Este faimos în Europa şi în toată lumea, a fost nominalizat de câteva ori la premiul Nobel pentru Literatură, a scris enorm, misterios şi fascinant, s-a născut în sud, este, prin forţa lucrurilor, un balcanic – un valah, un levantin, dar se simte printre bistriţeni ca între concitadinii săi...
„Sunt un sudic, un valah, dacă vreţi, şi fiind valah sunt, prin forţa lucrurilor, şi balcanic, iar fiind balcanic sunt levantin, dacă vreţi să extindem puţin aria de extracţie din care provin. Ce caut eu în Transilvania? Ce caut eu în această lume care, după cum ştiţi, este total diferită, dacă nu diametral opusă spaţiului valahic sau muntenesc? Ei bine, mi-am căutat nevastă aici...!”, a recunoscut – spre amuzamentul zecilor de bistriţeni prezenţi ieri seară la Librăria Casa Cărţii Nicolae Steinhardt, ca să asiste la lansarea celui mai recent roman scris de Mircea Cărtărescu – Solenoid.
Scriitorul a povestit în termeni laudativi despre meleagurile noastre, remarcând că – de dragul unor ochi albaştri – a ajuns chiar să se „ardelenizeze”: „Răspunsul este că m-am ardelenizat şi apoi m-am bistriţa-năsăudizat şi, în sfârşit, m-am sîngeorzanizat – de dragul unor ochi albaştri, cum spune cunoscutul cântec. Nu am regretat nicio clipă. M-am îndrăgostit de Transilvania, iubesc extraordinar de tare acest loc, vreau să vă spun că de câte ori mă gândesc la Ardeal acum, mă gândesc la propria mea casă...
Mă simt acasă aici, mă simt pe jumătate ardelean... M-am stabilit într-un fel la Sîngeorz-Băi – un loc care nu pare de pe pământ, după părerea mea, un loc absolut uluitor, ca de altfel toate împrejurimile acestui orăşel în care mă simt foarte, foarte bine. De aceea mă şi simt între bistriţeni ca între concitadinii mei, ca între prieteni de pe aceleaşi meleaguri... ”, a mai spus Mircea Cărtărescu – nominalizat în 2015 la premiul Nobel pentru Literatură din partea României – cu o cotă la casele de pariuri egală cu cea a lui Umberto Eco sau Salman Rushdie...