Supărare mare în rândul conducerii organizaţiei judeţene a PRM! Lipsa banilor pare să fie o piedică pentru înscrierea candidaţilor la parlamentare. Preşedintele organizaţiei judeţene a PRM, Viorel Cotuţiu, vrea candidaţi pentru toate colegiile dar cei care se vor deputaţi sau senatori din partea PRM nu au bani pentru garanțiile impuse de lege.
Candidatura pentru alegerile parlamentare este condiţionată de o garanţie de 3500 de lei. Fiecare candidat este obligat să plătească aceşti bani pentru a putea intra în cursă. Garanţia este restituită după încheierea scrutinului.
Conducerea organizaţiei judeţene a PRM vrea candidaţi pentru toate cele patru fotolii de deputaţi dar şi pentru cele două de senatori. Lipsa banilor le strică însă planurile.
''Nu e nimic bătut în cuie, intenţii bune sunt, patriotism avem dar nu sunt bani. Nu le pot spune oamenilor să îşi strice banii. Ori mergem pe toate colegiile ori pe niciunul. Eu nu vreau să mergem doar pe un colegiu sau două. Ne facem de râs! Râde lumea de noi şi nu vrem să compromitem oamenii. Dacă nu am candidaţi pe toate colegiile nu cred că ne înscriem la alegeri'', a declarat pentru Bistriţeanul.ro preşedintele organizaţiei judeţene a PRM, Viorel Cotuţiu.
Liderul PRM este supărat că nici până la această oră nu a reuşit să definitiveze o listă cu candidaţi şi că banii stau în calea înscrieri partidului pe care îl păstoreşte în cursa pentru algerile din decembrie.
„Până la 12.00 am stat azi noapte la partid şi ne-am gândit cum să facem. Nu trimit candidat pe un singur colegiu. Dacă nu am pe toate colegiile nu trimit deloc... Sunt supărat când văd că toţi care au supt ţara asta candidează şi cei care sunt patrioţi, nu”, a mai completat Viorel Cotuţiu.
Potrivit lui Cotuţiu niciuna dintre persoanele care au anunţat că vor să candideze pe listele PRM nu a plătit garanţia de 3500 de lei pentru înscrierea la alegerile parlamentare.