Dacă ar fi să scriu o poveste despre turismul bistriţean după ce am văzut, ea ar începe aşa: a fost odată un pantofar care de ani de zile voia să facă bani din lăptărie, vânzând laptele unor vaci pe care nu le avea.

Sâmbătă şi duminică, sute de copii, tineri şi adulţi iubitori ai sportului şi ai zăpezii au schiat pe Păşunea Rusu de la Piatra Fântânele, transformată într-una dintre cele mai amuzante şi bine amenajate pârtii de schifond din ţară. Printre ei, trei participante la Jocurile Olimpice de Iarnă. Aici zăpada nu trebuie adusă cu tunul, nici pantele nivelate cu buldozerul, nici de telescaun nu e nevoie, pentru că schiul fond nu necesită astfel de investiţii, de milioane de euro. Doar puţină zăpadă de care Piatra Fântânele nu duce lipsă. De altfel, la ce bun un teleschi, dacă nu ai zăpada de care orice turist să se poată bucura?

Deşi Bistriţa-Năsăud are o tradiţie de 60 de ani în domeniul schiului fond, timp în care a dat campioni, acesta nu pare un sport prea popular în rândul bistriţenilor. Cu toate astea, toţi participanţii, de la mic la mare, s-au arătat încântaţi de excursia pe schiuri. Şi de acest sport, din păcate prea puţin cunoscut. De ce nu este însă îndeajuns de cunoscut? De ce nu aud mai des de părinţi care să îşi încurajeze copiii să practice schiul fond care poate fi şi un sport de familie extrem de sănătos, ieftin şi perfect adaptat zonei? Ei bine, probabil pentru că autorităţile locale şi judeţene se opintesc de ani de zile să le ofere bistriţenilor o pârtie pe care să poată schia cramponându-se de schiul alpin, când zona Piatra Fântânele şi Păşunea Rusu sunt deja locul perfect pentru iubitorii zăpezii şi ai schiului fond. Sutele de copii pe schiuri, adulţi pe snowmobile şi spectatori pe săniuţe, muzica excelentă şi fasolea la ceaun army style au transformat pentru două zile zona, altfel extrem de liniştită din apropierea campusului Tăşuleasa Social, într-o cochetă ministaţiune de schi. Nu pot să nu compar experienţa cu cea pe care am avut-o anul trecut pe Dealul Cocoşului, când am fost nevoită să trag sania nu doar la deal, ci şi la vale, de atâta amenajare.

Am asistat la Festival ca la o lecţie de sport şi turism. Iat-o: avem prostul obicei ca atunci când vorbim despre turism să vorbim despre investiţii astronomice care, fireşte, se dovedesc imposibil de realizat. Încercăm să atragem turiştii cu ceva ce nu avem şi trebuie să construim. În timp ce - şi numărul mare de participanţi din toată ţara o dovedeşte - tot ce avem de făcut este să privim cu mult mai mare atenţie şi mult mai puţine interese personale la ceea ce avem de fapt de oferit. Da, nu avem mega pârtie de schi alpin. Nu e nici o tragedie, deşi tare ne mai place să ne plângem că nu avem. Avem în schimb o pârtie de schi fond. De fapt, datorită geografiei speciale, tot judeţul poate fi într-o oarecare măsură un uriaş traseu de schi fond, spun organizatorii. Asta avem şi în asta ar trebui să investim, măcar la nivel de popularizare. În loc să visăm la lucruri care nu există şi pe care în sărăcia noastră nu le putem construi. Doar nici mexicanii nu se dau peste cap să atragă turişti cu ţuică, ci cu tequila. Ce e şi mai interesant e că organizatorii festivalului sprijiniţi de voluntarii Tăşuleasa Social au dovedit că turiştii vin, ba chiar dau iama, atunci când ştii să îi atragi cu o justă uzilizare a resurselor. Tot ce ai de făcut şi nu costă un milion de euro e să reuşeşti să îi faci să plece cu zâmbetul pe buze, regretând din tot sufletul că pleacă, promiţând să se întoarcă an de an, până la a XX-a ediţie. Wonderland există doar dacă te uiţi în jur, vezi bine ce ai de oferit şi oferi. Se vor găsi mii de oameni care vor vrea să primească. Festivalul de Schi fond şi Biatlon de la Piatra Fântânele ar fi putut la fel de bine să fie numit Festivalul Bucuriei Colective.