Vinerea Mare, Vinerea Seacă, Vinerea Paştilor, Vinerea Patimilor sau Vinerea Neagră – cum este numită ziua de azi – ziua în care a murit Mântuitorul Iisus Hristos – deschide un timp al haosului şi întunericului.

Oamenii rămân azi fără protecţie divină, susţin cercetătorii etnografi, amintind că în comunităţile tradiţionale se spunea că Vinerea Mare ar echivala cu 12 vineri obişnuite. Este o zi de post negru, iar cei mai superstiţioşi dintre bătrâni ştiau că cine face vreun rău semenului său în această zi va fi pedepsit înzecit pentru fapta sa. Se spune că cine reuşeşte să ţină post azi va fi ajutat de Dumnezeu să scape de boli, să-i meargă bine tot anul, să fie ferit de necazuri şi nevoi.

Pe vremuri circula şi superstiţia că dacă îl respectăm întocmai, vom şti cu trei zile înainte când anume vom muri.

Femeile nu au voie să coacă azi pâine sau cozonaci, ca să nu ardă mâinile Maicii Domnului, şi nu au voie nici să se apuce de cusut, ţesut sau croşetat ca sa nu orbească şi să n-o supere pe Sfânta Vineri.

Abia mâine, în Sâmbăta Mare, gospodinele au voie să-şi pregătească cozonacii, să roşească ouăle (dacă nu au făcut-o în Joia mare) sau să coacă pasca.

Dacă în Vinerea Mare plouă, anul va fi roditor, iar în biserici nu se bat clopotele, nici măcar dacă moare cineva. În acest caz, preoţii au voie să folosească doar toaca pentru a anunţa moartea vreunui creştin pentru că este o zi a durerii şi a patimilor Mântuitorului.

„În Vinerea mare s-au petrecut fapte asupra cărora nu vom reuşi să gândim toată viaţa noastră de-acum încolo… Mântuitorul a suferit pe cruce schingiuiri, bătăi, injurii, a trăit lipsa de Dumnezeu pentru ca noi să putem trăi prezenţa Lui…”, explica preotul Grigore Conea, amintind tulburătoarele cuvinte ale Sfântului Dimitrie: „Dacă smerită cugetare şi zdrobire de inimă vei avea la Patimile lui Hristos, mai mult folos vei avea decât dacă un an de zile n-ai mânca decât pâine şi apă sau dacă ai citi Psaltirea în fiecare zi… Dacă smerită cugetare şi zdrobire de inimă vei avea la Patimile Domnului Iisus Hristos…”

Vinerea neagră se suprapune, în acest an, cu ziua în care este pomenit Părintele Pahomie de la Gledin - canonizat în 2007, la slujba de canonizare fiind atunci prezenţi înalţi preoţi, episcopi şi mitropoliţi, alături de care au participat şeful statului Traian Băsescu şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Sfântul Pahomie s-a născut în jurul anului 1674, în satul Gledin din Bistriţa-Năsăud, primind numele de botez Petru, a ajuns în Moldova unde este primit ca frate la Mănăstirea Neamţ, unde va parcurge, după rânduială, toate încercările duhovniceşti.

În 1697, la vârsta de 25 de ani, a fost călugărit, iar după moartea părintelui ecumen Ioan, este numit, la nici 30 de ani, stareţ al Mănăstirii Neamţ, pe care o va conduce până în anul 1704. Cuviosul Pahomie pleacă apoi la Kiev, unde, la Lavra Pecerska, îl cunoaşte pe Sfântul Dimitrie al Rostovului, căruia îi devine ucenic.

Se întoarce la Mănăstirea Neamţ în 1706 şi se hotărăşte să aleagă sihăstria într-o pădure lângă Muntele Chiriacul. De aici, sihastrul Pahomie a fost chemat pentru scaunul episcopal de la Roman. L-a uns domn pe Nicolae Mavrocordat în Biserica Sf. Nicolae, pe 8 noiembrie 1711, iar pe 1 martie 1714, Pahomie părăseşte de bună voie scaunul arhieresc. Ajunge la Neamţ, unde va sta patru zile, şi de aici se va retrage din nou, lângă Muntele Chiriacu.

După multe necazuri, Pahomie a pornit în pribegie la Kiev, oprindu-se la Lavra Pecerska. A trecut la cele veşnice pe 14 aprilie în anul 1724. Moaştele sale sunt păstrate până astăzi în Paraclisul Sfântul Ştefan din Lavra Pecerska.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat în 2006 canonizarea Sfântului Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin. Pahomie a fost, aşa cum remarcase şi Nicolae Iorga, „cel mai de seamă cărturar dintre clericii moldoveni din acel timp”, fiind un mare iubitor de carte care a insuflat şi ucenicilor lui această preţuire a cuvântului scris şi un om cu viaţă sfântă.

Constatarea este îndreptăţită, dacă ne gândim la mediul cărturăresc în care a trăit şi la formaţia lui intelectuală, care a pornit chiar de acasă, de la părintele său, popa Iftimie, şi din mănăstirea satului său natal – Gledin, mai scrie creştin-ortodox.ro, subliniind că strădaniile episcopului Pahomie şi ale ucenicilor săi au făcut din sihăstria de la Pocrov un adevărat centru de cultură bisericească.