Agitaţie şi debandadă astăzi, pe terenul sintetic de lângă stadion. Cei peste 150 de tineri şi copii care s-au adunat la bătaia cu baloane cu apă au fost dezorganizaţi, iar spectacolul a lipsit, deși evenimentul era așteptat cu interes.
Deşi aveau la dispoziţie câteva sute de metri pătraţi, cât are terenul sintetic, tinerii s-au îmbulzit pe câţiva zeci de metri pătraţi, într-un colţ al terenului. Din acea zonă erau distribuite baloanele, iar tinerii nu au mai avut răbdare să primească toţi. Claie peste grămadă, tinerii s-au înghesuit să prindă cel puţin un balon pentru bătălia răcoritoare.
Probabil, mulţi dintre ei nici n-au mai apucat să ajungă la locul de unde se distribuiau baloanele, însă toţi au fost udaţi din toate direcţiile. Chiar dacă s-a terminat repede, în mai puţin de cinci minute, tinerii s-au distrat şi s-au răcorit într-o zi caniculară.
Zecile de oameni adunaţi să privească ce se întâmplă nu prea au înteles multe din toată acțiunea. Tinerii erau adunaţi toţi la grămadă cu spatele spre teren şi cu speranţa că vor pune mâna pe un balon pentru care aproape că s-au călcat în picioare.