Peștera Tăușoare poate fi vizitată acum de oricine prin intermediul internetului. În cadrul unui proiect derulat de Consiliul Județean s-a realizat și un web site unde pe lângă informații științifice și noutăți legate de peșteră, cei interesați pot găsi și o galerie foto din interiorul peșterii, dar și un film video de prezentare a acesteia.
În cadrul Proiectului "Sistem de management eficient al sitului de importanță comunitară și ariei protejate de interes național Peștera Tăușoare”, derulat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, a fost realizat un nou obiectiv, constând în realizarea unui website.
Scopul acestuia este să contribuie la creşterea gradului de informare şi conştientizare a importanţei sitului Pestera Tausoare şi acţiunilor de conservare a biodiversităţii în rândul comunităţii locale, a comunităţii ştiinţifice şi a altor grupuri ţintă relevante.
Website-ul, care poate fi accesat la adresa www.pesteratausoare.ro, cuprinde date de referință despre proiectul "Sistem de management eficient al sitului de importanță comunitară și ariei protejate de interes național Peștera Tăușoare”, stadiul lucrărilor realizate, dar și o consistentă paletă de informații despre situl de importanță comunitară ROSCI0193 Peștera Tăușoare și a aria naturală protejată Peștera Tăușoare cod 2.206.
Galeria de fotografii (vezi AICI) este dublată de informații despre istoricul peșterii și cronologia descoperirilor, informații sumare despre particularitățile științifice pe care le protejează această peșteră, biologice și fizice.
De asemenea, pe website, în deschidere, este postat și un film de prezentare, care permite doritorului să pătrundă în lumea peșterii și să cunoască amănunte despre activitatea de implementare a acestui proiect precum și despre obiectivele acestuia.
Manager de proiect, Iulia Strugariu
Responsabil stiintific, Crin Theodorescu