În urma votului consilierilor locali, visul primarului Ovidiu Creţu de a organiza Referendumul s-a împlinit. Acesta va fi organizat în 29 septembrie. Pe de altă parte, câţiva dintre cetăţenii aflaţi în sală au plecat supăraţi pentru că nu li s-a dat cuvântul, în frunte cu Florin Bojor.
Florin Bojor este unul dintre bistriţenii care au dorit astăzi să ia cuvântul în cadrul şedinţei de Consiliu Local, însă deoarece o parte dintre aleşii locali nu au fost de acord cu intervenţia lui, acesta nu a mai putut să îşi exprime punctul de vedere.
Supărat, el a părăsit sala, alături de alţi câţiva cetăţeni, care au acuzat consilierii locali că fac doar cum vor ei şi că nu le pasă de soarta oraşului şi a locuitorilor.
Ulterior, consilierii locali au trecut la vot, în urma căruia a avut câştig de cauză edilul oraşului. Referendumul va avea loc în cele din urmă, în data de 29 septembrie.
Singurii care au votat împotriva proiectului de hotărâre privind organizarea Referendumului au fost cei de la PDL, dar şi ecologiştii Alexandru Toniuc şi Maxim Gagea.