După o săptămână caldă, cu zile însorite şi precipitaţii sporadice, ne aşteaptă o perioadă cu ploi şi vreme ceva mai răcoroasă.
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 4 - 17 august.
În Transilvania, începând din 5 august, temperaturile maxime vor marca o scădere uşoară, ajungând la valori medii de 27 de grade în data de 8 august. După această dată, se va relua tendința de creştere a temperaturii, astfel că în 12 august vremea va deveni călduroasă, cu medii ale maximelor în jur de 30 de grade. În ultima parte a intervalului, tendinţa va fi de răcorire ușoară. Temperaturile minime nu vor avea variaţii semnificative, o uşoară scădere a acestora remarcându-se spre finalul intervalului. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în intervalului 6...9 august, când vor fi ploi, iar izolat se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate. În restul intervalului, aversele se vor semnala pe arii mai restrânse, în special în timpul după-amiezelor.
La Bistriţa, luni şi marţi vom avea temperaturi cuprinse între 16 şi 31 de grade, cu şanse mari de precipitaţii. De miercuri până duminică temperaturile vor fi între 16 şi 28 de grade, iar şansele de precipitaţii vor creşte la 80-90%, cu posibilitate de furtună marţi, miercuri şi vineri.