Proiectul „Centrul de Voluntariat Năsăud” s-a încheiat ieri, iar pe toată durata acestuia au fost luaţi în evidenţe peste 50 de voluntari care s-au implicat activ în evenimentele derulate: sesiuni de informare, schimburi de experiență, campania No Hate, Zilele orașului Năsăud, campanii umanitare - şi care au transmis un mesaj esenţial despre import
Proiectul „Centrul de Voluntariat Năsăud” a urmărit dezvoltarea spiritului de implicare civică în viața comunității năsăudene și limitrofe, prin crearea unui cadru în care orice instituție sau simplu cetățean care dorește să facă ceva în folosul comunității să poată găsi susținere pentru implementarea ideii sale.
Prin crearea Centrului de Voluntariat Năsăud, care va avea sediul în incinta Casei de cultură ‚‚Liviu Rebreanu’’ Năsăud, s-a urmărit cooptarea instituțiilor și organizațiilor active din oraș și zona limitrofă, astfel încât să poată fi demarate programe complexe de voluntariat începând cu luna septembrie 2015, dar și proiecte de interes general, care să crească nivelul de implicare al comunității năsăudene.
Asociaţia Eco – Silvic Năsăud a avut ca parteneri în implementarea acestui proiect Primăria oraşului Năsăud, Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud, Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa–Năsăud – prin Muzeul Grăniceresc Năsăudean, Asociaţia Impact Bistriţa şi Asociaţia Absolvenţilor Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, cărora le mulțumește pentru implicare și deschidere spre colaborări viitoare.
De asemenea, dorim să mulțumim Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca și mediului asociativ din Alba Iulia, care ne-au primit în schimb de experiență, ne-au ajutat să ne gândim atât strategia organizațională, cât și viitoarele programe de voluntariat și au deschis calea spre noi colaborări.
Pe parcursul proiectului au fost luați în evidențe peste 50 de voluntari care s-au implicat activ în activitățile derulate (sesiuni de informare, schimb de experiență, campania No Hate, Zilele orașului Năsăud, campanii umanitare etc.), iar mesajele acestora privind importanța voluntariatului și a implicării comunitare a ajuns la peste 10.000 de persoane.
Ne-a bucurat faptul că, pe întreaga durată de desfășurare a proiectului, reprezentanți din toate categoriile de vârstă, dar și din medii sociale și profesionale diferite, și-au arătat interesul pentru inițiativa demarată prin acest proiect, au lăudat activitatea voluntarilor și ne-au încurajat să continuăm activitatea Centrului de Voluntariat Năsăud.
Proiectul „Centrul de Voluntariat Năsăud” a fost realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, beneficiind de o finanțare în valoare de 35 000 lei.
Mulțumim voluntarilor și echipei de proiect pentru implicare și colaborare!
Cu respect, în numele echipei de proiect,
Gabriela Onul (coordonator proiect), Silviu Rus (asistent proiect)