Furtunile, vijeliile și grindina care au pus stăpânire pe Bistrița-Năsăud în ultimele zile au compromis recolta de struguri de anul acesta în special în zona Lechința. Unele crame au suferit pierderi de 90%.
În data de 26 iunie, mai multe furtuni, însoțite de vijelii și grindină au pus stăpânire pe județul Bistrița-Năsăud. Bilanțul întocmit de autoritățile județene este sumbru. În jur de 320 de case și 5.500 de parcele de teren au fost afectate.
Printre cei afectați se numără și cei care se chinuiau să reînvie vinul care a pus Bistrița-Năsăud pe harta vinului încă de acum câteva secole. Cele mai afectate par să fie cramele din zona Lechința. Nu mai puțin de 105 hectare pe care a fost plantată viță de vie au fost afectate.
„Am o plantație de 30 de hectare care a fost afectată în proporție de 90%. E una cu pământul. Au rămas doar cotoarele. Mai am una la Vermeș de 20 de hectare, care a fost afectată în proporție de 40%. Pierderi mari au și colegii de la Liliac și mai mulți producători locali”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Adrian Botiș, de la crama Vin-Vie Lechința.
Potrivit acestuia, majoritatea investitorilor în acest sector nu au asigurare pe plantațiile de viță de vie, din cauza lipsurilor și clauzelor aberante impuse se asiguratori.
Plantația de viță de vie de la Jelna, pusă la punct de către fostul primar al comunei Cetate, Daniel Moldovan, a fost afectată doar în proporție de 5%, iar Octavian Harșianu de la Crama Harșianu de la Dumitra a precizat că nu a suferit pierderi din cauza furtunilor. Nici plantația Cramei Zaig de la Teaca nu a fost afectată de furtuni.