Carismatic și plin de voie bună – când dojenind, când ironizând pe cei din jur – părintele Cristian Pomohaci a smuls ropote de aplauze și hohote de râs cu vorbele-i de duh și glumele schimbate cu președintele Consiliului Județean – Radu Moldovan, pe care l-a invitat pe scenă, alături de el. A urmat un show de milioane!
După câteva piese bine-cunoscute care au încins atmosfera la Festivalul Usturoiului – părintele și cântărețul Cristian Pomohaci l-a provocat pe președintele Radu Moldovan să urce pe scenă, alături de el.
Chit că glumele au curs gârlă din partea cântărețului Cristian Pomohaci – nici președintele nu s-a lăsat mai prejos și, după ce i-a salutat pe miniștrii prezenți la festival – a ținut piept cu brio vorbelor de duh ale părintelui.
După alte câteva piese, pe scenă au ajuns și ceilalți miniștri care au rostit câteva cuvinte de bun-venit, toți arătându-se încântați de ceea ce se întâmplă la Tihuța, cu primul eveniment derulat sub brandul de țară – Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula.
Mai mult chiar, președintele Radu Moldovan a smuls din partea ministrului Fondurilor Europene Eugen Teodorovici – chiar și promisiunea că până la următoarea ediție a festivalului – se va asfalta drumul către Ciosa care duce și spre platoul unde are loc Festivalul Usturoiului.
A fost un spectacol de zile mari, în care Cristian Pomohaci, într-o formă de milioane, a interpretat cele mai îndrăgite melodii ale sale (între care și „Vai de mine ce-i aici”, „Ci ci ci rebrișoreni”, „Toată lumea are-o cruce” sau „A fi om e lucru mare”), fiind îndelung aplaudat de miile de spectatori sosiți să-l asculte.