Nu mai puțin de opt vinuri medium și premium ale Cramelor Recaș au fost prezentate aseară bistrițenilor iubitori de vinuri bune la The Drink's Store - cel mai mare și complex magazin de băuturi din oraș. Selene, o Fetească Neagră cum rar întâlnești, a fost vedeta serii, un vin degustat în premieră în afara cramei, fiind proaspăt lansat.
Bistrițenii sunt mari amatori de vinuri bune, iar degustările se bucură de un real succes printre iubitorii vinului de calitate, bine gândit de producători încă de când strugurii sunt în vie și atent produs mai apoi, de cele mai multe ori în ediții limitate.
Aseară, la The Drink's Store, Cramele Recaș, prin sommelierul Dan Alexandru, au prezentat bistrițenilor nu mai puțin de opt vinuri din gama medium și premium. Ca la astfel de evenimente, intrarea în atmosferă s-a făcut cu un spumant, Sole Spumant Rose, urmat de un Sole Chardonnay, Sole Quinta și Sole Roze. Sole este vârful vinurilor albe al Cramelor Recaș - Chardonnay Barrique, Sauvignon Blanc și Feteasca Regală Barrique, produs din cele mai bune parcele de struguri, din soiurile pure, vinificat manual, cu mare atenție. Este un vin potrivit în ocazii deosebite, perfect pentru cadouri și recomandat consumului la o masă îmbelșugată, la restaurant sau acasă.
”Cocoșul dintre Vii Syrah” a fost un alt vin supus degustării aseară. Un vin roşu, cu o structură catifelată, specifică Syrahului, care, conform specialiștilor, are arome de prune zemoase, cireşe pitice, vişine, lemn şi cacao. Un vin potrivit unor seri speciale din viața fiecărui iubitor de vinuri bune.
La Putere a fost aseară și un Cabernet Sauvignon, în gama la Putere regăsindu-se vinuri cu peste 2 ani vechime, maturate în butoaie de stejar, vinificate din struguri de deosebită calitate, prezentate de Cramele Recaș într-un mod elegant și provcator.
Cuvee Uberland, o capodoperă a vinurilor roșii ale Cramelor Recaș, s-a dezvăluit și el aseară bistrițenilor. Producătorii spun că ”este pur și simplu cel mai bun vin roșu al Cramelor Recaș produs vreodată. Compus atent dintr-o selecție din cele mai bune soiuri de Merlot (85%), Cabernet (10%) și Fetească Neagră (5%), este deja cel mai medaliat vin al Cramelor Recaș - cu un succes răsunător la Concursul Mondial din Bruxelles 2008, unde a câștigat medalia de aur, iar la Mundus Vini 2008, în Germania, a câștigat o medalie de argint”.
Totuși, vinul vedetă al serii a fost Selene, o Fetească Neagră, degustată în premieră națională la Bistrița, fiind proaspăt scos din linia de producție. Selene a fost realizat din struguri de pe cele mai bune parcele de vie de pe dealurile din Recaș, strugurii find culeși noaptea, pentru a fi feriți de căldură și pentru a le proteja aroma intensă. ”Selene, în completare cu Sole, celebrează acest “savoir vivre” al serilor târzii. La fel cum Sole înseamnă să ne bucurăm de Soare, înseamnă optimism, bucurie, căldură, atitudine şi poftă de viaţă, Selene înseamnă să învingem toridul, să ne bucurăm de răcoarea plăcută și de lumina Lunii, înseamnă pasiune și intensitate”, spun specialiștii de la Recaș.
Toate vinurile prezentate, dar și alte soiuri de vin produse în podgoria din Banat, precum și în alte podgorii faimoase din țară, dar și alte băuturi fine și rare, le găsiți numai în magazinul The Drink's Store de pe Calea Moldovei 40 D (în blocul nou, vizavi de Kaufland).
Pentru cantități mari, baruri sau restaurante comenzile sunt preluate de depozitul Cafe Bar Select, str. Grigore Pletosu, nr. 68. (P)