Ultima ediţie a Serbărilor Zăpezii a avut loc în Bistriţa în iarna anului 2012. După ce primarul a anunțat că vrea pârtie de schi, vremea n-a mai ținut cu proiectul său și zăpada a lipsit ani la rând. Ninsorile din ultimele zile au readus zăpada pe dealurile din jurul orașului și speranța că vom avea iar Serbările Zăpezii...
De 2 ani, bistriţenii nu s-au mai bucurat de Serbările zăpezii. Anul acesta, rămâne de văzut daca vremea ţine cu ei şi va fi una favorabila pentru ca Primăria Bistriţa să poată organiza un eveniment unde bistriţenii se pot bucura de sporturile de iarnă chiar la ei acasă. Deci, cei interesaţi mai pot aştepta puţin până vor afla dacă să îşi pregătească saniile, schiurile sau plăcile de snowbord.
“Cel mai probabil în luna februarie va avea loc evenimentul, dar totul depinde de vreme şi, dacă va fi destulă zăpada, cu siguranţa vom avea Serbările Zăpezii. Încă nu se ştie ce buget va fi alocat pentru acest eveniment, dar asta se va stabili cât de curând, dacă va fi cazul” – a declarat Mihai Ruşti, purtătorul de cuvânt al Primărie Bistriţa pentru Bistrițeanul.ro.
Dacă vremea ţine cu iubitorii sporturilor de iarnă, anul acesta vor avea loc Serbările Zăpezii care vor ajunge la a X-a ediţie. Locaţia evenimentului va fi aceeaşi, şi anume Dealul Cocoşului, zona unde se va construi complexul Wonderland - un proiect început doar pe hârtie. Data în care vor avea loc Serbările Zăpezii rămâne să fie stabilită într-o şedinţă, unde se va stabili şi bugetul alocat acestui eveniment.