Dacă astă-seară ploaia torenţială le-a cam stricat planurile, iar bistriţenii au umplut doar jumătate din sala festivă a Palatului Culturii, cu prilejul primului concert din cadrul Zilelor Operei „Constantin Pavel” – mâine, la opera Bărbierul din Sevilla toate biletele s-au epuizat.
Bistriţenii au parte de un program special azi şi mâine la Palatul Culturii, acolo unde se desfăşoară, ca în fiecare an în preajma sărbătorii Sfinților Constantin Şi Elena – Zilele Operei „Constantin Pavel”.
Astă-seară, de la orele 19:00, pe scena Palatului Culturii a avut loc un concert extraordinar susţinut de formaţia „Traffic Strings”, alături de care au evoluat, în aplauzele celor prezenţi – soprana Adriana Gheorghişor şi baritonul Constantin Alexandru.
Duminică, 21 mai, tot de la ora 19:00, aici va avea loc un alt spectacol extraordinar: „Bărbierul din Sevilla”, opera bufă compusă de Gioacchino Rossini.
Evenimentul va fi susţinut de Orchestra şi Corul de bărbaţi ai Operei Braşov, iar biletele sunt deja epuizate.
Dirijor este Bogdan Botezatu, regia artistică îi aparţine Arabelei Tănase, scenografia – lui Răzvan Drăgănescu, iar din distribuţie fac parte Daniel Pop (Bucureşti – „Figaro”), „Rosina” – Diana Ţugui (Cluj), „Contele Almaviva” – Florin Ormenişan (Craiova), „Bartolo” – Ioan Cherata (Craiova), „Don Basilio” – Daniel Mateianu (Iaşi), „Berta” – Mihaela Popa (Craiova).