Toate sălile de clasă ale şcolii primare de la "Liviu Rebreanu" s-au desfăşurat cu uşile deschise la propriu, astfel încât zeci de copii - însoţi şi de educatoare sau chiar părinţi - au avut acces nelimitat înăutrul sălilor. Într-o notă de sărbătoare, clasele I-VI celebrează azi până la ora 18.00 "Ziua porţilor deschise".
Copii din grupele mijlocii sau mari ale grădiniţelor din Bistriţa au avut azi voie să intre nestingheriţi prin toate sălile de clasă ale şcolii primare de la "Liviu Rebreanu". Unii au studiat cu atenţie tabla sau video-proiectorul instalat pentru prezentarea şcolii, în hol, în timp ce alţi prichindei - plini de entuziasm - şi-au şi ales deja banca în care vor sta din septembrie, când vor începe şcoala.
"Am povestit în prealabil cu părinţii, care s-au arătat interesaţi mai ales de clasa step-by-step care va fi inaugurată în toamnă şi la Liviu Rebreanu. Şi având în vedere că şi copiii mei au absolvit acest liceu, îndrăznesc să le recomand cu încredere această şcoală" a povestit pentru Bistriţeanul.ro Mateiu Larisa, educatoare la grupa Ciupercuţelor din Grădiniţa Numărul 12 din Bistriţa.
Învăţătoarea Teodora Zăvoianu a remarcat că acesta este prilejul perfect pentru părinţi să se convingă şi să vadă personal cum decurg orele copiilor. "Dacă-i întrebi pe copii acasă ce-au făcut la şcoală, cei mai mulţi răspund într-un singur cuvânt "bine", fără să detalieze prea mult. Ziua porţilor deschise este concepută tocmai în folosul părinţilor, pentru că în felul acesta văd şi ei ce minunăţii facem aici..." a mai spus Teodora Zăvoianu, învăţătoare la clasa I.
"La noi au venit în vizită copiii de la Grădiniţa "Dumbrava Minunată", ne-au cântat nişte cântece, ne-au recitat nişte poezii - toate cursurile s-au desfăşurat într-o atmosferă de sărbătoare şi cu uşa sălii de clasă deschisă. Practic este prima întâlnire cu prichindeii din grupele pregătitoare şi cei de clasa I care ni se alătură din toamnă" a povestit şi învăţătoarea Liana Stupari, subliniind că şcoala încearcă să diversifice în fiecare an oferta şcolară şi că din această toamnă, la "Liviu Rebreanu" se va implementa pentru cei care doresc şi programul after school, pe lângă clasa de 25 de elevi de step-by-step.
Şcoala primară de la "Liviu Rebreanu" este deschisă azi, în mod excepţional publicului şi părinţilor interesaţi până la ora 18.00.
Mai multe informaţii şi detalii despre înscrierea în clasa pregătitoare sunt disponibile şi pe site-ul şcolii - www.cnlr.ro.