora 10.00- 10.30 – Piaţa Centrală
- acordarea onorului militar
- rugă şi închinare pentru poporul român
- alocuţiuni
- intonarea Imnului Naţional al României
- defilarea gărzii de onoare
Participanţii sunt reprezentanţii instituţiilor statului, asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi retragere, veterani de război, membrii ai partidelor şi formaţiunilor politice, locuitori ai municipiului şi alţi invitaţi.
OFIŢER CU INFORMAREA ŞI RELAŢIILE PUBLICE LA U.M. 01331
Locotenent-colonel Florin APĂFĂIAN