Zece bistrițeni acuzați de abuz, tăinuire, furt sau contrabandă au scăpat ca prin urechile acului după ce faptele de care au fost acuzați au fost dezincriminate. Numărul achitărilor nu e mare, dar a însemnat ore multe de muncă în zadar pentru procurorii de la Bistrița și Năsăud...
Nu mai puțin de 741 de persoane care au săvârșit infracțiuni au fost trimise în judecată anul trecut de procurorii din întreg județul. „În 2016 s-au pronunţat de către instanţele de judecată 8 soluţii de achitare definitivă faţă de 10 inculpaţi), ponderea soluţiilor de achitare fiind de 1,28% din totalul trimiterilor în judecată”, explică procurorii bistrițeni.
Dintre aceste cauze, trei au fost la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Astfel, o persoană acuzată de evaziune fiscală a fost „salvată” de Decizia Curţii Constituţionale nr. 365/2015, prin care s-a dezincriminat fapta prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
O altă persoană a scăpat de acuzele de abuz în serviciu, tăinuire şi complicitate la furt calificat în baza art. 16 lit. c C.p.p. și alte trei, tot în baza aceluiași articol „ca urmare a constatării că faptele de abuz de încredere/complicitate la abuz de încredere pentru care fuseseră trimişi în judecată 3 inculpaţi nu au caracter penal”, mai explică judecătorii.
Un alt bărbat acuzat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa de o infracţiune silvică, urmare a majorării preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior a scăpat și el de condamarea penală.
Alte patru cazuri au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, din care doi acuzați au scăpat ca urmare a dezincriminării art. 6 din Legea nr. 241/2005, privind o serie de infracțiuni de evaziune fiscală, unul pentru o infracţiune de lovire și un altul pentru infracţiunea de contrabandă.
„Situaţia soluţiilor de achitare a fost analizată separat, în materialul privind indicatorii de calitate. S-a apreciat pe bună dreptate, că niciuna dintre soluţiile de achitare nu este imputabilă procurorilor care au întocmit rechizitoriile”, mai anunță procurorii.