Un motociclist polonez s-a trezit cu mâna ruptă astăzi, după ce s-a răsturnat cu motocicleta în afara părții carosabile. Asta după ce bărbatul de 33 de ani a încercat să evite un câine care a ajuns pe carosabil, în Pasul Tihuța.
Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp, pe DN17, în Pasul Tihuța. Implicat a fost un bărbat de 33 de ani din Polonia. Se pare că pe carosabil au ajuns doi câini, iar bărbatul a reușit să-l evite pe unul, însă pe al doilea l-a luat în plin cu motocicleta.
În urma impactului, bărbatul s-a răsturnat cu motocicleta în afara părții carosabile. La locul accidentului a intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD, care i-a acordat bărbatului îngrijiri medicale și l-a transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Acesta este suspect de fractură la un membru superior.
„Un bărbat de 33 de ani din Polonia, în timp ce conducea o motocicletă pe DN17, prin Pasul Tihuța, a surprins și accidentat un câine, moment în care a pierdut controlul motocicletei și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din accident a rezultat rănirea acestuia”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Diana Pintea.
Polonezul încă nu a fost testat alcoolscopic, urmând să fie testat îndată ce starea de sănătate a acestuia le va permite polițiștilor.